Povestea epidemiei de ciumă de la Timişoara, care a omorât fiecare al şaselea locuitor

Povestea epidemiei de ciumă de la Timişoara, care a omorât fiecare al şaselea locuitor

Monumentul Ciumei din Piaţa Unirii

Epidemia de ciumă din perioda 1738-1740 se află înscrisă cu litere negre în istoria Banatului. Peste 1000 din cei 6.000 de locuitori au murit în Timişoara.

Data de 15 mai era una din sărbătorile principale în Timişoara de altă dată. Populaţia oraşului sărbătorea printr-o procesiune eliberarea de ciumă, molimă izbucnită în 1738, care s-a potolit de-abia în anul 1740. În epidemia de ciumă au murit peste 1.000 de timişoreni, ceea ce înseamnă mult pentru o populaţie care număra în jur de 6.000 de suflete. Ciuma l-a răpus pe fiecare al şaselea locuitor. 
 
„În Transilvania începuse să bântuie ciuma. Încă în luna octombrie a anului 1737, molima fusese adusă acolo din partea de răsărit a Ţării Româneşti sau din aşa-zisa Ţara Românească turcească de către trupele imperiale din Armata a III-a, care opera în Ţara Românească sub comanda supremă a contelui Wallis. Administraţia Ţării Banatului a primit în cursul lunii ianuarie 1738 primele informaţii oficiale în legătură cu molima care bântuia provincia învecinată, anume în districtele Braşov şi Făgăraş, prin intermediul baronului Engelshofen, comandantul cetăţii Timişoara. Nu s-a întârziat cu luarea unor măsuri de prevenire, menite să împiedice propagarea molimei dincolo de hotarele comune”, aflăm de la Anton von Hammer, care a scris, în anul 1839, volumul „Istoria ciumei din Banat. 1738-1740”.
 
Cu toate acestea, molima se strecurase în cetatea Timişoarei încă în prima jumătate a lunii februarie 1738. Fusese adusă de un batalion din Regimentul de infanterie Grunne, care venise la Timişoara din Ţara Românească şi Transilvania. 
 
„La început, s-a crezut că primele victime din acest batalion nu muriseră cu adevărat de ciumă. Rapoartele zilnice înaintate Administraţiei Ţării de către medicul de stat-major Tobias Dolfin, vorbeau doar de «boala epidemică prezentând umflături, care bântuie în rândurile batalionului Grunne». Cel mai vechi dintre aceste rapoarte - păstrat încă în arhiva de la Timişoara a Administraţiei Camerale, este din data de 28 februarie 1738…În ultimele două zile, nouă oameni fuseseră din nou loviţi de boală”, mai aflăm de la Anton von Hammer.
 
Conform raportului din arhivă, la data de 19 februarie 1738 a murit primul soldat “care avea febră malignă şi umflături la pântece”. 
 
Pentru a putea separa complet batalionul molipsit de restul garnizoanei, pe cei sănătoşi de cei suspecţi sau cu adevărat infectaţi, s-au luat primele măsuri de carantinare, la marginea cetăţii. 13 case armeneşti, care se aflau izolate în afara Timişoarei, au fost închriate în schimbul sumei de 833 de florini. În mod corespunzător a fost amenajată şi Casa de vânătoare aflată în pădurea oraşului.
 
“După ce administraţia Ţării Banatului a raportat la Viena, încă la 22 februarie 1738 despre izbucnirea bolii, în zilele de 3 şi 4 martie – având la îndemână jurnalele medicale, aceasta a dat şi informaţii despre măsurile pe care le luase pentru moment. Consiliul Aulic de Război a cerut generalului-major Jean Scotti, aflat la Timişoara, să ia măsuri de izolare a ostaşilor infectaţi şi să le acorde asistenţă medicală necesară. De asemenea, Camera Aulică a ordonat ca cei sănătoşi, la fel ca şi cei bolnavi, să fie prevăzuţi cu hrana şi asistenţa spirituală necesare, iar medicii expuşi la cei bolnavi să fie ţinuţi departe de orice contact cu locuitorii sănătoşi ai oraşului”, mai scrie Anton von Hammer.

 
Situaţia care fusese raportată la Viena, anume că boala se manifestase şi într-o clădire particulară, la o calfă de sticlar, a dus la emiterea ordinului ca acele case, în care se aflaseră persoane infectate, să fie zăvorâte vreme de 14 zile, după care urmau să fie curăţate temeinic. A fost urgentată construirea a două case de carantină, una la Szeged, cealaltă în Aradul Nou. 
 
“Era necesar ca Banatul Timişoarei să fie izolat cât mai curând. Toate persoanele care călătoreau din Banat spre apus au fost obligate să efectueze o perioadă de carantină, fie la Szeged, fie la Aradul Nou. După terminarea carantinei, călătorii primeau certificat de sănătate semnate de comandanţii Carantinei”, continuă Hammer.
 
În districtul Timişoarei au fost cuprinse de molimă localităţile Jadani, Urseni, Giarmata şi Checea, iar în districtul Lipova localotăţile Bara şi Bacamezeu. 
 
La 20 iunie 1738, Camera Aulică de la Viena a ordonat ca, pe viitor, trupurile celor morţi de ciumă să fie incinerate. 
 
Izolarea localităţilor infectate, înainte de toate însă cetatea Timişoara, făcea necesar un număr crescut de militari. Casele izolate de la ţară trebuiau arse. 
 
Comandanţii de la Arad şi Szeged li s-a ordonat – sub pedeapsa pierderii onoarei şi a gradului – să nu permită nimănui trecerea cordonului înainte de efectuarea carantinei. 
 
Numărul medicilor folosiţi la Timişoara a început să scadă pe măsură ce sporea numărul localităţilor din Banat afectate de ciumă, deoarece a fost nevoie să fie trimişi acolo. Unii dintre ei au căzut victime ale epidemiei. 
 
După mai bine de 13 luni de blestem, a început să iasă soarele din nou pentru locuitorii Timişoarei. Bisericile au fost redeschise pentru credincioşi. Toţi se rugau cu fervoare. 


 
La 28 martie 1739 a fost ultimul om mort de ciumă în Timişoara. De atunci, nu a mai fost semnalat vreun caz nou. 15 mai 1739 a fost ziua în care a fost pusă în libertate ultima persoană aflată în carantină. 
 
La 12 martie 1740, Oraviţa a fost declarată liber de ciumă. Acelaş lucru s-a întâmplat, pe rând, şi în celealte localităţi din Banat. 

La puţin timp după încetarea groaznicei epidemii, în Timişoara a fost adusă statuia care se află în prezent în centrul Pieţei Unirii şi care se numeşte „Coloana Ciumei". Statuia aminteşte de „moartea neagră", a fost creat la Viena şi adus mai apoi în Banat. Monumentul este compus dintr-o coloană pe care se regăsesc Tatăl, Fiul şi Fecioara Maria. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, iar sub el, Sfânta Rozalia. Monumente similare se regăsesc pe tot teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: