Smaranda Arghirescu, medic oncolog: „În ultimii ani, ne-am confruntat cu anemii atât de severe, de parcă am fi în vremuri de foamete şi de război“
0
Alimentaţia este esenţială în dezvoltarea armonioasă a copilului, însă faptul că părinţii nu mai ţin cont de sfaturile specialiştilor a dus la o creştere a numărului de pacienţi cu anemie severă, care poate provoca, în timp, şi afecţiuni mai grave, susţine medicul oncolog Smaranda Arghirescu.
Cu o experienţă de 30 de ani în oncologia pediatrică, conf. univ. dr. Smaranda Arghirescu, şef de secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu“ din Timişoara, vorbeşte despre marile greşeli pe care mamele le fac în alimentaţia copiilor, mai ales pentru că se informează de pe Internet şi evită să caute sfaturile specialiştilor. Din cauza stilului de viaţă nesănătos, în special în copilărie, la spital ajung tot mai mulţi pacienţi cu anemii severe, atrage atenţia dr. Arghirescu.
În privinţa cancerului la copii, medicul spune că, în ultima perioadă, a sesizat o creştere a cazurilor atipice de cancer, cu forme care nu sunt întâlnite de obicei la vârste fragede. De asemenea, dr. Arghirescu explică faptul că la Timişoara, în Clinica de Oncohematologie Pediatrică, condiţiile de tratament sunt la nivel occidental şi nu există intervenţii care să nu se facă şi la noi în ţară, costurile fiind suportate de stat.
„Weekend Adevărul“: Cum a fost afectată în pandemie activitatea Clinicii de Oncohematologie Pediatrică de la „Louis Ţurcanu“?
Dr. Smaranda Arghirescu: Din punct de vedere al oncohematologiei pediatrice a fost mai bine, în mod paradoxal, în sensul că măsurile luate se pliază perfect pe ceea ce se cere în oncohematologie: izolarea pacienţilor. De când cu pandemia lucrăm în condiţii de programare, ordine şi disciplină. Nu se mai permite accesul în clădire al vizitatorilor. Pacienţii pot să primească pachete, dar rata de infecţie a pacienţilor aflaţi în stare de aplazie a scăzut drastic. Ordinea şi disciplina pe secţie sunt ireproşabile. Sigur că pentru bietele mame şi copii este greu să nu îşi vadă familia, dar pentru medicină şi pentru pacienţi este foarte foarte bine.
Din punct de vedere al cazurilor de cancer la copii, care este evoluţia? Care sunt cele mai frecvente tipuri de cancer pe care le trataţi?
În ultima perioadă, făcând abstracţie de pandemie, că nu are nicio legătură cu asta, am avut tot feluri de cazuri noi din ce în ce mai atipice, din ce în ce mai ciudate. Sunt multe cazuri noi la vârstă mică, nou-născuţi, sugari mici, ceea ce în anii anteriori parcă nu era aşa.
La ce vă referiţi când spuneţi atipice?
Mă refer la forme de cancer care nu sunt întâlnite la această vârstă şi mă refer la vârste mult prea mici pentru aceste forme de cancer.
Care este cea mai frecventă formă de cancer pediatric?
În literatură, pe primele locuri se situează tumorile cerebrale, leucemiile, limfoamele şi apoi toate celelalte forme de cancer. În ultima vreme, nu tumorile, nu limfoanele, nu leucemiile sunt pe primul loc, ci o serie de cancere rare ale copilului, sarcoame foarte multe, sunt nişte tumori solide extrem de agresive. E o răsturnare de situaţie, cel puţin în ceea ce priveşte cazurile care ne vin nouă. Nu aş putea să fac o statistică la nivel naţional.
Există indicii cu privire la cauzele acestor forme de cancer pediatric?
În general, în ceea ce priveşte cancerul la copil cauzele sunt foarte puţin cunoscute. Sunt câteva forme de cancer unde cauzele ar putea fi previzibile, dar în rest cauzele nu pot fi cunoscute.
PRIMII ANI DE VIAŢĂ, CU STÂNGUL
Ce ar trebui să facă părinţii pentru a diminua riscul apariţiei unor afecţiuni grave?
Dacă mă refer la hematologia pediatrică, în ultimii doi ani şi jumătate ne-am confruntat cu nişte anemii atât de severe, parcă am fi în vremuri de foamete şi de război. Sunt anemii carenţiale extrem de severe. Un copil mic are hemoglobina undeva la 10-11 g/100 şi vin copii cu 3-4g/100 extrem de frecvent. Cauza aici în primul rând este faptul că tradiţiile acelea de la sat nu se mai păstrează. Întodeauna familiile cu mulţi membri, nevoiaşe, în vremuri în care nu exista asemenea bunăstare, lăsa bucăţica cea mai bună copilului, acum se pare că lumea nu mai ascultă nici de bătrâni. Toată lumea se informează de pe interent, mai exact dezinformează, din diverse grupuri. Faptul că sunt extrem de multe operaţii de cezariană la naştere este în detrimentul copiilor, faptul că mamele nu mai alăptează şi nici nu se străduiesc să o facă şi trec foarte repede la lapte praf este de asemenea în detrimentul copiilor. Diversificarea se face foarte prost. În loc să îi dăm copilului ceea ce îi trebuie la această vârstă nu cunoaştem noţiunile, nici medicii de familie, care nu mai sunt pediatrii, sunt generalişti, nu le cunosc, poate nici nu îşi fac suficient timp să discute cu aceste mămici influenţate de internet. Nu mai este la modă să te duci la medic şi să întrebi: Ce îi dau copilului? Cum îi dau, când îi dau? Ne orientăm de pe diverse grupuri de pe internet, ceea ce este o mare gafă.
Aţi identificat o situaţie în care o mămică a afectat grav copilul pentru că s-a informat de pe un grup de mămici sau de pe internet?
Am zeci de exemple în care copilul în loc să primească de mâncare ceea ce trebuie să primească primeşte mango, avocado, rodie. Credem că aceste alimente, care au beneficiile lor la o anumită vârstă, sunt cele care ne ghidează creşterea şi dezvoltarea în mica copilărie. Nu este aşa. Din cauza acestei politici a internetului, a supermarketurilor de a aduce tot felul de produse exotice mămicile cumpără şi au senzaţia că aceasta este cheia de boltă în dezvoltarea copilului.
Asta înseamnă că nu vorbim neapărat de cazuri la baza cărora stă lipsă de educaţie?
Nu. Se întâmplă în special în cazul mămicilor de la oraş, care au acces la internet. Nu vă mai spun că din copiii pe care îi am internaţi, mă refer la copii de vârstă mică, atunci când discut cu mama în salon, copilului i se dă telefonul sau tableta să se joace. Este complet greşit. Copilul acela nu înţelege nimic din acele sunete şi din acele chestii colorate care se mişcă acolo. Un copil de un an nu se poate juca pe tabletă.
Alimentaţia necorespunzătoare poate provoca o anemie care să ducă mai târziu la afecţiuni grave?
Greşelile alimentare din copilărie sunt cele care generează aceste anemii. Este la modă laptele de capră. O fi bun laptele de capră din punctul de vedere al adultului, dar pentru copii generează cele mai severe anemii.
COPII DIN MOLDOVA, TRATAŢI LA TIMIŞOARA
Dacă vorbim de Centrul de Oncohematologie de la Timişoara, care este situaţia? De unde vin copiii şi care sunt vârstele cele mai frecvente?
În general vin din toată ţara pentru că sunt influenţe: du-te la Timişoara pentru că e bine. Vin la Timişoara pentru că am beneficiat de nişte sponsori generoşi. Asociaţia „Dăruieşte Viaţa” ne-a renovat clădirea de la acoperiş până la parter, am făcut saloane mici, de 1-2 paturi, cu baie proprie. Beneficiem de condiţii hoteliere deosebite, aparatură nouă, laboratoare puse la punct. Toate din donaţii. Acesta este un plus al centrului de la Timişoara. Pacienţii, după aceea se iau după colectivul de medici. Avem un colectiv inimos. Şi când spun colectiv, nu vorbesc doar de colegii din oncologie, ci vorbesc de colegii din chirurgie, colegii din ATI, psihologii care ne sunt alături. Pacienţii care vin sunt preponderent din Vestul ţării, dar vin şi din nord. După aceea, sunt pacienţi din Moldova care vin. În Moldova e un număr foarte mare de cazuri pentru că densitatea populaţiei este foarte mare, iar spitalul din Iaşi este suprasolicitat.
Părinţii au posibilitatea condiţii să fie alături de copii pe toată perioada spitalizării?
Copilul cu cancer este încadrat în gradul de handicap grav, iar părintele poate fi internat în spital gratuit şi este permanent lângă copil. Avem şi centrul McDonald’s. Colaborarea cu ei este foarte bună în sensul că mămicile pot să se ducă acolo să se odihnească, să calce şi există posibilitatea pentru copii, să se întâlnească acolo cu familiile.
La un moment dat au fost cu probleme mari cu citostaticile. Care este situaţia în prezent?
Începând cu luna decembrie 2019, finanţarea pe tratamentele de cancer la copii este mult suplimentată. Acum nu ne mai gândim că nu avem bani. Se găsesc prin Unifarm tot felul de medicamente care nu existau. Rămânem, în schimb, deficitari la formele de prezentare a medicamentelor citostatice. Nu se importă formele de prezentare pediatrice pentru că nu este afacere pentru firme. Se consumă cantităţi mici, medicamentele sunt relativ ieftine comparativ cu acele molecule foarte scumpe de la adulţi. Cred că nu este interesul firmelor să aducă. De exemplu, într-o leucemie la copil un medicament se adminitrează în perfuzie, dar se face şi puncţie pentru a preveni determinarea pe sistem nervos central a bolii. Cantităţile de medicament care se administrează intrarahidian sunt 12 mg, 15 mg şi flaconul este de 5.000 de mg. Vă daţi seama că dacă eu deschid un flacon pot să fac la doi-trei copii intrarahidian şi arunc trei sferturi.
Care ar fi soluţia pentru rezolvarea acestei probleme?
În celelalte ţări există forme pediatrice. Există fiole de Metotrexat de 10 mg, de 20 mg, de 50 mg. În România nu există decât de 5000 mg. În cazul unui alt medicament, peste tot în lume există fiole de 100 mg, în România nu există decât flacoane de 1000 mg sau de 2000 de mg. Asta nu înseamnă că terapiile respective nu se administrează. Înseamnă că este o risipă. Ne străduim să administrăm la doi-trei copii, dar aceste medicamente se administrează într-o anumită zi, nu când vrem noi.
Se ştie că în centrul de la Timişoara tratamentul este la standarde occidentale. Există tratamente care se realizează la nivel european şi pe care le aveţi în vedere pentru perioada următoare?
În acest moment în materie de cancer la copil nu există lucruri pe care Timişoara nu le poate face, în sensul că, spre deosebire de alte centre din România, facem inclusiv radioterapie cu sedare. Adormim copilul ca să stea nemişcat la radioterapie. Facem transplant de toate felurile de la cele mai fragede vârste. În acest moment nu aş putea spune că există tehnici pe care Timişoara nu le poate face.
Atitudinea părinţilor poate influenţa vindecarea copilului bolnav
Care este rata de vindecare a cancerului pediatric?
Rata de vindecare este foarte bună. În peste 80 la sută din cazuri este vindecare completă. Iar asta înseamnă vindecare la cinci ani de la diagnostic. Şi unele terapii durează doi ani şi jumătate. Este foarte bună rata de vindecare. Efortul este al întregului colectiv, începând cu chirurgi, anestezişti. Este o muncă de echipă.
Aţi avut în ultima perioadă cazuri de medici sau asistente care să se întoarcă în ţară din străinătate?
În Timişoara nu s-a reîntors nimeni. Colectivul care s-a cernut după ce au plecat cei care au plecat a rămas şi este un colectiv închegat. Încă un lucru pozitiv care s-a întâmplat este că s-a înfiinţat ca specializare la rezidenţiat oncohematologia pediatrică şi sperăm ca mai mulţi medici tineri să se formeze în această specialitate şi să şi rămână în ţară.
Părinţii copiilor cu cancer sunt foarte greu încercaţi. Cum reuşesc să treacă prin acest calvar? Ce s-ar putea face pentru a-i ajuta pe aceşti copii şi pe părinţii lor?
Noi beneficiem de sprijinul a o serie de asociaţii şi fundaţii. Aş da exemplul Asociaţiei „Patricia Popa” din Timişoara, care ne ajută adunând fonduri pentru noi şi cumpărând medicamente din străinătate de peste 15 ani. Aşa putem să ajutăm aceste familii. Aducând medicamente, nu pentru o persoană, ci aducând medicamente în centrele de oncologie pediatrică. Dacă cineva donează nişte bani şi eu cumpăr un flacon pot să tratez trei copii. Nu cred că soluţia este să ne erijăm în bunul Dumnezeu şi să ajutăm persoana X. Am ajutat-o şi am făcut o faptă bună, dar ce facem cu cei 30-50 care rămân în spital. Cred că îi putem ajuta printr-o consiliere justă. Trebuie să le prezentăm adevărul. Acesta este pacientul, aceasta este afecţiunea. Este cancer, dar în literatură spune că 80 la sută din cazuri se vindecă. Nu putem garanta niciunui părinte că respectivul copil se încadrează în cei 80 la sută care se vindecă sau în cei 20 la sută care nu se vindecă pentru că sunt terapii de un an jumate, doi ani jumate şi întâlnim o grămadă de obstacole pe care trebuie să le învingem. Un alt aspect pe care vreau să îl reţineţi. Sunt o serie de fundaţii de oameni, nici nu ştiu cum să îi numesc, pentru că nu ştiu dacă sunt sută la sută şarlatani, interesaţi să facă un profit de pe seama acestor familii. Vin în spital, le spun mămicilor că le ajută cu bani, mămicile le dau tot felul de date personale. Postează pe interenet tot felul de cazuri, ceea ce nu este deontologic. Nu este ok să postezi situaţia copilului X cu poze şi să spui că e bolnav de leucemie. Ei zic că au acordul familiei. Acea familie beneficiază de nişte bani, dar pe site-uri găseşti un target. Zice că pentru copilul X ne-am propus 7.500 de euro, ori familia primeşte 3000 – 5.000 de lei. Senzaţia mea este că aceste asociaţii primesc mult mai mult de la sponsori.
Şi cei care vor să ajute cum să procedeze? Cum să aleagă fundaţia prin care ajută?
Cei care vor să ajute, trebuie să ia legătura cu noi, cu medicii din oncologia pediatrică şi noi îi vom pune în legătură. Fundaţia „Patricia Popa” are ca singur obiect de activitate întrajutorarea secţiei de oncohematologie pediatrică din Timişoara. Nu trimite persoane, nu le dă bani. Medicamentele intră cu acte absolut în regulă. Medicamentele sunt folosite exact ca medicamentele provenite din bugetul de stat. Înainte de a dori să sponsorizezi, aşa este bine: să luăm legătura cu medicii din spital.
Dacă ar fi să întocmiţi o listă cu sfaturi pentru părinţi, care ar fi acestea?
Părinţii, la cea mai mică suspiciune de cancer, chiar dacă doar li se pare, este bine să vină la specialişti, nu să meargă la cabinete private şi aşa mai departe. Asta este o chestiune care nu se poate trata în privat, că nu se poate. Este mai bine să vină direct la noi şi noi să infirmăm cancerul decât să o tărăgănăm şi să fie prea târziu, iar boala să fie avansată. În al doilea rând, informarea tinerelor mămici să se facă de la medici neonatologi, medici pediatri, despre cum să îţi îngrijeşti copilul, cum să îl alimentezi şi cât de importantă este ideea cu alimentaţia la sân. Aşa le spun eu studenţilor mei: lordul John, când îi năştea nevasta, îşi plătea doică. Nu poate fi nimic mai esenţial decât această expresie. Ar trebui făcută o informare a populaţiei în ceea ce priveşte limitele oncologiei pediatrice în ţară. Sunt o serie de familii care solicită bani sponsorilor pentru plecarea în străinătate, transplant şi alte lucruri. Toate aceste lucruri se pot face în aceleaşi condiţii ca şi în Occident gratuit. Familia nu plăteşte absolut nimic. Totul este suportat de către stat. Avem posibilitatea să cumpărăm celule de la orice donator din continentul ăsta sau alte continente şi cumpărarea asta de celule este gratuită pentru familie, o suportă statul. Nu înţeleg de ce este această reticenţă să nu faci transplant în România, să te duci dincolo. Facem exact în aceleaşi condiţii ca şi dincolo pentru că de acolo am învăţat şi noi şi respectăm aceleaşi reguli. Nu în ultimul rând, trebuie înţeles cât este de important pentru aceşti copii să fie izolaţi. Să nu mai aplicăm metoda românească cu „mergem să îl vizităm pe copil la spital”. Nu face bine nimănui să îl vizitez la spital pentru că un asemenea copil este într-o situaţie de risc enormă pentru că nu are absolut deloc imunitate.
Cât e de importantă atitudinea părintelui şi a copilului în lupta cu boala? Cât de mult contează o atitudine pozitivă?
Diferenţele sunt fantastice. În primul rând familia trebuie să fie convinsă că ăsta este diagnosticul. Familia nu are acces la informaţiile medicale pe internet, ci doar la un amestec de bârfe şi povestiri. Găsim noi un leac miraculos, vezi aloe vera, şi lăsaţi tratamentele citostatice care au o grămadă de efecte secundare. Aşa este. Îţi cade părul, provoacă greaţă, vărsături, spitalizare prelungită, hemoragii, dar sunt singurele tratamente care îţi garantează vindecarea într-o proporţie de... E important ca familiile să rămână unite. Vă daţi seama că dacă mama stă o grămadă de luni cu copilul în spital familia se cam dezbină. Să înţeleagă lucrul acesta şi să îşi fie aproape unii altora. Cred că rolul presei este de a populariza lucrurile pozitive. Pe internet găseşti numai nenorociri. Nu am văzut pe internet un lucru de genul: copilul meu a avut cutare formă de cancer, ne-am tratat, suntem la cinci ani de la debutul bolii, totul este în regulă, copilul meu a redevenit normal. Niciunde nu găsesc o asemenea ştire pozitivă.
Care au fost experienţele cu pacienţi care s-au vindecat şi s-au întors după ani.
Pacienţii noştri, mare parte dintre ei, pentru că sunt şi unii care au fobie să se întoarcă în spital, ţin legătura cu noi. Experienţa este extraordinară cu pacienţi trataţi în urmă cu pacienţi pe care i-am tratat în urmă cu 15-20 de ani şi care acum sunt adulţi şi le tratez copiii. În general, de sărbători, de Paşte, de Crăciun, dacă nu vin dau un telefon şi îşi amintesc.
Se încarcă comentariile...
