Femeile fatale ale Evului Mediu: amanta care i-a sucit minţile lui Mihai Viteazul şi domniţa care a dăruit odoarele bisericii pentru a-şi lua al patrulea soţ
0
Din Evul Mediu s-au păstrat o mulţime de istorisiri savuroase despre cele mai frumoase femei ale acelor vremuri, domniţele care au sucit minţile voievozilor şi i-au acţioneze necugetat.
Frumuseţea amantei lui Mihai Viteazul l-a făcut pe acesta să-i interzică soţului ei să o atingă. După trei căsătorii, domniţa Zafira de la Mănăstirea Prislop a dăruit odoarele mănăstirii pentru marea sa dragoste, iar patimile unui nobil de la Castelul Corvinilor l-au făcut să-şi pedepsească soţia cu moartea. Sunt câteva dntre cele mai savuroase povestiri despre femeile fatale ale Evului Mediu românesc.
Velica, patima blondă a lui Mihai Viteazul
Mihai Viteazul (1558 - 1601) a fost domnitor al Ţării Româneşti şi pentru o perioadă, în 1600, principe al Transilvaniei şi conducător al Munteniei şi Moldovei. S-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu Stanca, însă cronicile vremii amintesc despre numeroasele sale iubiri. Una dintre ele s-a numit Velica, o tânără blodă, vestită prin frumuseţea ei, fiică a logofătului Norocea. Voievodul a cunoscută în 1595, la Alba Iulia, iar în ultimii ani ai vieţii sale cei doi erau nedespărţiţi, chiar dacă atât el cât şi ea erau căsătoriţi. „Toate afacerile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga, cu care domnul se ţine în ştiinţă tuturora şi până într-atâta încât a poruncit sub pedeapsă de moarte soţului ei să nu aibă a face cu dânsa”, arăta un diplomat străin, într-o informare adresată principelui Sigismund Báthory. Mihai Viteazul cerea supuşilor să se închine iubitei sale cu care se afişa în public, „ca unei domniţe ce era şi ca unei doamne care ar putea fi”, notează istoricul Constantin Gane. După moartea voievodului, cronicile nu mai menţionează nimic despre soarta Velicăi.
Zafira, domniţa legendară cu trei soţi de la Mănăstirea Prislop
Zafira (Saphira), fiica voievodului munteam Moise din secolul al XVI-lea, a recnstruit biserica medievală Prislop, iar mormântul ei se află sub o lespede din marmură roşie, gravată cu stema Ţării Româneşti, din lăcaşul de cult. Inscripţia de pe piatra funerară spune pe scurt povestea faimoasei Zafira: „Saphira, a principelui Moise vestită fată, în acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup. Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii, apoi devine soţia ta, Nisowski. Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta. Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl. Dacia îi plânge pe amândoi. Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira, spune: Saphira a fost demnă de numele de safir”.
Domniţa refugiată în Ardeal după moartea tatălui ei s-a căsătorit cu Ştefan Keşeru, un nobil extrem de bogat, fiul căpitanului Cetăţii Devei. După moartea acestuia înainte de 1570, a devenit soţia lui Stanislaw Nieżowski, sfetnicul reginei Izabela, care eţinea numeroase moşii în comitatele Zărand, Hunedoara şi Bihor. Nobilul polonez Nieżowski a murit în 1576, iar la scurt timp, văduva lui s-a căsătorit cu Pal Markházi, un alt nobil bogat al Ungariei. Cei doi s-au despărţit, după un an de covieţuire, iar Pal a plecat în Imperiul Otoman, unde câţiva ani mai târziu a murit, întemniţat de sultan. Legenda spune că Zafira s-a retras la mănăstirea Prislop, pe care o clădise, pentru a-şi petrece aici ultimii săi ani din viaţă. Istoricii susţin însă că domniţa a avut o nouă tentativă de căsătorie, eşuată de această dată. S-a îndrăgostit de logofătul Ioan Norocea, un nobil muntean, din zonă, căsătorit însă şi tată a două fiice şi al unui fiu. Pentru a-l cuceri, domnişa i-a adus logofătului bunuri scumpe, printre care o icoană, părţi (mâna) din Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi multe rochii pentru Samphyra, fata lui Norocea. „Nereuşind să-i smulgă logofătului promisiunea că o va lua de soţie, Saphira face scandal, şi-i cere înapoi cadourile oferite, dar, cum susţine Johannes Keserew, aceste bunuri au rămas în continuare în posesia logofătului”, informează Maria Roşu, pe blogul Istorii povestite.
Domniţa care a murit în Castelul Corvinilor
Ana, frumoasa soţie a nobilului Ioan Torok, care a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul al XVI-lea, a fost eroina unei legende înfiorătoare. Tânăra a fost condamnată la moarte chiar de către soţul ei, după ce acesta ar fi aflat că, în timp ce era pe câmpul de luptă, ea se iubea cu un castelan. Povestea ei, susţinută de documente, este redată într-un mod mai romantic de muzeografii Castelului Corvinilor, celor care vizitează vechea sală de tortură a monumentului. „Barbara (Ana) era soţia lui Ioan Török, un nobil curajos care avea în proprietate şi Castelul Corvinilor. Acesta îşi petrecea mai tot timpul pe câmpul de luptă. Török nu era numai viteaz şi curajos, ci era şi foarte gelos, aşa că de fiecare dată când pleca de acasă avea grija să-i amintească frumoasei Barbara ca nu cumva sa îi treacă prin minte să-l înşele, căci nu va avea milă de ea. Cu toată atenţia şi grija pe care o avea frumoasa Barbara, odată s-a întâmplat ca sărmana să rămână blocată în camera ei şi a fost nevoită să cheme fierarul. Atât i-a trebuit spionului care era lăsat de Török s-o urmărească, pentru că atunci când acesta s-a întors acasă, i-a spus cele întâmplate. Török, supărat cumplit, a poruncit ca soţia sa să fie scoasă şi legată de un stâlp pentru a o pedepsi. Degeaba plângea frumoasa Barbara, degeaba încerca sărmana să-i explice soţului cele întâmplate, căci acesta având mintea întunecată de gelozie, a ordonat executarea Barbarei prin baterea unui piron în cap”, informau reprezentanţii Castelului Corvinilor.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
