Zeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie. Poliţia a oprit un botez organizat la restaurant

Zeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie. Poliţia a oprit un botez organizat la restaurant

Controale în judeţul Ialomiţa FOTO Arhivă Adevărul

Poliţiştii ialomiţeni  sunt cu ochii pe cetăţeni. Sâmbătă, oamenii legii au aplicat 72 de amenzi în valoare de peste 9.000 de lei pentru nerespectare măsurilor legale privind protecţia şi prevenirea răspândirii COVID-19. La Slobozia, poliţiştii au întrerupt un botez care se desfăşura la un local din oraş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform IPJ Ialomiţa, sâmbătă au fost făcute verificări în 25 mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste 400 de persoane. Autorităţile s-au autosesizat cu privire la un botez care avea loc într-un local din Slobozia şi atât organizatorul evenimentului cât şi administratorul localului public au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi de 1.000 lei. Au fost organizate acţiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 114 de obiective/locaţii şi au fost legitimate peste 400 de persoane.
 
Sursa citată precizează că pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, echipele de control au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, în valoare de peste 9.000 de lei. Totodată, în urma controalelor efectuate în trafic, au fost verificate 25 mijloace de transport public în comun.
 
Forţele de ordine vor acţiona în continuare pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor. Poliştii recomandă oamenilor să aibă un comportament responsabil, să respecte distanţarea fizică şi să poarte masca de protecţie.
 „Pe parcursul derulării acţiunilor, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea în municipiul Slobozia  a unui botez, în incinta unui local public. Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, atât organizatorul evenimentului cât şi administratorul localului public au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în valoare de 1.000 de lei”, mai arată comunicatul de presă.
 
Conform ultimului bilanţ prezentat duminică de CGS, în Ialomiţa sunt în total 1.907 de cazuri de îmbălnăvire cu noul coronavirus, 29 fiind cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore. Rata de infectare în judeţul Ialomiţa este de 1,29 la mia de locuitori.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările