GALERIE FOTO Cea mai veche statuie din Târgovişte, vandalizată. Bustul lui Grigore Alexandrescu a fost furat

GALERIE FOTO Cea mai veche statuie din Târgovişte, vandalizată. Bustul lui Grigore Alexandrescu a fost furat

Poliţiştii criminalişti au luat amprente de la faţa locului pentru a merge pe urmele hoţilor

Bustul poetului şi fabulistului Grigore Alexandrescu, născut la Târgovişte, a fost furat. Statuia, cea mai veche din fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, se afla în spatele clădirii în care funcţionează Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Poliţiştii încearcă acum să dea de urma hoţilor.


Oamenii legii nu ştiu deocamdată, în ce zi a dispărut bustul poetului. Singura cameră de luat vederi din zonă, care i-ar fi putut surprinde pe făptaşi se pare că nu era conectată. Monumentul este unul de o importantă extraordinară, datând de la 1914. 

 
Biografie
 
Grigore Alexandrescu (n. 22 februarie 1810 Târgovişte - d.25 noiembrie 1885 Bucureşti) a fost un poet şi fabulist român.

 
Foto
Bustul lui Grigore Alexandrescu, furat
 
S-a născut la Târgovişte, în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al lui Mihai Alexandrescu, care a fost vameş şi vistiernic, şi a Mariei. Rămâne orfan şi sărac, dar de mic e deştept, cu o memorie extraordinară. Învaţă greaca şi franceza. Ajuns la Bucureşti, este elev la pensionul Sfântul Sava, uimindu-şi colegii prin cunostintele in literaturile clasice, a fost coleg cu Ion Ghica. Face cunoştinţă cu Heliade. Impresionează pe toţi prin talentul său poetic. Va sta şi acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie Miezul nopţii în Curierul Românesc, urmată de elegia Adio la Târgovişte.
 
O vreme, a fost ofiţer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 şi Lebăda şi puii corbului) este întemniţat. A ocupat funcţii mărunte. A debutat cu poezii publicate în ”Curierul Românesc” condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit revoluţia din 1848. În 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran.
 


Poetul liric scrie, mai întâi, meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic şi umoristic. Cea mai reuşită este Umbra lui Mircea la Cozia. E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (Câinele şi căţelul, Boul şi viţelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală ş.a.).
 
Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron.
 
Spirit reflexiv şi analitic, deprins să se interogheze, refractar certitudinilor comune, Alexandrescu creează în două registre, în realitate exprimând acelaşi conflict al poetului cu sine însuşi şi cu lumea: în meditaţii, tonul e elegiac, lamartinean, iar confesiunea alternează cu dispoziţiile contradictorii ale eului, polarizat când de nădejde, când de îndoială; în fabule şi epistole apare omul de lume, spiritual, afabil, denunţând cu ironie şi fină disimulaţie impostura care triumfa în viaţa socială şi falsele prezumţii ale cugetului.
 


La 29 mai 1860, Grigore se căsătoreşte cu Raluca Stamatin, dar după câţiva ani e lovit de o boala mintală neiertatoare, pricinuită, după unele versiuni, de otravirea cu beladonă. Obligat să se retragă din viaţa publică şi să abandoneze activitatea literară, reluată intermitent şi cu rezultate neconcludente în momentele de remisiune, Alexandrescu va supravieţui încă 25 de ani.
 
Alexandrescu a fost funcţionar la postelnicie şi a intrat în bunele graţii ale lui Bibescu. Ghica povesteşte chiar o scenă, în care s-a vorbit să fie numit poet al curţii, lucru ce Alexandrescu a refuzat. A fost apoi director al departamentului credinţei, iar la venirea lui Cuza a fost chiar ministru interimar. Ultima sa funcţie a fost aceea de membru în comisia centrală de la Focşani, acolo a fost lovit de o boală crudă care i-a afectat judecata. Se ştie că el a mai scris şi după aceasta, că a publicat articole în ziarele din Bucureşti şi chiar poezii, dar în nici una nu se mai regăseşte Alexandrescu de altădată.
 
În ultimii 25 de ani de viaţă a fost marcat de alienare mintală. A murit sărac la Bucureşti în anul 1885.
 
”Alexandrescu este incontenstabil cel mai de seamă fabulist al nostru..."
 
( D. Popovici)
 
Modern prin simţul relativităţii valorilor şi percepţia alienării umanului, inovator în traducerea viziunii romantice asupra lumii şi-n expresia ei literară, desfacută cu cazna din convenţiile la modă şi stadiul incult al limbii, Alexandrescu e cel mai de seamă precursor muntean al lui Eminescu şi unul dintre cei mai interesanţi poeţi ai primei jumătăţi al secolului al XlX-lea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările