Poveştile unor femei care au schimbat lumea: de la regina spionajului românesc la prototipul iubitei lui James Bond FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina spionajului românesc Maria Bălan şi prima femeie din serviciile secrete britanice poloneza Krystyna Skarbek Foto colaj
Regina spionajului românesc Maria Bălan şi prima femeie din serviciile secrete britanice poloneza Krystyna Skarbek Foto colaj

De-a lungul istoriei, femeile s-au bazat întotdeauna pe farmecele lor în practicarea spionajului, mai ales că deseori acestea reprezentau singura armă pe care şi-o permiteau.

După invadarea de către germani în 1914 a Belgiei, Luxemburgului şi Franţei, uitând de toate revendicările feministe, femeile din toate ţările şi-au declarat sprijinul aproape necondiţionat faţă de soldaţi.

Într-un domeniu care multă vreme a fost exclusiv dominat de bărbaţi, femeile rareori  luate în considerare au excelat. Mata Hari, probabil, este cel mai elocvent exemplu în acest sens. Dar nu numai germanii au avut o expertă în spionaj. Şi alte naţionalităţi se mândresc cu spionii lor de sex feminin, chiar dacă nu s-au bucurat de faima lui Mata Hari, la nivel global.  

GALERIE FOTO CU CELEBRELE SPIOANE ŞI CU UN ARTICOL ÎN PREMIERĂ DIN PRESA VREMII DIN FRANŢA

Este cazul Mariei Bălan, supranumită de unii „Mata Hari de România”, de alţii „Mata Hari de Ungaria”, frumuseţea fatală considerată „regina spionajului românesc” fiind cel mai periculos spion de pe frontul de est din Primul Război Mondial; dar şi al primei femei din serviciile secrete britanice, „prototipul iubitei lui James Bond”, poloneza Krystyna Skarbek. 

Ideea punerii în oglindă a celor două reprezentante ale spionajului ne-a fost oferită de către Institutul Polonez din Bucureşti care a deschis la Râmnicu Vâlcea o expoziţie, în cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, în care prezintă pe scurt poveştile fascinante a 34 de femei - „Poloneze şi românce care au schimbat lumea”, eveniment oferit publicului larg până la finele lunii octombrie. 

Agentul secret „extrem de eficient”, pe teritoriul Austro-Ungariei, cu nume de cod B 9

Plecând de la iniţiativa Institutului Polonez, materialul de faţă este dedicat celor două reprezentante ale spionajului mondial, cu informaţii mai puţin sau deloc cunoscute despre acestea. 

Spre exemplu, la scurtă vreme după dispariţia Mariei Bălan, unul dintre cotidianele de top ale Franţei, de la acea vreme, „Paris Soir”, fondat în 1923, avea să-i dedice un articol elogios în toamna anului 1936, sub semnătura unui „corespondent particular din Belgrad”. 

La câteva zile un alt cotidian celebru, „Tempo”, din Italia, titra: „Planurile serviciului de spionaj au fost dejucate [...] de o spioană desăvârşită, pentru a cărei capturare austriecii au fost gata să ofere sume fabuloase”, ideea pe care am regăsit-o şi în publicaţia franceză. 

Până una alta, să reamintim cine a fost Maria Bălan: „În timpul Primului Război Mondial, departe de front, bombe şi gaze toxice, adesea în saloane, lupta era dusă de combatanţi ascunşi, aşa cum era şi Maria. Graţie calităţilor intelectuale şi farmecului personal, aceştia obţineau informaţii preţioase. Nu o dată au salvat vieţi în acest mod sau au condamnat la moarte numeroşi oameni”, îşi încep povestea, despre regina spionajului românesc, reprezentanţii Institutului Polonez.

„La Timişoara, aflată atunci pe teritoriul Austro-Ungariei, şi-a făcut apariţia un agent secret extrem de eficient, având numele de cod B 9. Mulţumită acestei persoane, România nu s-a angajat în acţiuni de război condamnate din start la eşec. În pofida numeroaselor încercări, capturarea agentului în Transilvania s-a dovedit imposibilă, căci acesta reuşea de fiecare dată să dispară. 

Spionii austro-ungari au reuşit să-l prindă abia la Bucureşti de unde agentul era trimis în misiuni şi unde primea ordinele. Abia atunci s-a dovedit că personajul de neprins era în realitate Maria Bălan, o frumoasă româncă de 19 ani – dublu agent pentru România şi Serbia”, născută în Vârşeţ, Banatul de Sud, al cărei tată era preot român.

    

Cu ajutorul Mariei s-a reuşit aflarea unor informaţii cu caracter militar despre trupele inamice din Banat, dar şi despre lucrările de la graniţă ale geniştilor şi acţiunile spionajului austro-ungar. 

„În timpul războiului, tânăra frecventa elitele Timişoarei. Frumuseţea ei atrăgea atenţia ofiţerilor şi comandanţilor militari austro-ungari cu care Maria flirta pentru a obţine informaţiile necesare. După ce a fost deconspirată, a fost arestată, judecată de Tribunalul Militar şi condamnată la moarte prin spânzurare. Atunci când soldaţii au pătruns în celula ei pentru a o duce la execuţie, nu au găsit pe nimeni înăuntru. Nici astăzi nu se ştie cum a evadat şi care i-a fost apoi soarta”, menţionează aceeaşi sursă.

Ziarele vremii, de la Bucureşti, dar şi de la Paris au apreciat serviciile imense aduse României de această veritabilă "Mata Hari" autohtonă”.

Iată ce titra pe prima pagină publicaţia „Paris Soir”, în ediţia din 6 octombrie 1936, (într-o traducere aproximativă): „Maria Bălan, spioana B.-9, care a evadat din închisoarea din Viena în timp ce îşi aştepta execuţia, se sinucide în cimitirul din satul său natal”. Pe aceeaşi pagină, în dreptul fotografiei sale, se mai precizează că a devenit cârciumăreasă, iar în ajunul morţii sale a făcut cinste la toţi băieţii din sat.” Apoi, în pagina 5 a aceleiaşi publicaţii îi este dedicat un întreg articol sub titlul: „Strania sinucidere a spioanei Maria Bălan”, sub semnătura unui corespondent din Belgrad. 

Acesta îşi începe relatarea cu o scurtă descriere a satului natal Vârşeţ (Versec): „Pentru prima dată, odată cu descoperirea acestui sărac cadavru, vestea a spart această linişte tăcută. Pentru că femeia moartă era celebra Maria Bălan, Mata Hari a Ungariei”. 

„Povestea adevărată a unei adolescente minunate”

Apoi materialul continuă cu povestea transformării unei tinere într-un spion de temut: „A fost odată, în jurul anului 1910, în micul sat Versec, o tânără care se plictisea”, dar al cărei suflet căuta aventura şi acţiunea, din gospodăria unui tată burghez a cărui principală preocuparea era să-i ofere o bună educaţie fiicei sale. Aşa se explică faptul că la 19 ani, Maria era poliglotă, vorbea fluent: sârbo-croata, maghiara, franceza şi germana.

Povestea adolescentei continuă cu ziua în care în satul ei a ajuns şi un regiment de „ulani” din armata austro-ungară. În casa familiei Bălan avea să fie găzduit un ofiţer: „Acest ofiţer este frumos. Fata plictisită îşi găseşte inima distrasă. Se îndrăgosteşte de ofiţer şi pleacă împreună. Nu îşi va mai vedea părinţii”. După unele surse, ofiţerul ar fi răpit-o pe fată, după altele, cei doi s-au căsătorit în 1910 şi s-au mutat în Timişoara. 

Numai că, potrivit articolului din „Paris Soir”, avea să fie o „pasiune de scurtă durată”, după care tânăra „s-a aruncat într-o viaţă de lux şi aventuri”, stăpânind când inima unui german, când a unui român, austriac, maghiar şi tot aşa, „mereu însetată de o existenţă febrilă şi plină de riscuri”, care avea să o pregătească şi să o ducă în final către cariera care i-a marcat viaţa: spionajul. „Maria Bălan se potrivea misiunii sale cumplite. Când a izbucnit războiul în 1914, era pregătită”.

„Între România şi Austria”

„România, la început, a declarat că doreşte să-şi păstreze neutralitatea: dar, la fel ca toţi neutrii de atunci, se pregătea cu sârguinţă să meargă la război. Proiectele acestui stat erau cu atât mai clare cu cât al doilea birou, din Viena, supraveghea îndeaproape Bucureştiul. Dar am aflat rapid că paşii acestui contra-spionaj au fost anihilaţi de un minunat spion pentru care Viena s-a declarat gata să dea, pe loc, sume fabuloase. Dar cine a fost acesta? După luni de cercetări, unul dintre agenţii austrieci a obţinut câteva informaţii: era spionul B.- 9. Cine era B.- 9? Maria Bălan şi-a continuat viaţa veselă şi inocentă printre ofiţerii frumoşi ai Majestăţii Sale Francisc - Iosif, împăratul Austriei, regele Ungariei şi al Boemiei ... A plecat, triumfătoare, frumoasă ca ziua...”, până într-o zi când un ofiţer însoţit de soldaţi s-au dus la ea acasă şi au arestat-o, după cum se pomeneşte şi în articolul din presa franceză.

Enigmatica evadare

În ciuda instrucţiunilor scurte şi brutale primite din partea militarilor, „Maria se apără cu curaj neclintit. Ofiţerii care o judecă par mai tulburaţi decât ea. Dar dovezile există. Datoria vorbeşte. Trebuie condamnată. Ei condamnă” şi refuză de asemenea să semneze o petiţie de iertare care ar fi urmat să fie înaintată împăratului. Maria Bălan urma să fie executat în ziua următoare, doar că atunci când i s-a citit sentinţa, „Maria Bălan a izbucnit în râs”.

A doua zi dimineaţă, când ofiţerul care urma să comande plutonul a văzut că se apropie ora fatală a cerut să fie adusă condamnata. A urmat ceva la care nu se aştepta nimeni, multă rumoare şi un sergent care s-a întors palid ca să anunţe: „Căpitanul meu, celula Mariei Bălan este goală!”, mai notează corespondentul din Belgrad despre celebra evadare a spioanei, despre care nici până în zilele noastre nu se cunosc prea multe amănunte, dar în privinţa căreia s-au făcut o serie de speculaţii. 

„Acuzata, când râdea din suflet, ştia că va triumfa în continuare” a mai precizat corespondentul menţionând că după evadare, Maria Bălan a ajuns în Bucureşti, unde serviciile ei au fost „generos recompensate” . Ba mai mult, potrivit aceleiaşi surse, spioana ar fi fost văzută ulterior etalându-şi magnificele bijuterii” în Paris, unde s-a bucurat de o viaţă luxoasă, tocându-şi averea pe călătorii şi petreceri. 

O viaţă de huzur care avea să se sfârşească destul de repede, ca şi banii. Între 1920 şi 1928, relata acelaşi cotidian, frumoasa Maria Bălan şi-a văzut frumuseţea pălind, la fel ca şi „grămezile de aur”.

„Supravieţuitoarea”

„Când nu mai avea nimic, Maria a plecat la Bucureşti pentru a bate din nou la uşa foştilor ei şefi. I-au alocat încă o sumă considerabilă. Dar, spre uimirea prietenilor ei, nu s-a întors în Occident. Într-o dimineaţă, a apărut pe strada oraşului ei natal, Versec. Cea care odată era frumoasa aventurieră Maria Bălan a devenit o femeie grasă care făcea speculaţii pentru a-şi creşte veniturile. Fără adoratori. Părinţii erau morţi. Cumpără o cârciumă (cafenea) şi, puţin câte puţin, se scufundă în alcool”. 

Apoi totul se sfârşeşte la finele lunii septembrie a anului 1936, când „băieţii veseli din Versec” află că în localul Mariei se bea gratis. „Petrecerea diabolică durează până în zori”, când furioasă Maria ia un scaun şi aruncă cu el, alungându-şi oaspeţii înfricoşaţi. 

„Rămâne singură. Ce s-a întâmplat cu acest creier deja deranjat de alcool? De unde a luat otrava? A luat pur şi simplu calea spre cimitir şi, la fel ca înainte, când nu era nici spion celebru, nici femeia doborâtă de alcool, a adormit în linişte alături de familia ei. Dar că de data aceasta, nu va mai pleca niciodată”, se încheie articolul din „Paris - Soir”.

Cert este că a fost găsită a doua zi fără suflare, pe mormântul părinţilor, iar ulterior s-a aflat că a murit otrăvită. Rămâne încă un mister dacă a fost ucisă sau s-a sinucis.

 

Prima femeie din serviciile secrete britanice, prototipul iubitei lui James Bond

„Încă din timpul celui De-al Doilea Război Mondial circulau legende despre ingeniozitatea şi curajul Krystynei. Fascinase întreaga lume de atunci a serviciilor speciale. Unul dintre iubiţii săi a fost Ian Fleming, autorul romanului despre James Bond, pentru care a devenit prototipul lui Vesper Lynd, iubita lui James Bond din primul roman „Casino Royale”, menţionează reprezentanţii Institutului Polonez despre femeia care a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic şi Medalia Regelui George, iar pentru servicii aduce Franţei – cu Crucea de Război. „Se pare că poloneza ar fi fost agenta preferată a premierului Winston Churchill”, menţionează aceeaşi sursă, despre Krystyna Skarbek ă prima femeie din serviciile secrete britanice. 

Circulă o poveste despre curajul şi tăria ei de caracter, potrivit căreia „în timp ce îi conducea pe ofiţerii cehi din Ungaria în Iugoslavia”, pentru că maşina s-a stricat au fost opriţi şi controlaţi de către o patrulă germană. Dar Krystyna „nu s-a pierdut cu firea, a prezentat documente false şi chiar i-a rugat pe nemţi să împingă peste graniţă maşina care se împotmolise pe drum”. 

În iulie 1944, a ajuns în sudul Franţei, fiind paraşutată la partizanii francezi, unde „a organizat răscumpărarea din mâinile Gestapoului a câtorva şefi ai reţelei de diversiune arestaţi”. L-a păcălit pe comandantul local al Gestapo-ului, pretinzând că este nepoata generalului britanic Montgomery. I-a promis că „în schimbul eliberării celor arestaţi, îi va garanta viaţa după invazia aliaţilor”. Planul ei a dat roade, „ba chiar (neamţul - n.r.) le-a dat câte un pistol şi o maşină cu care au trecut în partea cealaltă a frontului, la aliaţi”. 

Tot în timpul şederii în Franţa, în trecătoarea Larche, a ţinut la megafon un discurs prin care „a reuşit să convingă să dezerteze aproximativ 2.000 de polonezi  încorporaţi cu forţa în Wehrmacht”. Era de aşteptat ca nemţii să pună o recompensă pe capul ei. Gările au fost împânzite cu afişe cu fotografia ei, dar cumva spioana a reuşit să supravieţuiască celui de-Al  Doilea Război Mondial. 

În 1952, a murit, fiind înjunghiată într-un hotel din Kensington - „Shelbourne” de către un admirator a cărui cerere în căsătorie o refuzase. Criminalul a recunoscut totul, fiind condamnat la moarte. 

Vă mai recomandăm şi:  

Tineri străini, după un an de România: „Parcă am privi un tablou vechi“ FOTO

FOTO VIDEO Viaţa senzaţională a sihastrului „Antonie cel Tăcut”: legat în lanţuri în copilărie, militar la Antitero, alungat din munţi de autorităţi 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite