Iubirile terne ale lui George Bacovia. Cu cine a trăit poetul cea mai mare poveste de dragoste

Poetul George Bacovia nu a avut o viaţă sentimentală tumultoasă. Cea mai mare poveste de dragoste a cunoscut-o alături de Agatha, care i-a devenit şi soţie.

Poetul George Bacovia era un bărbat mic de statură, puţin adus de spate, şi purta mai tot timpul o pălărie de fetru cu borurile întoarse. Prima sa dragoste a fost când era în clasa a IV–a. Era, de fapt, o simpatie pentru o colegă de la gimnaziul de fete, iar povestea i–a inspirat poezia intitulată „Şi toate”, cu care a debutat în „Literatorul”. 

Prima poveste de dragoste adevărată a fost în anul 1900, când Bacovia era la liceu în clasa a VII-a, alături de o colegă tot de la gimnaziul de fete. „Într–o seară de iunie cu multă lume în grădină, i–astrecurat un trandafir, pe care ea l–a dus la buze. I s-a părut că l–a sărutat. Ei, da, acum era altceva, poetul sesizând gestul şi, fericit, tot în treacăt, a reuşit să mai obţină o întâlnire, astfel ca să nu se trădeze. Pe fata aceasta o chema Maria. Ghinionul se ţinu scai de el, pentru că idila se sfârşi o dată cu sfârşitul anului şcolar, părinţii mutându-se la Roman. Conform obiceiului, el, în amintirea acestei meteorice tresăriri de dragoste, a scris poezia «Ecou de romanţ㻓, se arată în lucrarea „Iubiri vestite“ a istoricului Eugen Şendrea. 

Întâlnirea cu Agatha Grigorescu

La Bucureşti, în anuil 1916, Bacovia o întâlneşte pe domnişoara Grigorescu, cu 14 ani mai tânără decât el, care avea să-i devină soţie. Agatha era o tânără scriitoare. „Suprema poezie a firii ne logodea atunci vieţile prin veriga acelei vrăji, ce mai târziu avea să se întunece, să geamă, să se convulsioneze în toate amărăciunile vieţii, fără să se stingă încă nici prin moarte. A fost întâia poemă ce mi-a recitat–o Bacovia chiar în ziua în care ne cunoşteam şi pentru prima oară în viaţă un fluid poetic punea stăpânire pe toată fiinţa mea”, mărturisea Agatha Grigorescu.

Cererea în căsătorie 

Iubirea dintre cei doi se petrece molcom, aşa cum era şi firea poetului. După mai mulţi ani, o invită pe Agatha la masă împreună cu părinţii săi. Totul a decurs cum nu se poate mai bine. Vizitele la casa părinţilor din Bacău au continuat, transformându-se în vacanţe. Anii au continuat să se scurgă,. Abia în anul 1927, George Bacovia se hotărăşte să o ceară de soţie pe Agatha. „Înainte de a ajungela fotograf, Bacovia mă invită la bijutier. Am fost surprinsă. Nu înţelegeam de ce. „Să luăm nişte verighete“, spuse, ca şi cum ar fi fost vorbade ceva obişnuit... 

S–au făcut două fotografii şi s–au comandat inelele, în sfârşit, confraţii scriitori ne–au condus acasă. Am traversat grădina publică, spre a scurta drumul. Era frig. Un amurg rece sticlea, învăluia în culori aprinse micul parc cu pomii îngheţaţi sub zăpadă. În sufragerie se sărbătoreşte logodna, felicitări, câteva cupede şampanie... A urmat o seară frumoasă. S–a dansat până dupămiezul nopţii. Toţi s-au antrenat. S-a cântat la vioară, s–au spus versuri. Bacovia glumea... am avut şi verighetele, le-am pus fără nicio altă sărbătorire”, relata Agatha.

Căsătoria, sub imperiul poeziei

Ceremonia căsătoriei a fost fixată pentru sfârşitul anului şcolar din anul 1928, pe data de 22 iunie. Agatha a descris evenimentul care s-a desfăşurat, aşa cum era normal, sub imperiul poeziei: „Sosi ziua în care la orele 12trebuia să ne înfăţişăm la Oficiul de Stare Civilă, unde urma să ne întâlnim toţi, Bacovia, fratele său, ziaristul, şi un alt martor, ziarist, sau Savela... Se apropia ora unu, fixată de noi. Bacovia cu ai săi nu se vedeau, îl ştiam punctual, în sfârşit, prin mulţimea ce forfotea de colo–colo, apăru singur şi în ţinutade toate zilele. Nu–şi găsise pe fratele său. Pierduse timpul la minister, aşteptându–l. N–a mai avut vreme să treacă pe acasă să–şi schimbe hainele, în ultima secundă apăru şi frate-le, care făcuse toată încurcătura. Eram emoţionaţi. Am văzut ca prin ceaţă salonul, martorii, florile. Ascultarăm articolul ce s–a citit din «Codul civil». Ne–am felicitat reciproc. Ne-au felicitat şi cei prezenţi. Am stabilit să sărbătorim căsătoria pe 28 iunie. După-amiază, «la ora 6 era cununia». Nu era însănimic pregătit. Am despachetat covoarele, am adus glastre cu flori, am aranjat, în sfârşit, un interior demn de o modestă ceremonie de poeţi. Se făcuse ora cinci. Bacovia mă urmărea tăcut în toată această activitate, îi plăcu decorul şi tot ce făceam. Voia să mă ajute, dar nu ştia cum. (...) Bacovia părea foarte solemn în smokingul şi plastronul său alb. La şampanie mulţumi tuturor felicitărilor, zâmbind. Deşi pregătită cu atâta zbucium, seara aceea mă răsplătea prin dispoziţia şi bucuria poetului. Oricum ar fi urmat viaţa, clipele erau într-adevăr rare. Sunt în viaţă momente înalte nu prin fastul sau măreţia lor, cât prin generozitatea unor răscumpărări îndelung aşteptate, într–adevăr, în seara aceea Bacovia fu spiritual, curtenitor, dansă; ne-a recitat poema «În oglindă». Era într-un total climat de uitare. Din nou poezia ne urca peculmile ei“.