Gregory Porter, concert istoric la Reşiţa. Centrul Civic a răsunat de cântece de dragoste FOTO

Gregory Porter, concert istoric la Reşiţa. Centrul Civic a răsunat de cântece de dragoste FOTO

Gregory Porter la Reşiţa FOTO Facebook/Manatul Montan

Gregory Porter, unul dintre cei mai îndrăgici muzicieni de jazz din lume la această oră, a revenit în Banat, la patru de la concertul susţinut la Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

“Gregory Porter are majoritatea atuurilor pe care ţi le-ai dori de la un interpret de jazz şi probabil încă una sau două calităţi pe care nu ştiai că le cauţi.” – scrie The New York Times despre cel care a concertat joi seara, 4 august, în piaţa centrală din Reşiţa.

Gregory Porter a revenit în Banat după memorabilul concert susţinut la Timişoara, în cadrul festivalului JazzTM. De această dată a fost invitat tocmai la Reşiţa, oraş care începe să se deschidă şi spre evenimentele culturale. Evenimentul a fost organizat de Primăria Reşiţa.
 
În deschiderea concertului cu Gregory Porter au cântat Natalia Chisăliţă, alături reşiţeanul Dean Bowman şi timişoreanul Marcelle Poaty – Souami.
 
Apoi, Gregory Porter a urcat pe scenă, în faţa a 1.500 de spectatori care au plătit între 57 şi 158 de lei, în funcţie de locuri.
 
Iar Gregory Porter nu a dezamăgit. A oferit un concert de 90 de minute în care a prezentat publicului din Reşiţa cele mai mari hituri ale sale. Desigur, nu au lipsit „Hey Laura“, „Liquid Spirit“ sau „Holding On“.

FOTO Facebook/Manatul Montan
 
În rândul spectatorilor au fost şi mulţi timişoreni. Printre ei şi cunoscutul om de radio Mimo Obradov, care a fost, pur şi simplu, fascinat de concert.
 
“Pe drumul de întoarcere de la Reşiţa unde am urmărit concertul memorabil - chiar cred că va rămîne în anale (îmi pare rău de cei care l-au ratat) - a lui Gregory Porter, am încercat să-mi adun impresiile într-un singur cuvânt aidoma înţelepţilor zen. Nu cred că vă puteţi închipui ce mi-a ieşit. Am fost şi eu uimit. Cuvîntul este: dezamăgire. Da, chiar aşa! Sunt dezamăgit că mă întorc în oraşul meu, la Timişoara, care se scufundă încet dar sigur în mlaştina umană tot mai întinsă în ultimele decenii, dezamăgit că nu mai pot spera să văd acasă un eveniment organizat cu atâta însufleţire (e adevărat, cu aportul consistent al timişorenilor), dezamăgit că nu mai pot să mă aştept aici la un asemenea respect şi atitudine a publicului (plătitor de bilete), şi încă odată uimit că m-a năpădit sentimentul c-am devenit provincia Reşiţei. Cred că mă mut. Bravo Gregory!”, a scris Mimo Obradov pe pagina sa de Facebook.
 
FOTO Facebook/Manatul Montan
 
Gregory Porter este un artist care are în faţă o carieră remarcabilă, în special după lansarea albumului “Liquid Spirit” (2013) care a devenit rapid un fenomen global şi cel mai ascultat album de jazz în mediul online din toate timpurile cu peste 20 de milioane de accesări. 
 
FOTO Facebook/Manatul Montan
 
Albumul a primit discul de platină în Marea Britanie şi Germania iar în Franţa, Olanda şi Austria a primit discul de aur. 
 
FOTO Facebook/Manatul Montan
 
Gregory Porter are două premii Grammy câştigate în 2014 şi 2017. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

FOTO VIDEO  Gregory Porter, concert memorabil la Timişoara. Mii de persoane au fost fascinate de vocea artistului american
 

Japoneza Hiromi a fascinat publicul din Timişoara. Ilhan Ersahin nu a ajuns în România din cauza zborului anulat din New York

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările