Turist în Piatra Craiului, intrat în şoc anafilactic. A fost înţepat de albină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto  arhivă Salvamont Arges
Foto  arhivă Salvamont Arges

Salvamontiştii argeşeni intervin sâmbătă după-amiază, 30 iulie, în munţii Piatra Craiului, pentru salvarea unui turist care a intrat în şoc anafilactic.

Intervenţia are loc în zona Marele Grohotiş, acolo unde se află victima.

Operaţiunea salvamontiştilor argeşeni se desfăşoară contracronometru, iar intervenţia nu este deloc uşoară, pentru că, în zonă plouă torenţial. 

"Elicopterul SMURD  nu poate realiza misiunea"

Este vorba despre un bărbat de aproximativ 35 ani, în şoc anafilactic în urma unei înţepături de albină. 

„Echipa de prim răspuns de la Baza Dâmbovicioara a plecat spre locul indicat de apelant şi pentru că elicopterul SMURD/IGaV nu poate realiza misiunea. După acordarea primului ajutor victima va fi coborâtă până la punctul unde poate ajunge ambulanţa. Echipa de sprijin de la formaţia Câmpulung a început deplasarea spre Marele Grohotiş având tot echipamentul pentru transportul victimei”, precizează salvamontistul Cristian Toma, şef serviciu administrativ Salvamont Argeş.

Echipajul medical va decide la ce spital va duce victima.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Încă un suspect reţinut în cazul omului străzii snopit în bătaie şi lăsat fără un telefon mobil şi o pereche de pantofi | adevarul.ro

Vagabond din Piteşti, jefuit. A rămas fără telefonul mobil şi încălţările abia primite 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite