FOTO Povestea Cetăţii Petrodava din Neamţ, misterioasa fortificaţie în care dacii ardeau ofrandele aduse zeilor

Ruine din zidurile fortificaţiei dacice Petrrodava FOTO wikimapia

Cetatea dacică Petrodava reprezintă cel mai vechi monument istoric din Piatra Neamţ. Vestigiile care se mai pot vedea în zilele noastre se rezumă la porţiuni din zidul cetăţii, dar fortificaţia este importantă prin mărturiile arheologice scoase la lumină în urma cercetărilor din ultimele cinci decenii.

Cetatea Petrodava este situată nu departe de municipiul Piatra Neamţ, la circa 4 kilometri, pe un pinten al dealului Bâtca Doamnei, la o înălţime de 457 de metri. Numele cetăţii este menţionat de Ptolomeu în lucrarea Geographia în cadrul descrierii Daciei, unde sunt enumerate 43 de oraşe (cetăţi). Petrodava este pe locul al optulea, după Rukkonion, Dokidava, Patridava, dar înainte de Napuka, Ulpianon, Zermizerga (Nermisega), Argidava, sau Zarmizegethusa basileion. 

Corelaţiile istoricilor duc la concluzia că această fortăreaţă , împreună cu cetăţile învecinate de pe dealul Cozla şi cetatea Calu din comuna Piatra Şoimului, la 15 km distanţă de Piatra Neamţ, au reprezentat un sistem defensiv care avea rolul de a supraveghea Valea Bistriţei.

Creasta dealului Bâtca Doamnei, locul unde se afla cetatea Petroadava

„Existenţa acestor fortificaţii (trei într-o zonă restrânsă: Bâtca-Doamnei şi Cozla, aparţinând de oraşul Piatra-Neamţ şi Piatra Şoimului), ridică ipoteza unui puternic centru politic şi economic, îndrituind opinia că aici a fost Petrodava amintită de Ptolemeu printre marile oraşe dacice”, susţine profesorul Daniel Deaconu, doctor în istorie. 

Primele cercetări arheologice care au scos la lumină vestigiile cetăţii de pe Bâtca Doamnei au fost efectuate în anul 1928 de profesorul Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ. Săpăturile arheologice au fost reluate în 1957 sub coordonarea profesorului Nicolae Gostar de la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, şi au confirmat că primul nivel de locuire aparţine epocii neolitice, fazei Cucuteni A, suprapus de vestigiile dacice cărora le aparţine cetatea.

„Materialul arheologic descoperit evidenţiază două niveluri de locuire, din care cel mai important aparţine epocii dacice. În această perioadă a existat aici un important centru militar şi de cult dovedit de prezenţa celor doua aliamente de tamburi de piatră ce indică doua sanctuare asemănătoare celor descoperite în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei”, mai spune profesor doctor Daniel Deaconu. 

Zidul vestic şi unul dintre aliniamentele sanctuarului (1975) FOTO: imagini@neamt-online.ro

Acesta susţine că o astfel de aşezare era necesară într-un loc de unde se putea controla o importantă trecătoare transcarpatică şi totodată căile de comunicaţie des folosite încă din acea perioadă de pe valea Siretului, Bistriţei şi Moldovei.

„Prezenţa acestor tamburi de gresie, situaţi la distanţe egale de 1,9 m şi pe care geto-dacii ridicau coloanele de lemn în vârful cărora ardeau ofrandele aduse zeilor, relevă importanţa centrului de locuire de pe Bâtca Doamnei, cu un rol bine precizat în viaţa spirituală a populaţiei din zonă. Sanctuarele sunt destul de rare, ele apărând doar în aşezările cu un ridicat potenţial economic şi militar, cu evidente veleităţi de hegemonie într-o regiune sau alta”, se arată în capitolul dedicat cetăţii Petrodava de Enciclopedia Dacică. 

Vestigii descoperite pe 2 hectare

Arheologii au descoperit vestigii dacice pe Bâtca Doamnei pe o suprafaţă de aproape 20.000 metri patraţi, şi

s-au determinat două nivele de locuire: unul datând din secolul al II-lea î.Hr., celălalt corespunzător perioadei dintre secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

„Zidul de piatră se întindea ca un patrulater neregulat în jurul construcţiilor din interior şi se păstrează astăzi în mai bune condiţii doar pe latura sudică. Spre miazăzi, de-a lungul zidului de incintă, s-a ridicat şi o palisadă de protecţie întărită cu bârne şi nuiele, aceasta fiind latura cea mai vulnerabilă, unde se afla şi intrarea în cetate. Nu se ştie dacă zidul a avut bastioane şi turnuri de apărare, în condiţiile actuale doar în colţul sud-estic putându-se identifica urmele unui turn, dar şi acestea destul de răvăşite”, se mai arată în Enciclipedia Dacică. 

Ruinele zidului cetăţii Petrodava

Ceramica şi celelalte piese arheologice descoperite oglindesc ocupaţiile şi modul de viaţă al locuitorilor din zonă, agricultori şi crescători de animale. 

„La Bâtca-Doamnei s-au aflat unelte de făurărie: nicovală (sub formă de piramidă), dălţi, arătând prin piesele realizate o bună stăpânire a metalurgiei (sau cel puţin un atelier profilat pe reparaţii unelte), de asemenea, unelte care fac dovada existenţei meşterilor în lemn, a dulgherilor: topoare, tesle, sfredele, dălţi pentru lemn, icuri. S-au aflat numeroase piese de fier pentru harnaşament, topoare de luptă, pumnale, săbii, vârfuri de săgeţi pentru arcuri şi baliste, exprimând existenţa unei societăţi războinice şi a unor centre cu rol de apărare a regiunii” , mai spune profesorul Dieaconu.  

Cum a dispărut Petrodava

Despre modul în care a disparut cetatea Petrodva sunt puţine dovezi, una din ipoteze fiind aceea conform căreia fortificaţia ar fi fost incendiată de romani. 

„Un castellum de pământ la Troian, aflat faţă-n faţă cu cetatea de la Bâtca Doamnei, cu urme sporadice ale unor unităţi romane ilustrează faptul că romanii şi-au dorit să lichideze formele de rezistenţă din răsăritul Daciei, ipoteză care poate fi coroborată cu distrugerea cetăţilor de la Bâtca Doamnei, Cozla, Piatra Şoimului la începutul secolului al II-lea d.Hr”, spune Daniel Dieaconu.

Locul unde se afla cetatea dacică Petrodava faţă de oraşul Piatra Neamţ

Profesorul precizează însă că „acţiunile punitive ale romanilor nu au dus decât la încetarea locuirii în cetăţi, comunităţile continuându-şi existenţa în mediul rural, în aşezări deschise”: „Dacă romanii care au înfrânt ultimele rezistenţe dacice în Moldova au distrus fortificaţiile de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Piatra Şoimului, n-au lichidat şi comunităţile care şi-au continuat traiul tradiţional, adaptându-se noilor condiţii. Dar, deşi în afara imperiului roman, ele au intrat în orbita lumii romane şi mărturiile arheologice dovedesc o romanizare lentă a populaţiei şi capacitatea ei de a asimila neamurile alogene cu care a intrat în contact”.