INTERVIU Alpinistul Horia Colibăşanu, despre expediţia de pe Kangchenjunga: „Ne ardeau efectiv hainele. Toată lumea suferea de cald“

INTERVIU Alpinistul Horia Colibăşanu, despre expediţia de pe Kangchenjunga: „Ne ardeau efectiv hainele. Toată lumea
suferea de cald“

Sursa arhivă personală

Horia Colibăşanu a urcat pe singurul munte de 8.000 de metri neatins până acum de români, al treilea vârf ca înălţime al planetei (8.586 metri). Ascensiunea a avut loc duminică, 7 mai. revenit acasă, la Timişoara, Horia Colibăşanu a acordat un interviu pentru "Adevărul".

Ştiri pe aceeaşi temă

Horia Colibăşanu, recent întors din expediţia în Himalaya, unde a cucerit în premieră românească vârful Kangchenjunga, e încă în perioada de refacere. Spune că e obosit şi lipsit de putere. Gâfâie dacă are de urcat până la etajul întâi, dar se deplasează cu bicicleta. Alpinistul a transmis, pe scurt, pe Facebook, informaţiile despre cucerirea vârfului – în premieră românească, oferind şi un minut de filmare la 8.586 metri, în care s-a văzut starea în care era atunci. Abia că putea să mai deschidă gura. Despe aventura de pe Himalaya, Horia Colibăşanu a vorbit într-un interviu pentru “Adevărul”. 
 
Adevărul: Până la urmă ai dovedit şi ultimul “optimiar” neurcat de români. Cum a fost expediţia?
 
Horia Colibăşanu. A fost una dintre expediţiile cele mai scurte, am reuşit să terminăm expediţia în mai puţin de o lună. Dar a fost şi una dintre cele mai intense, a trebuit să fim mereu în mişcare, să prindem fereastră de vreme bună, ne-am aclimatizat foarte repede, după două săptămâni dormeam deja la peste 7.000 de metri. A fost cea mai lungă ascensiune pe care am făcut-o, a durat 14 ore din ultima tabără până pe vârf. La coborâre am mai avut încă şapte ore. Muntele este destul de dificil, are zone de căţărare, se simte că e al treilea vârf din lume.
 
- Am urmărit postările echipei tale de pe Facebook, iar la un moment dat te plângeai de căldură, nu de frig. A fost mai cald ca altă dată?
 
Atunci când traversăm cercuri glaciare, sunt ca nişte oglinzi concave. Dacă e soare, radiaţia e foarte puternică. Chiar dacă aerul este rece. Temperatura era undeva la -10, dar din cauza radiaţiei, pe noi erau 40 de grade, ne ardeau efectiv hainele. E normal. Radiaţia solară e foarte puternică şi dacă nu bate vântul e nasol. Toată lumea suferea de cald. A fost mai rău decât frigul pe expediţia asta. 


Alpinistul a ajuns pe vârf FOTO H.Colibăşanu
 
“Himalaya a devenit foarte comercială”
 
- În urmă cu zece ani ai mai avut o tentativă pe acest vârf, atunci eşuată. Ce s-a schimbat de atunci pe acest munte?
 
Acum a fost mult mai multă lume, mulţi şerpaşi, corzi fixe. A fost un efort de echipă. Acum erau 50 de alpinişti, atunci eram şase. Atunci nu erau atâtea elicoptere pe munte, nu apăruse moda asta de face toţi optmiarii în trei sezoane. Acum e modă. Sunt alpinişti care umblă de la un vârf la altul, se mişcă cu elicopterul, cu şerpaşi, se duce mult oxigen...E multă lume. S-au schimbat lucrurile, Himalaya a devenit foarte comercială. Mai nou duc provizii şi echipamente cu elicopterul în tabere superioare. 
 
- Voi vă întâlniţi de drum cu aceşti “excursionişti”?
 
Ei de obicei pleacă mai devreme, ei nu au probleme cu frigul. Având oxigen, se încălzesc mult mai uşor, iar ascensiunea e confortabilă. Noi suferim de frig nu din cauză că nu avem echipamente bune, avem chiar mai bune ca ei. Le căutăm pe cele mai bune, pentru că suferim de frig că nu avem oxigen, nu poţi să arzi... Nu e efortul fizic, asta se rezolvă, ci frigul, riscul de degereturi. Îţi trebuie o strategie bună. Nu ai voie să faci erori. Pe când cu oxigen e ca şi cum te-ai duce cu maşina pe un drum pe care ar trebui să-l faci cu bicicleta. Este şi mai sigur pentru ei, nu au riscuri, dar nu este o perfoamenţă sportivă. Până acum vedeam că turiştii puneau oxigenul de la 7.000 de metri. Anul acesta am văzut că au pus şi de la 6.000 de metri. Cât timp sunt bani şi oameni care să care oxigenul, nu e nicio problemă. Erau mormane întregi de butelii de oxigen, chiar le-am fotografiat. Grămezi de sute de butelii. S-a schimbat paradigma.

Mai e un pic până în vârf Sursa FOTO H.Colibăşanu
 
- În vârf ai făcut un scurt video în care arătai extrem de obsosit. Ce ai simţit acolo?
 
Aerul este foarte rarefiat. Ultimele două ore sunt grele, înaintezi foarte încet. Chiar în momentul atingerii vârfului bătea destul de tare şi vântul, nu am putut să scot mănuşile, să scot din buzunare steaguri, banere, mi-a fost frică să nu-mi degere mâinile. În vârf eram foarte obosit, voiam să cobor cât mai repede. Pe lângă problema de altitudine, am întâmpinat probleme şi cu deshidratarea, pentru că nu am avut decât un litru de apă la mine şi nu am ştiut că o să dureze aşa mult ascensiunea. Eram deshidratat. Deja aveam halucinaţii mai ales din cauza deshidratării. Voiam să cobor cât mai repede să fiu în siguranţă. M-am bucurat că s-a terminat, dar eram eram concentrat să nu fac vreo greşeală pentru că spre vârf erau corpuri ale unor alpinişti care n-au reuşit să coboare. Fiind şi singur, nu mai era nimeni pe munte, cei cu oxigen coborâse deja cam cu o oră înainte, îţi dai seama că eşti expus. Dacă vezi şi alpiniştii morţi, care sunt în costumele de puf, cu colţari în picioare, nu e plăcut. 
 
 
"Acest munte are statistica printre cele mai proaste"
 
- Alpiniştii morţi pe munte rămân acolo?
 
E foarte greu să-i dai jos de la 8.500 de metri, sunt prinşi în gheaţă. Cu două zile înainte să urcăm noi a murit un alpinist indian. A făcut edem cerebral. Printre cele mai frecvente probleme sunt cele de altitudine, edem pulmonar şi edem cerebral. De asta e bine să mergi gradual pe munţi mai înalţi, să ştii cum se comportă organismul, să te rodezi, să câştigi experienţă... Acest munte are statistica printre cele mai proaste, e un munte periculos, dar şi dificil. Au fost multe încercări nereuşite. 
 
- Marius Gane şi Peter Hamor, colegii tăi de echipă, nu au reuşit să urce pe vârf. Ce s-a întâmplat cu ei?
 
Am plecat din tabăra 4. Dar nu putem pleca deodată din uşa cortului. Eu am ieşit primul. După ce stai un pic afară, începi să simţi frigul. Aşa că am început să merg încet, speram să mă ajungă. Numai că ei nu s-au simţit foarte bine, au avut ceva probleme şi încet, încet m-am distanţat de ei. După cam cinci ore, când s-a făcut lumină, eram la două ore distanţă de ei. Am decis să continui în ritmul meu, să merg cât mai tare să ajung pe vârf. Mi-am continuat ascensiunea fără să mai ştiu de ei. La 8.200 de metri erau şi obosiţi, erau şi în urmă cu timpul, aşa că au decis să coboare. Posibil că au considerat că expediţia a avut succes, pentru că dacă unul din membri reuşeşte, e reuşita întregii echipe. A doua zi nu mai poţi să reiei ascensiunea. Eşti prea obosit. Singurul mod e să cobori, să te odihneşti patru-cinci zile, să încerci din nou. Dar au considerat că nu mai are rost să încerce.

Horia Colibăşanu, Marius Gane şi Peter Hamor Sursa FOTO H.Colibăşanu
 
Mai vizează un record naţional
 
- Ce ţi-a mai rămas de cucerit?
 
Unul din lucrurile pe care mai pot să le realizez este să termin ascensiunea tuturor celor 14 vârfuri de peste 8.000 de metri. Un fel de grand slam. Mai am cinci, am urcat deja nouă. Acestea sunt mai joase şi un pic mai uşoare. Sunt şanse reale să fiu primul român care le termină. În alpinism e o realizare şi asta. Anul viitor vreau să urc pe vârful Cho Oyu, aflat la 8.188 de metri. Acum e închis din cauza pandemiei, pentru că e pe teritoriul Chinei. Dacă nu se deschid ar trebui să merg în Pakistan, unde sunt celelalte patru vârfuri care mi-au rămas. 
 
- Şi deja ţi-ai reluat şi munca în cabinetul stomatologic, tu fiind medic dentist...
 
Trebuie să şi muncesc. Anul acesta a fost greu pentru că am avut Kangchenjunga, acest proiect amânat de zece ani, dar mi-am mutat şi cabinetul dintr-un loc în altul. Am avut constructori, meşteri, a fost o perioadă grea. Sunt şi multe investiţii, am achiziţionat şi un aparat de radiologie, sunt rate la bănci, dar din când în când trebuie să te reinventezi, o afacere trebuie modernizată. Expediţia a costat cam 25.000 de euro şi a fost posibilă datorită sponsorilor care au fost alături de mine şi de această dată.

Sursa FOTO H.Colibăşanu

Horia Colibăşanu a participat la 23 de expediţii internaţionale de-a lungul carierei, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu nouă “optmiari” urcaţi. Este în continuare singurul român care a ajuns pe K2, Annapurna şi Dhaulagiri, trei dintre cei mai periculoşi cinci munţi din lume. A fost distins cu medalia de aur pentru Merit Sportiv din partea guvernului Navarrei şi cu “Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume. În 2017 a primit cea mai importantă distincţie pe care o poate acorda preşedintele României: Ordinul Naţional “Steaua României”, grad de Cavaler. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Primele imagini cu Horia Colibăşanu pe al treilea vârf din lume, cucerit în sfârşit de români. Trei minute pe Kangchenjunga VIDEO

Alpinistul Horia Colibăşanu a cucerit vârful Kangchenjunga în premieră românească

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările