Vacanţă fără grija COVID-ului. Ţara Dornelor, locul din Bucovina cu zero cazuri de îmbolnăvire

Vacanţă fără grija COVID-ului. Ţara Dornelor, locul din Bucovina cu zero cazuri de îmbolnăvire

FOTO: Centrul Naţional de Informare Turistică Vatra Dornei

Vremea frumoasă ne energizează şi ne face să avem chef de ducă. Numai că frica de infectare cu SARS COV-2 ne-ar putea tăia elanul. Sunt însă numeroase zone superbe în ţara noastră unde noul coronavirus n-a ajuns şi riscul de infectare este aprope nul.

Ţara Dornelor, un loc superb din Bucovina, îi alintă pe vizitatori cu peisaje de poveste, bucate alese şi numeroase activităţi care sparg plictiseala indiferent de vârstă.

Şeful salvamontiştilor, Petru Ariciuc, vă recomandă să veniţi cu maşina în zona dornelor şi să vă cazaţi în pensiunile din satele aflate în vecinătatea oraşului Vatra Dornei. „Sunt pensiuni cu până la 10 camere, multe în regim de self-catering. Turiştii îşi fac singuri de mâncare”, a spus Petrică Ariciuc.

El a explicat că vizitatorii pot veni cu bicicletele sau pot să închirieze biciclete din Vatra Dornei la preţuri cuprinse între 40 şi 50 de lei/zi. În zonă sunt numeroase trasee pentru ciclişti.

Dacă vă cazaţi la Şaru Dornei, puteţi alege unul dintre numeroasele trasee montane din munţii Călimani.  „De la Gura Haiti se poate ajunge uşor la cei 12 Apostoli. Este un traseu potrivit pentru o familie care are copii de 10-12 ani. Gradul de dificultate al traseului este mediu. Traseul poate fi parcurs la dus în două ore şi jumătate”, a mai spus Ariciuc.

Mare atenţie la ce vă puneţi în rucsac! Pe traseu nu găsiţi apă potabilă. De altfel, savamontiştii dorneni nu vă recomandă să consumaţi apă din izvoarele de munte din zona dornelor, pentru în ultima perioadă a plouat destul de mult şi apa nu este din adâncime, ci de suprafaţă. Turiştii trebuie să aibă la ei cel puţin un litru de apă de persoană şi mâncare. Încălţămintea trebuie să fie de tip sport cu talpă dură, care să susţină glezna.

„Din rucsac nu trebuie să lipsească echipamentul de protecţie pentru vânt, soare sau ploaie. Aveţi grijă ca telefoanele să fie încărcate. Nu ar fi rău să aveţi asupra voastră şi o baterie externă de rezervă. Înainte de a pleca la drum, pentru orice neclaritate, vă recomandăm să luaţi legătura cu Centrul de Informare Turistică Salvamont din Vatra Dornei. Vă putem da coordonatele GPS ale traseelor. Vă putem spune ce porţiuni trebuie evitate. Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru a obţine informaţii. Ne găsiţi pe Facebook, dar şi la numerele de telefon 0230 372 767 şi 0744 332 378”, a declarat Petru Ariciuc.

Vatra Dornei oferă numeroase activităţi pentru petrecerea timpului liber. Turiştii pot să facă easy rafting (140 de lei/persoană) sau să se plimbe cu caii pe munte (30 de lei/persoană – o jumătate de oră ).

În localităţile Vatra Dornei, Şaru Dornei, Panaci, Dorna Candrenilor şi Crucea sunt zero cazuri active de COVID-19. 

Citeşte:

Aproape 600 de infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Număr record de teste efectuate: 14.680

Noi detalii despre moartea primarului din Seul. Ultimul mesaj şi acuzaţiile fostei secretare: „Selfie-uri în lenjerie intimă şi comentarii obscene”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: