Bâlbele autorităţilor în gestionarea crizei coronavirusului. Cum sunt pierdute persoanele „autoizolate la domiciliu“, supravegheate „pasiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe lângă persoanele care apar în datele oficiale transmise zilnic, încă multe altele nici măcar nu ajung în atenţia autorităţilor
Pe lângă persoanele care apar în datele oficiale transmise zilnic, încă multe altele nici măcar nu ajung în atenţia autorităţilor

La mai bine de două săptămâni de la declanşarea acţiunilor de prevenire şi limitare a infecţiei cu noul coronavirus, COVID-19, autorităţile încă bâjbâie. Persoanele aflate în izolare la domiciliu pleacă frecvent, în timp ce responsabilitatea supravegherii lor este pasată de la o instituţie la alta.

Zilnic, în toată ţara intră, în medie, peste 1.000 de persoane în izolare la domiciliu. În număr covârşitor sunt persoane venite din ţări în care au apărut cazuri depistate pozitiv la noul coronavirus, zone întregi fiind restricţionate, acolo unde nu s-a impus direct carantina. Toate aceste zone se actualizează periodic, iar datele sunt transmise autorităţilor române care supraveghează în vamă intrările şi ieşirile.

Teoretic, la intrarea în ţară, cetăţenii veniţi din zone de risc sunt înştiinţaţi că vor sta în izolare la domiciliu 14 zile. Acelaşi lucru li se reaminteşte când aceste persoane ajung la destinaţie şi sunt contactate de către reprezentanţi ai DSP care din acel moment îi întroduc pe nou-veniţi în programul de monitorizare de 14 zile. Practic însă, încă intră în ţară cetăţeni care vin din zone cu restricţii şi de care autorităţile nu află. La fel cum cetăţeni aflaţi în izolare la domiciliu îşi văd liniştiţi de planul făcut dinainte de a ajunge în ţară, ies, vizitează, se întâlnesc cu rudele şi prietenii.

Declaraţia pe propria răspunde, măsură suplimentară

Dacă în primele zile de implementare a planului de măsuri privind prevenirea şi limitarea răspândirii COVID-19 exista doar chestionarul din aeroporturi, pe care îl completau cetăţenii veniţi din zone considerate cu risc (şi nici aceştia toţi, iar exemple concrete au fost destule în presă), după alte câteva zile a apărut declaraţia pe propria răspundere că se vor supune rigorilor impuse de autorităţi şi că au luat la cunoştinţă că încalcă legea dacă nu respectă toate aceste măsuri. Astăzi, această declaraţie este disponibilă în punctele de vamă şi însoţeşte chestionarul.

Ulterior, datele completate sunt transmise autorităţilor din localitatea de destinaţie şi de acolo începe supravegherea „pasivă“. Dacă persoana care a intrat în ţară are medic de familie în localitatea de destinaţie, sarcina monitorizării timp de 14 zile îi revine acestuia, în caz contrar „cazul“ fiind preluat de DSP. Cu cei mai mulţi dintre cei izolaţi la domiciliu se discută, în toată această perioadă, doar telefonic. Oamenii transmit la o oră convenită cât au temperatura corpului, dacă au simptome de viroză respiratorie, dacă au dureri în gât etc.

Tot în teorie, de la DSP sau/şi de la medicul de familie aceste date ajung şi la primărie. „Nu vreau să cred că în 2020 e vorba de altceva decât de a le deschide cineva uşa şi a-i întreba de ce au nevoie“, spune o persoană implicată în tot acest angrenaj. Alteori, însă, se dovedeşte că e pur şi simplu nevoie de control, pentru că persoanele aflate în izolare la domiciliu, deşi au declarat pe propria răspundere că vor respecta acest regim 14 zile, pleacă liniştiţi să-şi rezolve treburile prin ţară.

„La noi nu e nicio listă“

La începutul acestei săptămâni, din Slatina a plecat spre aeroport o femeie în vârstă de 41 ani care anunţase, de altfel, că are bilete pentru Italia în 2 martie. Femeia a intrat în ţară în 25 februarie şi a declarat atât în chestionarul completat în aeroport, cât şi medicului de familie şi reprezentanţilor DSP că va rămâne la domiciliu. Doar până în 2 martie însă (data menţionată în chestionar), exact cum s-a şi întâmplat (deşi măsura autoizolării trebuia să expire în 10 martie). Autorităţile au intrat însă în alertă în momentul în care femeia, în loc de valoarea parametrilor monitorizaţi zilnic, le-a transmis luni, 2 martie 2020, că e în drum spre aeroport.

„La noi nu e nicio listă, noi de unde să fi ştiut că pleacă? DSP ne-a anunţat când a constatat că are o problemă“, spun poliţiştii, alertaţi prin 112, care nici la trei zile de la ieşirea persoanei din ţară nu pot preciza cu certitudine dacă a trecut graniţa, cu atât mai puţin pe unde şi unde a ajuns. Sau cel puţin nimeni nu-şi asumă asta, răspunsul oficial fiind „nu putem preciza cu certitudine că persoana a părăsit teritoriul României“. Şi cazul, cel puţin mediatic, s-a închis, desi există în continuare în instrumentare un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Femeia, spun alte surse, nu ar fi respectat autoizolarea însă nici în zilele cât s-a aflat în ţară. Ar fi mers să-şi schimbe paşaportul, pentru că acesta ar fi şi fost scopul vizitei sale în România.

„E foarte greu să ai un control. Îţi lasă un telefon de contact şi spun, într-adevăr, şi o adresă. Când vorbeşte la telefon poate fi oriunde. Verifici prin sondaj, poţi să mai apelezi la medicul de familie, dar în mare te bazezi pe sinceritatea lor. Acum avem sute, dar poate vom avea mii. Ce ne facem când numărul celor monitorizaţi va depăşi cu foarte mult numărul celor însărcinaţi să facem asta?“, se întreabă pe bună dreptate o altă persoană angrenată în acest mecanism în care regula valabilă ieri, astăzi deja se schimbă, însă soluţii cu adevărat eficiente pentru a limita mişcarea celor veniţi din zone cu risc nu-şi dovedesc pe deplin eficienţa.

Am adresat oficial autorităţilor din Olt câteva întrebări ale căror răspunsuri sunt valabile pentru toată ţara: „Ce prevăd procedurile în privinţa izolării la domiciliu (în contextual COVID-19)? Cine dispune autoizolarea la domiciliu? Care sunt documentele pe care cei izolaţi le completează şi când? Cine supraveghează respectarea condiţiilor de autoizolare? Cine constată că acestea au fost încălcate şi aplică sancţiunile?“. Până la ora redactării acestui articol, la mai bine de 24 ore de la transmiterea solicitării, răspunsul nu a sosit.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite