Fostul poliţist care a descoperit un adevărat tezaur anul trecut în Olt a îmbogăţit zestrea muzeului cu noi piese.  „Au mai fost găsite alte 12 monede“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Descoperirea a fost urmată de o cercetare arheologică în urma căreia au fost scoase la lumină şi alte piese FOTO:  colaj fotografii Muzeul Judeţean Olt
Descoperirea a fost urmată de o cercetare arheologică în urma căreia au fost scoase la lumină şi alte piese FOTO:  colaj fotografii Muzeul Judeţean Olt

Muzeul Judeţean Olt a anunţat că descoperirea a două monede antice din argint, cu două săptămâni în urmă, a fost urmată de o cercetare arheologică, ocazie cu care s-au găsit şi alte obiecte. Descoperirea iniţială a făcut-o aceeaşi persoană care anul trecut a predat muzeului din Olt un adevărat tezaur.

Fostul poliţist Paul Durcă a găsit, cu două săptămâni în urmă, într-o pădure din Morunglav, judeţul Olt, două monede din argint. A anunţat imediat autorităţile, iar acolo s-au deschis la scurt timp lucrări arheologice în urma cărora au fost făcute şi alte descoperiri importante. 

„În urma descoperirii cu detectorul de metale a două monede antice din argint, în data de 17.02.2022, în comuna Morunglav, arheologii Muzeului Judeţean Olt au făcut demersurile pentru obţinerea autorizaţiei pentru diagnostic arheologic, lucrări ce au început în data de 21.02.2022, respectiv cercetarea arheologică în locul de descoperire indicat. Pe lângă cele două piese au mai fost descoperite alte 12 monede, imitaţii de tetradrahme macedonene de tip Filip al II-lea (sec. IV a. Chr.), o fibulă care datează din epoca romană şi un cercel fragmentar databil în sec. XI-XII, cu influenţe bizantine. Obiectele amintite au fost descoperite la adâncimi care variază între 5 şi 35 cm“, a anunţat directorul Muzeului Judeţean Olt, George Smarandache.

descoperire arheologică olt - foto muzeul judeţean olt

Arheologii au făcut săpături la locul descoperirii, fiind scoase al suprafaţă şi alte piese FOTO: Muzeul Judeţean Olt

Arheologii care au făcut aceste săpături la Morunglav au găsit dovezi care atestă existenţa unei locuiri preistorice în zonă, respectiv mai multe fragmente ceramice, în urma acestor descoperiri demarându-se procedurile pentru includerea noului sit în Repertoriul Arheologic Naţional, a mai anunţat directorul muzeului. Piesele recent descoperite au intrat în procedură de restaurare şi conservare.

În martie anul trecut, fostul poliţist Paul Durcă a descoperit o adevărată comoară în localitatea Radomireşti din judeţul Olt, pe un teren situat foarte aproape de locuinţa pasionatului căutător de comori: 70 de tetradrahme emise de provincia Macedonia Prima. Tezaurul este încă în proces de evaluare, cel care l-a descoperit neintrând, deocamdată, în posesia banilor care i se cuvin în urma predării monedelor.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un fost poliţist a găsit un adevărat tezaur într-o comună din Olt. „Azi, 13, zeiţa Fortuna şi toţi zeii norocului au fost cu mine“

Comoara de la Radomireşti-Olt şi fenomenul „detectoriştilor” pasionaţi VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite