Fiul unui fost judecător a fost condamnat la închisoare cu executare în două dosare de înşelăciune. „Ţepele“ nesimţite trase de inculpat din postura de avocat

Fiul unui fost judecător a fost condamnat la închisoare cu executare în două dosare de înşelăciune. „Ţepele“ nesimţite trase de inculpat din postura de avocat

Un avocat din Baroul Timiş, condamnat în primă instanţă la închisoare cu executare FOTO Arhivă

Curtea de Apel Timişoara a emis primele sentinţe în două dosare în care un avocat din Baroul Timiş (suspendat) este judecat pentru înşelăciune. Avocatul, al cărui tată este un fost judecător, este acuzat că a înşelat doi clienţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avocatul Laurian Diaconescu, fiul fostului judecător timişorean Dănuţ Diaconescu, a fost condamnat, în primă instanţă, în două dosare diferite la câte trei ani de închisoare pentru înşelăciune. Practic, în fiecare dintre dosarele în care a fost trimis în judecată, Laurian Diaconescu a primit câte trei ani de închisoare. Sentinţele nu sunt definitive, fiind atacate cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Într-un dintre dosarele în care a fost trimis în judecată, Laurian Diaconescu este acuzat că, după ce a fost angajat de un italian pentru deschiderea unui proces de recuperare a unei datorii de 85.000 de euro, a perceput onorarii şi taxe judiciare de timbru fără să facă nimic în dosarul pentru care a fost angajat. Potrivit procurorilor, cererile de chemare în judecată ale italianului au fost anulate pe motiv că avocatul nu a făcut nimic în dosar. Pentru menţinerea în eroare a italianului, avocatul a falsificat şi acte oficiale din care să reiasă că firma italianului a câştigat procesul şi urmează să îşi primească banii.

Şmecheria a ţinut aproximativ cinci ani până când omul de legătură dintre italian şi avocat „a început să aibă dubii din cauză că inculpatul refuza să se întâlnească cu el şi spunea că a câştigat procesul, fără ca banii să intre în cont”. Prejudiciul în acest dosar este calculat la 113.000 de euro, cei 85.000 de euro pe care italianul nu i-a putut recupera şi diferenţa, reprezentând taxe de timbru şi onorarii pe care avocatul le-a încasat fără să îşi facă datoria.

În cel de-al doilea dosar, avocatul Laurian Diaconescu este acuzat că, după ce a fost angajat de către o firmă pentru recuperarea unor creanţe de la diverşi clienţi, „a solicitat sume de bani, motivând că îi sunt necesare pentru plata taxelor judiciare de timbru, fără însă a achita aceste taxe, având drept consecinţă anularea acţiunilor promovate”. Chiar dacă avocatul nu a făcut nimic pentru a câştiga procesele pentru care a fost angajat şi cererile au fost anulate, a asigurat-o pe reprezentanta firmei că procesele au fost câştigate şi urmează să îi intre banii în cont.  Avocatul a mers până acolo încât a asigurat-o pe clientă că „astăzi sau mâine vă intră banii în cont”. „... Eu am câştigat procesele, cred că am adus destule dovezi, restul deja depinde de alţi factori şi chiar şi acolo am intervenit cât a fost omeneşte posibil...”, este unul din mesajele trimis de avocat clientei ţepuite. În acest caz prejudiciul este calculate la 500.000 de lei.

Nici în faza anchetei, nici la proces, Laurian Diaconescu nu s-a prezentat pentru a oferi explicaţii sau pentru a se apăra. În fiecare dintre cele două procese, avocatul a primit câte trei ani de închisoare cu executare. Surse judiciare au explicat că dacă sentinţele vor fi menţinute şi se va considera că infracţiunile au fost comise în concurs, avocatul poate ajunge să primească un spor de pedeapsă care să însemne şi cinci ani de închisoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: