Gheorghe Flutur, despre situaţia de la Spitalul Judeţean din Suceava: Cine este vinovat va trebui să răspundă în mod categoric

Gheorghe Flutur, despre situaţia de la Spitalul Judeţean din Suceava: Cine este vinovat va trebui să răspundă în mod categoric

La Spitalul Judeţean Suceava, peste 80 de medici şi asistente au fost infectaţi cu coronavirus.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, susţine că „accidentul” cu numărul mare de cazuri de pacienţi cu coronavirus de la Spitalul Judeţean Suceava este regretabil şi că speră să nu se repete şi în alte zone ale ţării. „Cine este vinovat va trebui să răspundă în mod categoric. Acest accident ar trebui discutat într-un fel, dar au fost dotări importante făcute în ultimii ani. Este un accident regretabil.”, afirmă Flutur.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gheorghe Flutur a spus, miercuri seară, la Digi24, că persoanele care se fac vinovate de situaţia de la Spitalul Judeţean Suceava vor trebui să răspundă.
 
„Cine este vinovat va trebui să răspundă în mod categoric. Acest accident ar trebui discutat într-un fel, dar au fost dotări importante făcute în ultimii ani. Este un accident regretabil şi trebuie imediat remediat, iar ministerul Sănătăţii ia măsuri în ceea ce priveşte aducerea altor specialişti la acest spital“, a spus şeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
 
Întrebat dacă are vreo responsabilitate, având în vedere că spitalul se află în subordinea CJ, Flutur a spus că şi-a făcut datoria, el adăugând că speră ca incidentul de la Suceava să nu se repete şi în alte zone din ţară.
 
„Să dea Dumnezeu să nu se mai întâmple nicăieri, să fie doar acesta izolat, să-l separăm foarte repede. Să dea Dumnezeu să nu fie şi în alte părţi ale României. Eu nu am luat la restaurant acest virus, l-am luat în această perioadă muncind, am conştiinţa împăcată. Sunt lucruri care nu îmi aparţin. Dacă sunt accidente şi cineva e vinovat, să pătească. Responsabilităţile sunt împărţite“, a afirmat Flutur.
 
El a precizat că actul medical de la spitalul sucevean este în responsabilitatea echipei manageriale şi că reprezentanţii CJ Suceava s-au ocupat doar de alocarea resurselor.
 
„Noi ne-am ocupat din punct de vedere financiar de alocarea resurselor. Sigur că nu ne face cinste ce se întâmplă aici. Ministerul Sănătăţii şi experţii au verificat ce se întâmplă, ei vor trage concluzii. Managerul spitalului a fost suspendat“, a mai afirmat preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
 
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a spus, anterior, că a propus suspendarea contractului pentru managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Râmbu, iar şeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost de acord, însă decizia trebuie aprobată de CJ. Flutur a declarat pentru News.ro că l-a suspendat pe Vasile Râmbu şi l-a desemnat în locul acestuia pe Florin Filip, şeful Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică. La Spitalul Judeţean Suceava, peste 80 de medici şi asistente au fost infectaţi cu coronavirus.
 
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru susţine că în prezent sunt 120 de pacienţi internaţi la Secţia de Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean Suceava, cinci dintre aceştia respirând cu ajutorul aparatelor. El afirmă că au fost mai multe motive pentru care s-a ajuns la acest lucru, între care „un management defectuos al crizei". „A fost o atitudine a DSP delăsătoare", spune el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: