Onorel „Haiducul“, puşcăriaşul care a evadat pentru a aprinde o lumânare la mormântul copilului, judecat pentru 12 furturi

Onorel „Haiducul“,
puşcăriaşul care a evadat pentru a aprinde o lumânare la mormântul copilului,
judecat pentru 12 furturi

Onorel Lupu, în seara în care a fost prins de către localnici

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti l-au trimis în judecată pe Onorel Lupu, puşcăriaşul care a evadat pentru a aprinde o lumânare în noaptea de Înviere la mormântul copilului său, a fost trimis în judecată pentru 12 fapte de furt.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbatul a furat mâncare din casele localnicilor din patru comune din Prahova, cât timp s-a asuns prin pădurile din satul Matiţa.

Dosarul său, în care este acuzat pentru furt calificat, a fost înregistrat pe rolul secţiei penale a Judecătoriei Ploieşti în data de 10 iunie 2020. Nu a primit încă un prim termen de judecată.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, în dosar sunt nu mai puţin de 12 părţi vătămate, adică localnicii din casele cărora Onorel a furat mâncare şi haine.

Onorel Lupu a evadat din penitenciarul Ploieşti în sâmbăta Paştelui. Bărbatul a mers pe jos până în Păcureţi. S-a oprit direct în cimitirul din satul Măgura, unde se află morâmntul băiatului său, Cătălin, mort în 2017 la vârsta de un an.

Acesta a reuşit să se ascundă de poliţişti timp de o lună de zile. În această perioadă s-a ascuns prin pădurea din Matiţa, locuri unde a şi copilărit.

Onorel Lupu fusese condamnat la câteva luni de la moartea copilului la trei ani de închisoare tot pentru furt. Mai are pe rolul instanţelor de judecată încă două dosare mai vechi, unul pentru furt şi altul pentru lipsire de libertate. Va urma şi al treilea, pentru evadare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările