Povestea lui Tiberiu Boşutar, cel mai vocal contestatar al mafiei lemnului: „Tata, mama, prieteni şi colegi încercau să-mi explice că nu este corect ce fac“

Povestea
lui Tiberiu Boşutar, cel mai vocal contestatar al mafiei lemnului: „Tata, mama, prieteni şi colegi încercau să-mi explice că nu este corect ce fac“

Tiberiu Boşutar FOTO Facebook/ Boşutar Tiberiu

Tiberiu Boşutar este unul dintre cei mai fervenţi activişti civici implicaţi în salvarea pădurilor din România şi munceşte singur de câţiva ani, în anonimat, pentru probarea furtului masiv de lemne din pădurile Sucevei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tiberiu Boşutar (45 de ani), un bărbat care locuieşte în comuna suceveană Moldoviţa, a ajuns recent cunoscut pe plan naţional după o anchetă privitoare la mafia lemnului realizată de jurnaliştii de la Recorder. Boşutar a explicat cum se fură masiv din pădurile Bucovinei, precum şi despre lupta personală cu sistemul înfiorător.

Într-un interviu acordat „Adevărul“, suceveanul mărturiseşte că, o bună perioadă de timp, şi-a câştigat existenţa, la fel ca mulţi suceveni din zona de munte, de pe urma comerţului cu lemn. Boşutar arată că a realizat la un moment dat că nu poate câştiga bani cinstit şi că statul îl obligă să fure. A spus „Stop!“ şi a renunţat la afacere pentru a deveni activist civic.

Suceava este judeţul cu cea mai mare suprafaţă împădurită din ţară. Sunt mulţi cei care s-au îmbogăţit de pe urma exploatărilor forestiere ilegale şi foarte puţini cei care au avut curajul să strige „Opriţi hoţia!“ sau „Salvaţi pădurea!“. Tiberiu Boşutar se numără printre cei foarte puţini.

Descurajat de familie şi prieteni

El susţine că n-a tăiat niciodată un copac, nici direct şi nici prin interpuşi sau angajaţi. Declară că, în trecut, a avut un tocător fix, cu care putea să recicleze „o cantitate infimă de deşeuri din lemn“. Tiberiu mai afirmă că a realizat că efortul său este în zadar şi că trebuie să fure ca să câştige nişte bani sau să-şi aducă firma, contabiliceşte vorbind, pe zero.

„Motiv pentru care am decis să fondez Asociaţia «Moldoviţa». Poate nu mai este timp să îndreptăm situaţia suficient de repede încât generaţia mea să prindă vremuri corecte, dar sunt absolut convins că este obligatoriu şi este dreptul nostru să luăm atitudine“, ne-a spus activistul de mediu.

Până la ancheta difuzată de jurnaliştii Recorder, care au demonstrat cum „se albeşte“ lemnul furat din pădure, Boşutar a luptat în anonimat. Spune că s-a chinuit ani la rând să salveze copacii în anonimat, lovindu-se de riposta autorităţilor şi suportând o presiune psihică intensă din partea familiei şi a prietenilor.

„Toţi se luau de mine: tata, mama, foşti prieteni şi colegi, autorităţile locale. Toţi încercau să-mi explice că nu este corect ce fac. Dar m-am încăpăţânat să nu cedez pentru că am ajuns să cred, cu toată fiinţa mea, că tot ceea ce fac e tot ce pot face mai bine si folositor pentru generaţia copiilor mei. Ca să nu devin doar un soi de turnător, am fondat acel ONG“, arată Tiberiu Boşutar.

Camioane urmărite cu pixul în mână

Activistul şi-a cumpărat o maşină cu care colindă pădurile pentru a descoperi tăierile ilegale. Din 2016, a început să monitorizeze maşinile încărcate cu buşteni care ieşeau din Moldoviţa. La început a făcut-o cu un caiet pe genunchi şi un telefon în mână.

„La fiecare transport care trecea pe lângă mine, verificam numărul maşinii şi aplicaţia inspectorul pădurii. În perioada octombrie-decembrie 2016, doar din Moldoviţa au ieşit peste 100 camioane de lemn lunar, cu câte 40-50 de metri cubi fiecare, transporturi care nu apăreau să aibă emis vreun document pentru lemn. Am mers cu toate aceste date la autorităţi. Nimeni nu le credea şi nu le lua în seamă. Un anume ofiţer de la DGA, mai exact domnul Mihai Martin, mi-a zis că, dacă vreau să dovedesc ceva, trebuie să filmez“, povesteşte Boşutar.

Maşina Asociaţiei „Moldoviţa” FOTO Tiberiu Boşutar

Activistul a luat în serios sugestia ofiţerului şi, în 2017, şi-a montat camere video chiar pe faţada apartamentului său situat la ieşirea din localitatea Moldoviţa. În paralel, făcea monitorizare cu maşina şi prin pădure.

Amendat de Direcţia Silvică

„Din primele luni ale anului 2017 am început să monitorizez, 24/24, absolut toate transporturile de lemn care ieşeau ori intrau în localitate“, arătă bărbatul. Cu dovezile în braţe, activistul s-a dus la autorităţile din Suceava, unde susţine că n-a găsit sprijin. Dimpotrivă, a fost amendat cu 10.000 de lei de Direcţia Silvică Suceava care l-ar fi acuzat că a spart o barieră ca să intre în mod ilegal pe un drum forestier.

„La a doua acţiune, am fost iar blocat de pădurari şi s-a terminat cu un scandal monstru. Am realizat că n-am ce încerca să mă apropii de autorităţi. Dar am continuat să monitorizez absolut toate transporturile şi să identific metode prin care se reuşea să se scoată din localitate lemnul provenit din tăierile ilegale“, a mai spus Boşutar. Bărbatul susţine că-n ciuda piedicilor nu se va lăsa şi va continua să apere pădurile şi să lupte împotriva hoţilor. Activistul trimite în continuare autorităţilor propuneri pentru reducerea furturilor şi metode legale ca hoţii identificaţi şi dovediţi să fie pedepsiţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: