Cum au fost batjocorite marile cetăţi în trecut. Localnicii profitau de dezastrul aşezărilor, dar străinii se cutremurau

Cum au fost batjocorite marile cetăţi în trecut. Localnicii profitau de dezastrul aşezărilor, dar străinii se cutremurau

Cetatea Devei, în secolele trecute.

Mărturii din secolul al XIX-lea arată cum au fost distruse unele dintre cele mai importante cetăţi, castele şi biserici din vestul ţării chiar de către localnici. Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost vândută „pe bucăţi”, Cetatea Devei a fost demolată, Castelul Corvinilor a fost lăsat de izbelişte, iar biserica din Densuş a scăpat cu greu de la distrugere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Relatarea unui scriitor care a vizitat Deva la mijlocul secolului al XIX-lea dezvăluia amănunte despre distrugerile care se petreceau, cu complicitatea autorităţilor, în monumentul simbol al oraşului. Charles Boner a călătorit în Transilvania în anul 1864 şi a remarcat, cu tristeţe, modul în care localnicii din Deva au devastat cetatea pentru a-i folosi materialele de construcţie.

„Am ajuns în Deva. Prima mea plimbare a fost la castelul, care, situat pe un deal înalt, stâncos, domină ţinutul. Zidurile vechi ajung până la poalele lui şi dau dovada măreţiei şi puterii cetăţii. Dar cum am trecut de o poartă de acces, am întâlnit doi oameni cu o căruţă încărcată cu pietre. Şi în vârf erau alţii, care slăbeau cu răngile zidăria puternică şi o răsturnau jos, în pantă, pentru a fi preluată mai târziu şi dusă departe. Capela, bastioanele, bolţile, camerele, turnurile, totul era doborât. Întregul loc se transformase în grămezi de dărâmături, arătând ca atunci când o stradă este înlăturată. Totul era proaspăt şi, cu unele excepţii, un perete exterior care a sfidat puterea jefuitorilor, nici o parte nu  mai avea aspectul unei ruine străvechi. Era evident că acest jaf se întâmpla de mult timp şi că mare parte din construcţii erau deja cărate din loc”, relata autorul.

Cetatea Devei, potrivit istoricilor, a fost distrusă din 1849, în urma unei explozii care a avut loc la depozitul de muniţie din ea. La vremea exploziei, aşezarea mai era folosită doar de o garnizoană de grăniceri.

Charles Boner remarca faptul că distrugerea sistematică din anii 1860 avea loc sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor.

„Apoi am văzut şi o altă dovadă a fărădelegii, totul petrecânduse chiar sub ochii autorităţilor, deoarece castelul se află în faţa ferestrerelor unei clădiri a conducătorilor oraşului. Astfel, o clădire guvernamentală era demolată în bucăţi, care erau duse departe, zi de zi, luni de zile. Câteva ziduri înalte au rămas în picioare, acestea, precum şi numeroasele pstânci, ridicându-se la acea înălţime spe cer, şi oferind Decei o privelişte impunătoare şi atractivă. Să fi trecut un an sau doi de când construcţiile, atunci încă nefiind distruse arătau cât de extinsă era cetate. Priveliştea de la castel era magnifică”, informa Charles Boner, în volumul „Transylvania, its Products and People” (1865).

Castelul lăsat în paragină
Înainte de a vizita Deva, scriitorul englez călătorise în Hunedoara, unde se arăta impresionat de măreţia Castelului, care cu un deceniu în urmă fusese mistuit de un incendiu. A remarcat faptul că localnicii au lăsat monumentul de izbelişte.

„Acolo se afla, pe o stâncă abruptă de calcar, cel mai pitoresc castel, al marelui Hunyadi, castelul ruinat şi mistuit de flăcări, dar încă de proporţii impresionante. Înăuntru găseşti o curte întinsă, apoi intri prin coridoare lungi cu ferestre arcuite, prin care vântul răcneşte puternic. Apoi te plimbi prin capela desfigurată şi profanată şi examinezi marile beciuri, altădată pline cu vinurile de lux ale Transilvaniei. Şi de pe terasa regală larg te uiţi în câmpie. Şi cu cât priveşti mai mult, cu atât mai triste sunt sentimentele care te tulbură. Sunt atât de multe rămăşiţe a ceea ce este frumos, că este dureros că acestea ar trebui să fie lăsat astfel, neîngrijit, în puterile sălbatice ale Naturii, care distrug totul fără nicio simpatie”, scria autorul englez.

Călătorul continua să deplângă soarta monumentului.

„Un incendiu a izbucnit aici, în noaptea de 12 aprilie 1854, într-unul dintre turnuri, şi răspândindu-se cu o repeziciune de temut, în curând a transformat castelul nobil, în ceea ce este acum un loc al dezolării. Câteva acoperişuri au fost ridicate pentru a preveni ploile să inunde încăperile, dar în afară de asta nu s-a făcut nimic. Aici se află o sală magnifică a cavalerilor, construită în 1452, cu coloane de piatră cu bolţi în toată întinderea sa, dar umezeala şi zăpada intră prin ferestre şi de igrasia penetrează şi dezintegrează tavanele. Puţin câte puţin, fragmentele se slăbesc şi cad. Este o ruşine şi un păcat că ar trebui să fie aşa. Nu va mai trece mult până se va prăbuşi şi va dispărea”, afirma scriitorul, în urma vizitei din 1864. Nu ar trebui permis ca un asemenea monument să se degradeze. Este de datoria Guvernului să împiedice acest lucru, concluziona acesta. O altă mărturie despre castel, din aceeaşi perioadă, a fost publicată de geologul englez David Ansted, care a vizitat monumentul în 1862. „Încăperile castelului sunt în mare parte distruse, fie de incendiul care l-a mistuit în urmă cu câţiva ani, fie din cauza neglijării lor care i-a urmat acestuia. Sala mare şi camerele alăturate, coridoarele frumoase sunt sortite prăbuşirii şi se află într-o stare periculoasă”, amintea Ansted, în volumul de călătorie „A short trip in Hungary and Transylvania in spring of 1862.

O aşezare veche se afla în apropierea Castelului Corvinilor, însă localnicii au folosit monumentele ei în propriile gospodării. „Pe un deal deasupra castelului pot fi încă văzute zidurile de fundaţie ale unui bastion care fusese construit aici. Dar, ca de obicei, pietrele au fost transportate departe, iar acum sunt împărăştiate peste tot în sat. Este o vedere frumoasă de aici, şi de o mare întindere. Mai jos, căsuţele se văd printre printre pomi în plină floare, iar munţi din depărtare închid valea fertilă. În sat am văzut multe vestigii romane. Unul, un piedestal, a avut la fiecare colţ un leu aşezat în odihnă, iar în mijloc un cap de sex feminin, perfect egiptean în caracter”, relata Charles Boner.

Afaceri cu ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa
La mijlocul anilor 1830, scriitorul englez John Paget a vizitat rămăşiţele fostului oraş antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Călătorul a fost impresionat de priveliştea vechii aşezări, însă a observat cum localnicii foloseau pietrele din sit pentru construcţii. „Gazda noastră, care deţine această parte a satului, părea mândră în a ne spune bunele speculaţii pe care le-a făcut în vânzarea pietrelor mari, care au acoperit părţile şi suprafaţa locului,vecinilor săi care construiau case”, informa John Paget. Călătorul a observat amfiteatrul ascuns în pământ, în care localnicii cultivau porumb indian. „Este imposibil să stai pe ruinele acestui amfiteatru, cu urmele unui fost oraş în jurul tău, cu frumoasa câmpie întinsă la picioarele tale şi limitată de o serie de dealuri îndepărtate, fără să îţi aduci în minte de Roma, de Campania ei, şi de munţii ei albaştri. Formele dealurilor Haţegului au favorizat iluzia”, scria englezul, în volumul de memorialistică „Ungaria şi Transilvania, cu remarci despre condiţiile sociale, politice şi economice”.

Biserica Densuş, la un pas de a fi demolată
Biserica din Densuş ascunde numeroase secrete. Un document amintit de cercetătoarea Maria Roşu arată că în urmă cu un secol şi jumătate localnicii din satele Ţării Haţegului nu au ţinut cont de valoarea istorică a monumentului şi dorit să o demoleze pentru ca în locul ei şi din materialele folosite să ridice o nouă biserică, mai falnică. „În 1864 densuşenii au cerut ajutor financiar Episcopiei Greco-catolice din Munkacs, (azi, Ucraina) pentru construirea unei noi biserici. Vroiau să darâme biserica „veche” (pe cea actuală) şi pe locul acesteia să ridice una nouă, mai mare. Episcopia, prin biroul din Ungvar (azi, Ucraina) a şi dat o circulară în limba slavonă pentru strângerea fondurilor necesare. Spre <<norocul>> bisericii monument, Comisia Arheologică înfiinţată în cadrul Academiei a intervenit rapid, salvând biserica de la demolare”, a informat cercetătorea Maria Roşu. În textul motivaţiei publicate de Comisia Arheologică, scris în limba maghiară, într-un limbaj arhaic, amintea, printre altele, de needucarea populaţiei din acea vreme, de faptul că preoţii se mulţumeau cu tămâiere şi rugăciuni şi cereau oamenilor doar să cânte, să stea şi să meargă în genunchi şi să facă pomeni, în loc să le ofere enoriaşilor educaţie, să-i lege de cărţi şi de cultură, afirma cercetătoarea.


Vă recomandăm şi:

Cetatea Devei, fortul necucerit al Transilvaniei. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fortăreaţa ridicată pe un con vulcanic

Timp de mai multe secole, Cetatea Devei a fost una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit.

Topul celor mai periculoase monumente istorice din vestul României, locuri unde turiştii îşi riscă viaţa pentru o fotografie

Cele mai atractive monumente istorice din judeţ prezintă numeroase riscuri pentru cei care le vizitează. În Cetatea Devei, un tânăr a murit zdrobit de stânci, însă şi alte cetăţi şi castele din Hunedoara îi pot pune în pericol pe turiştii aventurieri.

Cum arătau, de fapt, cetăţile dacice: zeci de mii de blocuri de piatră au compus cele mai misterioase clădiri antice

Una dintre marile provocări oferite celor care au cercetat trecutul poporului român a fost reconstituirea cetăţilor dacice. Numeroase controverse au iscat, de-a lungul ultimelor două secole, modul în care ar fi ar fi arătat aşezările regale ale strămoşilor noştri.

Mărturia lordului englez din Hunedoara anilor 1830: fermecat de o tânără ţigancă şi uimit de zestrea dacică a românilor

Mărturii rare despre Hunedoara anilor 1830 au fost păstrate în jurnalul de călătorie al primului englez care a vizitat orăşelul în secolul al XIX-lea. John Paget a rămas fascinat de castel, dar şi de o tânără ţigancă întâlnită în Hunedoara.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: