Cum au ajuns domnitorii să fie evocaţi în colindele de Crăciun din două comune argeşene. Explicaţiile etnologice

Cum au ajuns domnitorii să fie evocaţi în colindele de Crăciun din două comune argeşene. Explicaţiile etnologice

Grup de colindători din comuna Rucăr FOTO: Rucăr-Webgarden

În două comune argeşene s-a conservat de secole tradiţia de a se evoca domnitori în anumite colinde de Crăciun. Am vorbit despre acest obicei cu Sorin Mazilescu, etnolog şi profesor la Universitatea Piteşti.

Perpetuarea în cadru local a unor categorii de colinde de Crăciun, îndeosebi a celor "profesionale", precum şi a unor motive şi figuri ale textului, se explică prin împrejurări istorice particulare. 

În satele de pe cursul superior al Dâmboviţei, în special în comunele Rucăr şi Dragoslavele, frecvenţa evocării unor nume de domnitori în textul unor colinde de Crăciun constituie un astfel de exemplu de "proiecţie" a istoriei pe fundalul unor reprezentări mitologice. După cum spune profesorul Sorin Mazilescu, "În amintirea oamenilor din comuna Rucăr s-au păstrat ani de-a rândul figurile voievozilor Radu Şerban, Grigore Ghica, Matei Basarab, de numele cărora se leagă unul dintre cele mai importante evenimente ale satului şi anume răscumpărarea din captivitate. În amintirea lui Şerban Voievod s-a cântat şi încă se mai cântă colindul intitulat ”În poartă la Şerban-Vodă”.

La fel, colindul pe tema "dalba vămeşoaică" (Vameşii) este considerat de către entologul Sorin Mazilescu "probabil relicvă folclorică, dovedindu-se adecvat a se cânta odinioară la casele slujitorilor de vamă, lucru explicabil într-o zonă ca aceea a Muscelului, în care «vama Dâmboviţei», cu «schelele» ei în Dragoslavele şi Rucăr, exercitându-şi autoritatea de pază şi supraveghere economică şi asupra drumurilor şi potecilor de picior din întreg «plaiul» munţilor din partea locului, făcea necesar şi potrivit acest cântec la fereastra tuturor celor care deţineau vreun rol de slujbaş de ţară în acest complex vamal".

Motive de epocă medievală precum vânătoarea cu şoimi şi festinurile domneşti, luptele cu turcii şi cu "frâncii" (denumire dată în folclor războinicilor de rit catolic – cavalerii ioaniţi şi teutoni, în tentativa lor de expansiune în Ţara Românească) şi-au găsit de asemenea reflexul şi transfigurarea în colindele locale de Crăciun, iar exemplele s-ar putea înmulţi: un astfel de colind, cu izbânzile din luptele cu turcii şi cu frâncii "scrise" (zugrăvite) pe caftan – motiv inedit– a fost cules în zona de nord a Argeşului. ”Înclinăm să credem, fără să greşim, că şi motivul luptei dintre "trei oşti ungureşti / Şi trei româneşti", recurent la variantele colindului "de copil mic" păstrează, ca document cultural, memoria faimoasei bătălii de la Posada: venită, peste munţi, pe un traseu deturnat din valea Timişului, oastea ungară a fost decimată în Cheile Dâmboviţei – localizare ce corespunde, aidoma, pe teren, desenului din "Chronicum pictum" – şi unde tactica de surprindere adoptată de Basarab impunea de la sine împărţirea în "trei oşti" (corpuri de armată): una pentru atacul-surpriză de pe versantele stâncoase ale Cheilor, alta care să bareze o eventuală întoarcere a celor scăpaţi din ambuscadă şi o altă oaste, de aşteptare, la ieşirea din defileu”, mai spune Sorin Mazilescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările