Castelul Peleş, reparat cu meşteri aduşi din puşcărie şi cu tul pentru sutiene în loc de piele de Cordoba. „Da, domn'e, am folosit sticlă de fund de sifon la vitralii“

Castelul Peleş, reparat cu meşteri aduşi din puşcărie şi cu tul pentru sutiene în loc de piele de Cordoba. „Da, domn'e, am folosit sticlă de fund de sifon la vitralii“

Castelul Peleş a supravieţuit uneia dintre cele mai cumplite ciuperci care afectează

Vasile Tănase, inginerul român care a coordonat lucrările de restaurare ale Castelului Peleş din perioada 1978 -1987, vorbeşte în premieră despre improvizaţiile uluitoare pe care le-a făcut la presiunile regimului comunist pentru a salva monumentul arhitectonic.

Fosta reşedinţă de vară a familiei regale, afectată de ciuperca merulius lacrymans, a fost închisă publicului începând cu anul 1975 şi până în 1989. În tot acest timp, la Sinaia a fost o adevărată desfăşurare de forţe, fiind implicaţi meşteri populari aduşi din Maramureş, Timişoara şi Comarnic, măicuţe de la mănăstirea Dărmăneşti, puşcăriaşi din Piteşti, muncitori de la Fabrica de Mobilă din Bucureşti, dar şi ingineri specialişti din cadrul Trustului de Construcţii Montaj Carpaţi Bucureşti.

Deşi la început considerată doar o legendă, menită să înlăture familia Ceauşescu care avusese intenţia să se instaleze pe timpul verii pe domeniul regal de la Sinaia, apariţia ciupercii merulius lacrymans în componentele de lemn ale castelului avea să se dovedească reală.

Considerată cancerul lemnului, ciuperca a apărut mai întâi în Salonul Francez şi de aici s-a extins în absolut toate colţurile clădirii, atacând inclusiv mobila, parchetul şi decoraţiunile exterioare. Situaţia era extrem de gravă, iar Ceauşescu s-a temut de un scandal extern, în condiţiile în care clădirea era celebră peste hotare, aşa că a aprobat demararea proiectului de restaurare. N-a venit niciodată pe şantier şi nu s-a implicat deloc în luarea deciziilor. Era cunoscut ca un om ipohondru, iar cei din anturajul său avuseseră grijă să-l sperie. Ciuperca era periculoasă chiar şi pentru om şi ataca mai ales plămânii.

”Fugeau toţi cum fuge dracul de tămâie”

Inginerul Vasile Tănase (72 de ani) a fost coordonatorul lucrărilor de restaurare de la Peleş. Fusese cooptat în echipa TCM Carpaţi Bucureşti datorită rezultatelor sale de până în 1975. A coordonat echipele care au lucrat la ridicarea celor mai mari hoteluri de pe Valea Prahovei - „Sinaia“, „Montana“ şi „Internaţional“.

Celebra scară din lemn, considerată una dintre cele mai frumoase din lume, situată în Holul de Onoare al Castelului Peleş FOTO travelinfoguide.ro

”Eu nu eram membru de partid aşa că m-au pus să scriu un angajament că nu am voie să vorbesc despre ce facem noi în Peleş. Ceauşescu nu a intrat niciodată în Peleş de frică. Fugeau toţi cum fuge dracul de tămăie. Lui îi era frică şi de ciupercă, şi de responsabilitate”, îşi aminteşte inginerul Vasile Tănase.

Lucrările de restaurare au început în interior cu Salonul Francez, Salonul Carmen Sylva, Salonul Florentin, Sala de Maură, sufrageria, iar simultan se lucra la refacerea structurii clădirii.

”Am dărâmat pe la Castelul Huniade de la Timişoare pentru lemn vechi”

„S-a recondiţionat şi mobilierul, motiv pentru care noi am dărâmat pe la Castelul Huniade de la Timişoara care era construit pe la 1300-1400 pentru că aveam nevoie de lemn vechi. Am luat de acolo lemn care, la testul care se face cu apă şi carbon, ne-a ieşit că era de secol XIV-XV.  Erau nişte grinzi uriaşe, masive din pin. A fost decizia Partidului să folosim lemn de acolo“

Lemnul atacat, ars la groapa de gunoi din Sinaia

Pentru meseriaşii români care au lucrat la Peleş, cel mai greu a fost să găsească o soluţie pentru eliminarea totală a ciupercii care distrugea lemnul. Fiind o ciupercă care se dezvoltă rapid în mediu umed, orice greşeală făcută ar fi însemnat distrugerea completă a clădirilor din Sinaia.

Decoraţiunile din ipsos, în prezent distruse, au fost refăcute în anii 80 cu ajutorul meşterilor populari din Ardeal 

„Noi scoteam rizomorfele şi micelii cu lemn cu tot, se băgau în saci, se legau, se formolizau, se duceau cu maşini închise ermetic în cariera făcută în groapa de gunoi din Sinaia şi acolo se dădea foc, se formoliza din nou şi astupam cu pământ. Este o ciupercă extrem de periculoasă. Când se simte atacată se strânge, se face ca o gogoaşă şi rezistă aşa şi sute de ani până ce găseşte un mediu prielnic să se dezvolte din nou. În 24 de ore se extinde pînă la 20 de centimetri. Mănâncă tot carbonul din lemn până îi distruge toată capacitatea portantă. În urma ei rămâne o grindă neagră asemănătoare cărbunelui“, explică Vasile Tănase (foto stânga).

Meşterii aduşi din puşcărie

Dacă experţi în structura de rezistenţă a clădirilor România avea, mai dificil a fost de identificat meşteri populari şi artişti cu mână de aur care să lucreze la broderiile din lemn care decorează la interior şi exterior castelul regal.

„Au prins comuniştii pe vremea aceea vreo 4-5 tâmplari care făceau mobilă în stil Rococo, florentină, baroc, napoleon şi o vindeau la negru şi i-au băgat la puşcărie. Când am auzit de treaba asta, am cerut să aducă oamenii la Sinaia, să-i scoată din puşcărie. Le-am dat o casă să stea, în vila Ambasadei Americane situată pe drumul spre Cotă. Unul dintre ei, până în 30 de ani, avea o mână foarte bună. Eram în Cazino, în restaurant, în sala cu struguri. I-am zis să-mi facă o copie după un strugure. A pus mâna pe daltă şi l-a făcut imediat. Nu era greu şi l-am pus să-mi facă mecla şi al dracului mi-a făcut-o. Era mică cât pumnul. Am pus-o la scara melcoidală din holul principal al Peleşului. Acolo era Schulz (Johannes Schultz, arhitectul castelului Peleş), Liman (Karel Liman, arhitect) şi am zis ia să fie şi Puiu Tănase şi m-am pus acolo. Dacă ştiau aştia, mă împuşcau. Am dat un cep şi m-am băgat acolo. Ştiu doar eu şi cu meşterul. Portretul se vede dacă ştii unde să te uiţi“, mărturiseşte Vasile Tănase.

Sala Armelor din Castelul Peleş unde fiecare obiect a fost curăţat şi montat la loc conform planului realizat de arhitectul castelului, Johannes Schultz FOTO peles.ro

Trei bătrânei

Pentru decoraţiunile din ipsos, Vasile Tănase a adus la Sinaia meşteri din Ardeal, dar şi un specialist italian. Erau oamenii în vârstă, trecuţi de 70 de ani care aveau menirea să şcolească în cel mai scurt timp tinerii aduşi special.

„Am alergat în toată ţara şi am găsit ipsosari vechi. Cel mai tânăr avea 78 de ani, Bella parcă îl chema, un italian Lorenzo Pontelli şi un moş de vreo 88 de ani şi pe ăştia i-am dus la Cazino, trei bătrânei cu care mă purtam ca la un ou. Le-am dat pe mână vreo 200 de meseriaşi ca să devină ipsosari. Din ăştia, au ieşit vreo 20 foarte buni. Ei făceau o muncă de albină“, povesteşte Tănase.

„Ce fel de material e ăla de-ţi ţine sânii cum trebuie?“

Pentru decorul din piele de Cordoba, învechită şi crăpată, iar pe alocuri plină cu însemnări ale ”poeţilor” care ajunseseră acolo, s-a apelat la o improvizaţie care astăzi pare hilară, dar care s-a dovedit rezistentă în timp.

”Am avut probleme cu pielea de Cordoba. Când era umiditate mare se încreţea şi când era uscăciune mare crăpa. A văzut la un moment dat o nemţoaică care juca tenis la Furnica. Avea un piept mare şi am întrebat ce fel de material e ăla de-i ţine sânii cum trebuie. O abordez şi îmi zice: tul raşel. Am dat imediat comandă la Iaşi să-mi aducă un val de tul. Am luat un fitil lat de lampă şi am pus tulul peste fitil, date găuri, am cusut tulul de pielea pusă pe perete în holţşuruburi, cu baghetă peste ea şi, asta a fost. Acum, când e umiditate şi se înmoaie pielea, trage tulul de ea şi se întinde, iar când este uscat, la fel, trage pielea şi nu crapă”, explică Vasile Tănase una dintre improvizaţiile care au salvat tapetul din piele de Cordoba din saloanele Peleşului.

”Da, domnule, la Peleş am folosit funduri de sticlă de sifon”

O improvizaţie născută la un şpriţ de vară în restaurantul Economat a salvat o parte dintre vitraliile din castel. Se căuta cu disperare sticlă moale colorată, imposibil de găsit în acele vremuri, iar salvarea a venit de la sifon.

”Am văzut sifoanele pe masă. Şi am pus să scoată cămaşa de sârmă şi să spargă sticla, să-i taie cumva fundul. Am văzut că merge şi se potriveşte şi apoi ne-am pus pe adunat sifoane prin toată ţara. Da, domnule, la Peleş am folosit funduri de sticlă de sifon pentru vitraliu”, susţine Vasile Tănase.

Orga de la Castelul Peleş a fost restaurată bucată cu bucată cu ajutorul lui Hermann Binder de la Consistoriul Evanghelic din Sibiu. Pentru a nu rătăci piesele, a fost comandat scoci tocmai din Siria FOTO peles.ro

Inginerul, în prezent pensionar, spune că din păcate nu este exclus ca ciuperca periculoasă să mai existe încă în lemnul de la Peleş. Imediat după finalizarea lucrărilor, specialiştii care au lucrat acolo, au montat obloane care să acopere terasa exterioară. Era un sistem de protecţie împotriva umidităţii, a zăpezii şi a distrugerilor provocate de fenomenul îngheţ-dezgheţ. În prezent aceste obloane au dispărut.

”Când am fost ultima dată la Peleş mi-a venit să plâng. Arată îngrozitor şi nu cred să mai fie cineva capabil să facă ceea ce am făcut noi atunci”, concluzionează Tănase.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: