Probleme pe drumul spre Poiana Pelegii, din Parcul Naţional Retezat. Ce sfaturi primesc turiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe zone ale drumului spre Poiana Pelegii sunt aproape inaccesibile.
Mai multe zone ale drumului spre Poiana Pelegii sunt aproape inaccesibile.

Sunt probleme pe drumul Lacul Gura Apelor - Poiana Pelegii, din Parcul Naţional Retezat, informează administraţia rezervaţiei.

Turiştii care vor să urce cu autoturismele spre Poiana Pelegii, în Parcul Naţional Retezat sunt sfătuiţi de administratorii rezervaţiei să ţină cont de starea precară a celor aproximativ 20 de kilometri ai drumului de munte de la Lacul Gura Apelor la Gura Bucurii.

„Ca să vă faceţi o idee despre starea drumului forestier Gura Apelor - Gura Bucurii (Poiana Pelegii) am filmat în decursul zilei de ieri, în cadrul unei acţiuni a Administraţie Parcului Naţional Retezat pe Valea Lăpuşnicului Mare - Bucura, câteva porţiuni mai grav afectate de pe acest tronson Drumul este bun pe unele locuri şi poate fi parcurs cu orice fel de maşină, dar sunt şi porţiuni greu de parcurs dacă nu ai 4x4WD sau maşină cu garda la sol înaltă şi multă răbdare. Să nu uităm de porţiunile de drum îngust unde, dacă vine o maşină din sens invers, rişti să freci lateralele maşinii de trunchiurile sau crengile de pe marginea drumului. Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră dacă doriţi să ajungeţi cu maşina la Gura Bucurii (Poiana Pelegii), venind dinspre Gura Apelor, cu riscul de a parcurge greoi drumul cu maşina sau alegeţi o altă variantă de a merge în Parcul Naţional Retezat”, a informat administraţia Parcului Naţional Retezat.

Drumul forestier Gura Apelor - Gura Bucurii (Poiana Pelegii) are câteva porţiuni mai afectate, unde este foarte greu de trecut fără maşină cu gardă înaltă şi 4x4WD. Cea mai afectată porţiune este în prima serpentină, la aproximativ trei kilometri înainte de parcarea din Gura Bucurii). „Colegii noştri au făcut tot posibilul să acopere gropile, dar din păcate, nu considerăm problema remediată”, au informat reprezentanţii ANPR.

Drumul spre Poiana Pelegii a fost singura breşă prin care turiştilor le este permis accesul cu maşinile în zona centrală a Parcului Naţional Retezat. Drumul forestier porneşte de pe marginea Barajului Gura Apei, din dreptul unei bariere montate de Administraţia Parcului Naţional Retezat, şi se afundă în munte şi păduri, spre poalele celor mai înalte vârfuri. Este anevoios din cauza gropilor şi a pietrişului care îi acoperă unele porţiuni şi a îngustimii lui, dar chiar şi aşa poate fi considerat un adevărat cadou oferit turiştilor „comozi“ şi celor cărora timpul nu le permite să străbată la pas traseele de munte. La capătul acestui drum, se dezvăluie una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Parcului Naţional Retezat: Poiana Pelegii. Înconjurată de munţi, păduri şi cascade, Poiana Pelegii este un centru al Retezatului, locul de unde pornesc o mare parte din traseele pe munte. Cel mai popular dintre ele este poteca spre Lacul Bucura, aflat la peste 2.000 de metri, la o oră de urcuş pe jos.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Marea retrocedare a Retezatului: şapte ani de procese cu urmaşii baronilor Kendeffy, pentru 15.000 de hectare de pădure şi păşune

Controversele pădurilor virgine din Retezat. Ce explicaţii oferă conducerea ariei protejate pentru tăierile din Parc

VIDEO Cea mai periculoasă şosea din vestul ţării. Drumul dintre stânci care oferă senzaţii tari şoferilor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite