Satul pustiu, cu patru oameni şi nouă cai: "Topim zapada să nu murim de sete!"

Satul pustiu, cu patru oameni şi nouă cai:

Priviciorul nu există pe hartă, dar este o zonă superbă, în care se ajunge după două ore de mers pe jos

Satul Privicior din Caraş-Severin a fost părăsit de mai toţi localnicii, care fie au murit, fie au migrat spre civilizaţia de care nu se bucură cei de aici, fără apă şi curent. Unul din localnici rămaşi este Gheorghe Dăbuceanu, fermierul satului. Pe lângă casă, bătrânul creşte mai multe animale printre care şi nouă cai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drumul spre Privicior începe relaxant, dar se termină extenuant. Satul izolat de lume este situat lângă Oţelul Roşu. Până în localitatea Băuţar se poate merge cu maşina, de unde începe aventura.

CLICK AICI pentru a vedea o galerie foto din PRIVICIOR

CLICK AICI pentru a vedea cum se distrează tinerii care merg la Privicior

La Privicior nu ajung autoturismele, singura variantă motorizată fiind tractorul. Utilajul este folosit însă foarte rar, pentru că cel mai utilizat mijloc de transport este calul lui Dăbuceanu, unul dintre „supravieţuitori”.

Ţăranii din Austria au soluţia pentru salvarea turismului din Banat

CLICK AICI pentru GALERIA FOTO cu soluţia austriacă



Bătrânii din sat sunt vizitaţi din când în când de tinerii de la oraş, care trebuie să urce pe poteci două ore pentru a-i vizita pe bătrâni. Priviciorul a fost un sat populat cândva, având chiar şi o şcoală. Populaţia a îmbătrânit, tinerii au plecat, iar satul situat într-o zonă frumoasă de munte a rămas aproape pustiu. „Aici a fost o şcoală primară. Acum au rămas foarte puţini oameni. Vara sunt şapte sau opt, iar iarna nu sunt mai mulţi de patru oameni”, a spus  primarul comunei Băuţar, de care aparţine satul, Romulus Bărbescu.



Topea zăpada să nu moară de sete

Casele părăsite, care au aparţinut cândva localnicilor, sunt acum în paragină, distruse de timp, ploi şi vânt. La Privicior, timpul stă însă în loc. Liniştea muntelui şi peisajul de vis te fac să treci cu vederea condiţiile grele şi uneoi mizere în care locuiesc bătrânii de aici, a căror principală calitate este ospitalitatea. „De fiecare dată când mergem aici, oamenii ne primesc cu braţele deschise. Gazda noastră este Dăbuceanu, care ne dă mămăligă, brânză, cartofi şi tot ce are mai bun”, povesteşte David Roddy, un american stabilit în zonă, care organizează frecvent excursii la Privicior.



Eva Avramoni (foto jos) este o bătrână mutată în Băuţar acum doi ani, până când a stat în satul uitat de lume, unde creştea animale. „Iarna era aşa de mare zăpada că nici nu puteam ieşi din casă. Deschideam geamul şi luam zăpadă pe care o topeam ca să am apă”, a povestit bătrâna, care a „evadat” din singurătate. Aceasta locuieşte acum cu fiul ei, Nicolae, în comuna Băuţar. Nicolae Avramoni a crescut însă la Privicior. „Atunci mai erau copii. Ne puteam juca numai când ne duceam cu animalele la păscut”, şi-a amintit bărbatul.



Reţeaua de apă este izvorul


Fiecare colibă din Privicior are izvorul ei de apă, de unde se cară cu găleţile. „Şeful“ satului este însă Dăbuceanu, care ştie tot ce mişcă în zonă, unde se ascunde vânatul, unde este fânul mai bun şi cum se ajunge mai repede într-un anumit loc. Dăbuceanu locuieşte singur, cultivă câteva hectare de pământ şi creşte 13 capre, nouă cai, dar şi câţiva câini şi bibilici. Mai sus de Privicior este un alt sat izolat, la care a ajuns însă electricitatea.



Sătenilor de la Privicior nu le deschide foarte multă lume uşa. David Roddy este un tânăr american, care s-a mutat definitiv în România pentru a ajuta copiii cu părinţi plecaţi în străinătate. Împreună cu aceşti tineri, David organizează frecvent excursii pe munte, inclusiv la Privicior. Ultima dată tinerii au fost la Privicior între Crăciun şi Revelion. Au fost cazaţi la Dăbuceanu, care i-a ospătat cu tot ce a avut mai bun. În schimb, tinerii i-au colindat pe cei patru bătrâni, cu care au făcut şi o poză de grup (foto jos).



În vizita pe care au făcut-o la Privicior, tinerii au găsit sufiecientă zăpadă să facă o familie de oameni de zăpadă: mama tata şi copilul. Locul ochilor nu a fost luat de cărbuni, aşa cum se obişnuieşte, ci de mere, în timp ce morcovul de la nas a fost înlocuit de un băţ de lemn. Obosiţi după drum şi distracţie, tinerii au fost cazaţi „la grămadă” în coliba lui Dăbuceanu.



Şelimbăr - comuna cu cele mai mari salarii şi şomaj zero

Ţiganii din Cândeşti au aşteptat curentul ca să-şi tragă antene satelit

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările