FOTO Cum arăta interiorul vilei de lux a primului şef de guvern comunist din România, Petru Groza

FOTO Cum arăta interiorul vilei de lux a primului şef de guvern comunist din România, Petru Groza

Imagini cu Petru Groza, din vila acestuia.D.G.

Azi se împlinesc 68 de ani de la una dintre cele mai importante zile din istoria secolului XX în România. În 6 martie 1945 a avut loc instaurarea guvernului Petru Groza în România. La acea dată, sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru şi a guvernului în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fost reprezentant al burgheziei, primul şef de guvern comunist al României, Petru Groza, provenea din judeţul Hunedoara şi a trăit mult timp în Deva, unde şi-a exercitat profesia de avocat. La 20 de kilometri de reşedinţa de judeţ, în Băcia, Petru Groza obişnuia să îşi petreacă verile, la moşia părintească.

Palatul demnitarului comunist
Petru Groza a fost proprietarul unei vile impunătoare, ridicată în anii 1920, la poalele Cetăţii Devei, în centrul istoric al municipiului.

Reşedinţa cu etaj a fostului şef de guvern a impresionat prin stilul arhitectural, fiind considerată de arhitecţii din municipiul Deva una dintre cele mai reprezentative construcţii pentru stilul cubist. Parcul de la poalele cetăţii reprezenta curtea vilei deţinută de familia demnitarului.

În această clădire, Petru Groza îşi petrecea iernile. Ea nu mai este locuită în prezent. Doar în urmă cu câţiva ani, urmaşii acestuia au deschis-o publicului, pentru o zi.

De teama hoţilor, ferestrele şi uşile vilei au fost blindate cu gratii. În ciuda acestui fapt, în perioada 2004 - 2005, din încăperile acesteia au dispărut cinci tablouri, în valoare de circa 400.000 de euro. Picturile, printre care două semnate de Nicolae Grigorescu, au fost înstrăinate, pe un preţ de nimic, de un îngrijitor al casei.

Reşedinţa de vară a lui Petru Groza
În comuna Băcia de lângă Deva, moştenitorii şefului primului guvern comunist au intrat în posesia conacului acestuia, însă moşia e mai mult pustie. Casa este înconjurată de un parc dendrologic, cu copaci umbroşi şi o curte în care familia Groza îşi amenajase un teren de tenis. A fost lăsată în grija unei localnice şi doar iar vara nepoţii demnitarului mai ajung aici. În spatele conacului fostului demnitar, statuia din bronz a acestuia, înaltă de peste doi metri, zace acoperită cu celofan, după ce a fost pusă la pământ.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: