Neamţ: PORTRET/ Bogdan Buzatu, pasiunea pentru câini îl duce prin Europa

Tânărul este medic veterinar şi are o canisă proprie. Colindă lumea întreagă la concursuri şi pentru a găsi cele mai frumoase exemplare canine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Îşi dedică tot timpul micilor prieteni ai omului. Indiferent dacă este vorba de câini sau pisici, medicul răspunde prompt oricărei solicitări din partea nemţenilor care deţin un animal de companie.

Cu toate acestea, pasiunea pentru câini şi-a rezervat un loc special în sufletul pietreanului. „Am decis să-mi fac propria canisă când am realizat cât este de greu să mă despart de câinii care-mi plac“, explică medicul. Primul patruped care şi-a găsit adăpost în canisă a fost un husky. „Crisia este cea cu care am început să particip la concursurile de frumuseţe canină. Primul a fost în 2002 şi de atunci am ajuns la 25 de exemplare. Nu intenţionez să mă opresc aici“.

De la pasiunea fără limite până la câştigarea a peste 60 de cupe la competiţii din ţară şi din Europa, nu a mai fost decât un pas. Trofeele, medaliile şi diplomele obţinute în decursul celor opt ani de activitate sunt păstrate la loc de cinste în casa crescătorului. „Am început să cucerim şi Europa. Câinii mei sunt foarte frumoşi şi au câştigat locul I în Republica Moldova, Serbia, Ungaria şi Franţa“.

Caută exemplare rare

Cel mai valoros exemplar din ţarcurile tânărului este tot un husky, Zizi. „Este fata Crisiei. A câştigat titlul de RCAC. în 2008 la European Dog Show. Are încă trei titluri de Best în Show“, se mândreşte el

Bogdan este mânat de pasiunea sa pentru rasele rare prin întregul continent. „Mi-am îndreptat atenţia spre husky, pinscher şi white terrier. Am fost după ei în Suedia, Ungaria, Rusia şi Spania“.

Profil

Născut: 22 decembrie 1977, Piatra Neamţ.
Studii: Facultatea de Medicină Veterinară, Universitatea „Ion Ionescu de la Brad“, Iaşi.
Familie: Este necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Ţi s-a întâmplat să ai un câine de care să nu poţi avea grijă?
Am avut un ciobănesc mioritic după care am suferit enorm. Este un animal extraordinar de inteligent, pe care aş fi vrut să-l păstrez. Însă, atunci când mi-am dat seama că nu am destul timp şi nu îi pot acorda atenţia cuvenită, am apelat la o prietenă. Acum este fericit. 
Care sunt planurile pentru cariera de medic?
Sper să pot practica medicina veterinară în afara ţării. Visul meu este de fapt să îmi deschid un cabinet în străinătate, unde ştiu că munca ar fi apreciată la adevărata valoare. Mi-aş dori să am dotările necesare pentru operaţii pentru că nu pot decât să testez câinii.

Ce-i place
Bogdan adoră natura şi profită de orice prilej pentru a face plimbări în pădurile din judeţ. Este o persoană sociabilă şi are mulţi prieteni cu care se vede la fiecare final de săptămână.

Ce nu-i place
Zgomotul oraşului îl indispune pe Bogdan, precum şi mizeria. „Nu concep ca după o ieşire la iarbă verde, să lăsăm munţi de gunoi în urmă“, precizează crescătorul de animale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările