Şapte puncte de trecere a frontierei cu Serbia ar urma să fie închise în contextul numărului mare de infecţii cu coronavirus din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhiva
FOTO arhiva

Autorităţile sunt pregătite să închidă şapte puncte de trecere a frontierei între România şi Serbia, de comun acord cu ţara vecină, în contextul numărului mare de infecţii cu coronavirus în Europa. Măsura ar urma să intre în vigoare joi dimineaţă.

Potrivit unor surse oficiale, şapte puncte de trecere a frontierei din Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, toate cu program redus de lucru, vor fi închise începând de joi dimineaţă de la ora 7.00, ora României, şi ora 8.00, ora Serbiei, pentru o perioadă nedeterminată.

Este vorba despre:

– PTF rutier Vrbica – Valcani (Timiş)

– PTF rutier Nakovo – Lunga (Timiş)

– PTF rutier Jasa Tomic – Foeni (Timiş)

– PTF rutier Kaludjerovo – Naidăş (Caraş-Severin)

– PTF naval/rutier Golubac – Moldova Nouă (Caraş-Severin)

– PTF naval Kladovo – Drobeta Turnu Severin (Mehedinţi)

– PTF rutier Kusjak – Portile de Fier II (Mehedinţi)

Vor rămâne în continuare deschise punctele de trecere a frontierei de la Moraviţa, Jimbolia din judeţul Timiş şi Portile de Fier 1 din judeţul Mehedinţi.

Măsura este luată în acord cu vecinii sârbi în contextul stopării răspândirii coronavirusului, relatează Opinia Timişoarei.

În condiţiile răspândirii accelerate a noului coronavirus şi al fluxului mare de oameni care folosesc Serbia ca ţară de tranzit, mulţi venind din Italia, autorităţile de la Belgrad au luat deja decizia de a închide graniţele pentru toţi călătorii care sosesc din ţările cele mai afectate de coronavirus.

Interdicţia temporară se aplică persoanelor care sosesc „din Italia, anumite provincii din China, Coreea de Sud, Iran şi Elveţia”, a transmis guvernul de la Belgrad. Nicio persoană care ajunge la frontiera Serbiei venind din aceste zone nu este lăsată să intre în ţară.

În Serbia, au fost confirmate patru cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite