Un băieţel de 6 ani a murit înjunghiat în inimă. Împrejurările în care s-a produs tragedia sunt neclare

Un băieţel de 6 ani a murit înjunghiat în inimă. Împrejurările în care s-a produs tragedia sunt neclare

FOTO: generic

Un copil în vârstă de 6 ani, din judeţul Bihor, a murit, sâmbătă, după ce, cu o seară mai devreme, a ajuns la spital înjunghiat în piept, în zona inimii, procurorii deschizând o anchetă în acest caz pentru fapte de omor.

Tragedia s-a produs în Oradea şi a fost anunţată vineri seara prin numărul de urgenţă 112 chiar de mama băieţelului, care ar fi povestit dispecerului că micuţul a căzut peste o masă pe care se afla un cuţit în timp ce se juca împreună cu fraţii săi. 
 
Copilul a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, însă nu a mai putut fi salvat. 
 
"Copilul a ajuns în stop cardio-respirator, a fost resuscitat. Imediat după ce a ajuns, se bănuia că un vas mare a fost secţionat şi după o jumătate de oră a intrat din nou stop cardio respirator. Timp de o oră s-a încercat resuscitarea, dar nu s-a reuşit", a explicat dr. Hadrian Borcea, şeful UPU - SMURD Bihor.
 
Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Alin Leucea, în caz a fost deschisă o anchetă pentru omor, iar procurorii au efectuat mai multe audieri pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.
 
"Deocamdată, nu s-a stabilit exact ce s-a întâmplat, dacă părinţii erau în încăpere ori erau ieşiţi. Există mai multe ipoteze, printre care şi că băieţelul a fost înjunghiat accidental de un copil mai mare, însă audierile vor continua, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat", susţine Leucea.  
 

Citiţi şi: 

Doi adulţi şi un copil, răniţi pe DN10, la Barajul Siriu, de pietrele căzute de pe versanţi

Un bărbat cu probleme psihice a încercat „să fure“ o fetiţă de 8 ani. Omul va fi internat cu forţa într-un spital de boli psihice

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările