Lucrările la podul peste braţul Borcea de pe Autostrada Soarelui continuă şi în weekend câte zece ore pe zi

Lucrările la podul peste braţul Borcea de pe Autostrada Soarelui continuă şi în weekend câte zece ore pe zi

Traficul auto va fi redeschis pe 21 aprilie FOTO Facebook/CNAIR

Lucrările de reabilitare a podului peste braţul Borcea de pe A2 continuă şi la sfârşit de săptămână, minimum zece ore pe zi, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prezent, se execută lucrări de demolare a betonului degradat în vederea înlăturării acestuia, astfel încât noul beton să fie turnat pe o structură solidă. Acolo unde este cazul, se înlocuiesc armăturile corodate cu unele noi. 
Se lucrează intens, minimum zece ore pe zi, 7 zile din 7, a anunţat DRDP Constanţa.
 
Lucrările de reabilitare a podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, au fost reluate pe 15 februarie şi se vor încheia pe 21 aprilie 2022.
 
În primăvara anului trecut, CNAIR a semnat contractul pentru reabilitarea podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680. 
 
Valoarea contractului este de 67,753,035.18 Lei fără TVA. Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.
 
Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează braţul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările