Artistul şi regizorul Sergiu Negulici, despre celebra sa familie, care a făcut istorie: „Am fost educat să nu fac mare caz de nume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Negulici - arhivă personală
Sergiu Negulici - arhivă personală

E greu să găseşti în Câmpulung Muscel pe cineva care să nu fi auzit de familia Negulici şi, mai ales, de pictorul şi revoluţionarul Ion D. Negulici (1812-1851), deschizător de drumuri în arta portretului.

Comunicarea "Familia Negulici - O istorie în imagini" prezentată recent de prof. Adrian Săvoiu, prof. Cristina Nicula şi artistul Sergiu Negulici la Biblioteca Municipală "Ion Barbu"  din Câmpulung Muscel, eveniment ce a reunit o parte a descendenţilor neamului care a făcut istorie, a reprezentat un prilej de aducere în atenţia publicului a celebrei familii, dar mai ales a figurii pictorului şi revoluţionarului Ion D. Negulici (1812-1851).
 

„Coborâtor din preotul Dumitrache Negulici, Ion D. Negulici, cel mai cunoscut membru din neamul Negulicilor a tins să ajungă un artist complet, abordând cât mai multe genuri şi tehnici. A practicat miniatura, acuarela şi gravura, dar mai ales tehnica litografiei, devenind astfel un fervent susţinător al introducerii acestei metode de multiplicare grafică în Ţara Românească. Între anii 1844-1848, a desfăşurat o activitate literară prodigioasă, publicând aproape 20 de titluri, traduceri sau lucrări originale apărute în volum sau în coloanele ziarului „Curierul Românesc”, explică profesorul Adrian Săvoiu în prezentarea făcută la Biblioteca Municipală. 

Artistul şi regizorul Sergiu Negulici, descendent al neamului Negulicilor: “Mult timp am fost educat sa nu fac mare caz de nume
Artistul şi regizorul Sergiu Negulici, descendent al neamului Negulicilor: “Mult timp am fost educat sa nu fac mare caz de nume

Reuniune de familie, cu ocazia comunicării „Familia Negulici - O istorie în imagini" Foto: Ramona Davia Negulici

A fost o incursiune, de-a lungul unui veac, ilustrată cu fotografii de arhivă ale emblematicei familii care şi-a pus amprenta asupra istoriei oraşului, şi nu numai, în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, dar care a avut de suferit crunt de pe urma comunismului.

“Mult timp am fost educat să nu fac mare caz de numele Negulici. Era perioada în care familia mea suferea rău din cauza umilinţelor comuniste legate de ura de clasă. Dar acum mă simt foarte bine făcând parte din această familie câmpulungeană, eu însumi proaspăt mutat în Câmpulung Muscel unde mă simt într-un spaţiu populat de toate fantomele familiei”, mărturiseşte, pentru" Adevărul", artistul plastic Sergiu Negulici. 

   

“Am fost foarte dezamagit sa aflu că toată genealogia familiei este pe linia fratelui pictorului”

Sergiu Negulici - nimeni altul decât regizorul filmului de animaţie "Splendida Moarte Accident", câştigător al Marelui Premiu al Festivalului Cinanima 2017 din Portugalia - povesteşte, pentru "Adevărul", despre moştenirea sa artistică.

“Când eram mic exista o obsesie în familie legată de talentul la pictură, cum el se transmite genetic şi cum este posibil ca şi eu să-l moştenesc. Am fost foarte dezamăgit să aflu că toată genealogia familiei mele este pe linia fratelui pictorului, care nu a avut treabă cu arta. Cu toate astea, da, mă simt un om talentat vizual”, mai spune, pentru "Adevărul", Sergiu Negulici.

E fascinat însă de personalitatea celui considerat cel mai bun plastician român al primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, Ion D. Negulici.

“Acum, că sunt cunoscător în ale vizualului, realizez ce mare portretist a fost în spaţiul acesta şi cum a împins arta portretului la un alt nivel. Cred că aici simt ceva corespondenţe genetice. Şi eu sunt fascinat de figura umamă, ca un univers în sine”, mărturiseşte, pentru "Adevărul", Sergiu Negulici.

Artistul şi regizorul  Sergiu Negulici, descendent al neamului Negulicilor: “Mult timp am fost educat sa nu fac mare caz de nume
Artistul şi regizorul  Sergiu Negulici, descendent al neamului Negulicilor: “Mult timp am fost educat sa nu fac mare caz de nume

"Autoportret" - Ion D. Negulici, / ulei pe pânză -  Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti. Artistul avea 25 de ani când a pictat acest tablou, cel dintâi autoportret realizat de un pictor român

Despre <<artistul în zugrăvie>> Ion D. Negulici

Profesorul muscelean Adrian Săvoiu i-a făcut marelui artist un portret sugestiv:

"Născut la Câmpulung într-o familie de preoţi, iniţiat aici în pictură la "Şcoala de pe uliţa văii", cu studii la Iaşi, Bucureşti şi Paris, prieten apropiat al lui C. D. Aricescu şi Ion Heliade-Rădulescu, primul nostru traducător şi ilustrator al "Călătoriilor lui Guliver" de J.Swift, desenator cu lucrările calcifiate în grozavul incendiu din 1847, în care a ars o treime din casele Bucureştiului, inclusiv propria casă şi tot avutul agonisit, luptător pentru cauza Revoluţiei de la 1848, fugar la Braşov şi apoi la Brussa (în Asia Mică) după înfrângerea Revoluţiei, stins din viaţă timpuriu, la numai 39 de ani, asemenea lui Eminescu, <<artistul în zugrăvie>> Ion Negulici este o figură tipică epocii noastre romantice."

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ion Negulici, pictorul revoluţionar de la 1848. Cum a ajuns să fie oaspete al sultanului Abdul-Medjid

Citeste mai mult: adev.ro/pbj3v0Ion Negulici, pictorul revoluţionar de la 1848. Cum a ajuns să fie oaspete al sultanului Abdul-Medjid


Citeste mai mult: adev.ro/pbj3v0

Ion Negulici, pictorul revoluţionar de la 1848. Cum a ajuns să fie oaspete al sultanului Abdul-Medjid

Însurăţitul şi Înfârtăţitul. Cum se desfăşura, în urmă cu un veac, un legământ cu obligaţii pe viaţă

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite