Soţia unui paramedic ucis de COVID acuză: „Soţul meu a murit din cauza neglijenţei personalului medical”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Banu - pompierul vâlcean din cadrul Gărzii de Intervenţie Brezoi răpus de COVID - 19 Foto Adevărul
Romeo Banu - pompierul vâlcean din cadrul Gărzii de Intervenţie Brezoi răpus de COVID - 19 Foto Adevărul

Soţia unui paramedic de la SMURD-ul din Vâlcea a înaintat o plângere către Colegiul Medicilor, după ce bărbatul a pierit răpus de COVID-19. Femeia acuză un posibil malpraxis în privinţa  soţului ei.

Din sesizarea depusă de Alida Carla Banu reies detalii cutremurătoare despre despre ce a suferit pompierul Romeo Gheorghe Banu înainte şi în timpul spitalizării. Femeia aduce o serie de acuze de la neglijenţă la adresa sistemului medical şi a medicilor care l-au avut în îngrijire, până la nepăsarea conducerii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Plt. adj. şef Romeo Gheorghe Banu, cunoscut drept Romică, lucra de 14 ani în cadrul ISU Vâlcea, ca subofiţer operativ principal la Garda de Intervenţie Brezoi unde făcea naveta, din Râmnicu Vâlcea. Pe data de 26 octombrie a murit în urma a două stopuri cardio-respiratorii făcute la interval de patru ore, pe două secţii diferite, aşteptând să fie transferat la Secţia de Terapia Intensivă (ATI), de la Boli Infecţioase. 

„Şeful de tură nu a raportat nimic”

Femeia reclamă încetineala cu care s-au mişcat cadrele medicale de la Vâlcea, dar şi lipsa de reacţie a responsabililor din cadrul ISU, convinsă că altul ar fi fost finalul dacă medicii şi şefii soţului şi-ar fi făcut corect datoria.

„Soţul meu a decedat în urma unui şir lung de zile de spitalizare (aproximativ două săptămâni - n.r.) din cauza unor complicaţii şi a neglijenţei personalului medical de la Secţia infecţioase Râmnicu Vâlcea”, îşi începe povestea Alida Banu. 

Aceasta explică şi cum crede că a contract pompierul boala: „Fiind paramedic pe SMURD, acesta era expus la tot felul de accidente sau boli în timpul misiunilor. Pe 6 octombrie a participat la o intervenţie pe Valea Oltului, când un TIR a căzut în râul Lotru. A stat două ore în apă rece până la brâu. A căpătat o răceală care a dus-o pe picioare...  Pe data de 12 octombrie a fost din nou la muncă, în schimb sănătatea s-a degradat... l-au izolat şi scos de pe intervenţie. Colegii şi şeful de tură nu au sesizat şi nici nu au raportat nimic în legătură cu acest eveniment, în condiţiile în care suntem în pandemie... A venit acasă conducând 35 de km”. 

Medicul de familie l-a îndrumat să meargă la UPU Vâlcea pentru analize şi testul COVID, al cărui rezultat a venit abia după două zile.

Coşmarul de la Infecţioase

„Pe 15 octombrie s-a făcut o anchetă epidemiologică şi la ora 16:00 soţul meu s-a internat... A plecat pe picioarele lui. A fost preluat de doctoriţa S.M., o tânără de 31 de ani care l-a îngrijit până pe data de 26 octombrie când acesta a decedat”. 

Soţia descrie în sesizarea către Colegiul Medicilor întregul coşmar prin care a trecut pompierul, aşa cum i-a fost relatat, prin telefon, chiar de către acesta şi explică şi de ce trăieşte cu convingerea că soţul ei nu a murit din cauza noului coronavirus: „Două zile a stat în salonul rece, neîncălzit, cerând pătură de acasă... Pe 17 octombrie a început să aibă dificultăţi de respiraţie şi a fost mutat în Secţia Infecţioase unde depindea de masca de oxigen. I s-a schimbat tratamentul şi de atunci în fiecare noapte s-a chinuit cu temperatură, dureri de cap şi crize de respiraţie... Tratamentul pe schema de COVID nu şi-a facut deloc efectul, de aceea sănătatea s-a deteriorat zilnic. Am înregistrări în care soţul meu dădea telefon după telefon la asistente pentru că avea crize sau i se termina butelia de oxigen...”, mai povesteşte femeia.

„De ce nu a fost transferat la ATI sau în alt spital?” 

Aceasta nu-şi poate explica de ce nu s-a luat mai repede decizia de transfer către ATI, având în vedere că: „În ultimele zile de viaţă, starea lui de sănătate s-a deteriorat foarte repede. De ce acea doctoră nu a luat atitudine ca să poată fi transferat la ATI- UPU Vâlcea sau în alt spital? Era un paramedic pe SMURD, nu un boschetar!”. 

„Cadrele în funcţie de la ISU Vâlcea nu s-au interesat de starea lui”

De asemenea, Alida Banu şi-a arătat supărarea şi la adresa conducerii ISU Vâlcea şi a colegilor: „Colegii lui şi cadrele în funcţie de la ISU Vâlcea nu s-au interesat de starea lui... Familia rămâne cu trauma pe viaţă. Eu ca soţie... voi avea grijă să rămână în amintirea noastră ca un erou. E trecut în rezervă şi atât. Nu am nevoie de altceva, doar recunoaşterea că el s-a îmbolnăvit în timpul şi din cauza serviciului. Nimeni nu vrea să recunoască acest lucru. Durerea este mare când văd atâta nepăsare... Dacă se sesiza din timp problema de sănătate a soţului meu acum ar fi fost încă în viaţă... Banii donaţi au fost de ajutor, dar nu îl pot înlocui, le mulţumesc tuturor celor implicaţi... El este omul de care aveam nevoie atât eu cât şi copii mei”.

Două stopuri cardio-respiratorii între secţii

Soţia pompierului răpus de COVID-19 reclamă şi ce s-a întâmplat în ziua decesului: „Pe 26 octombrie, când starea lui s-a înrăutăţit, s-a încercat transferul către UPU-ATI Spitalul Judeţean Vâlcea. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat pentru că a făcut un CT pulmonar, iar plâmânii lui nu mai erau funcţionali. A făcut două stopuri cardio-respiratorii, iar acestea i-au adus sfârşitul. În timpul spitalizării a făcut cinci atacuri de panică...”.

Decizia de a fi transferat la Terapie Intensivă a venit mult prea târziu pentru Romică Banu, omul care timp de 14 ani a salvat nenumărate vieţi. A murit între secţii, la UPU Vâlcea, după ce a făcut al doilea stop cardio-respirator într-o singură zi. Scrisoarea integrală adresată Colegiului Medicilor de către Alida Carla Banu a fost publicată de Ziarul de Vâlcea

Conducerea Spitalului Judeţean Vâlcea a precizat că are încredere în expertiza Colegiului Medicilor şi a declarat că procedurile medicale au fost respectate aşa cum trebuie în cazul pacientului, respingând toate acuzaţiile formulate de văduva paramedicului.

   

Vă mai recomandăm şi: 

A pierdut lupta pentru viaţă. Un pompier a murit la două săptămâni după ce a fost diagnosticat cu SARS - CoV-2

 

VIDEO Moment de reculegere pentru pompierul răpus de COVID-19. „Se simţea rău, dar a rămas acasă“ 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite