Calvarul traiului de zi cu zi în castelele medievale: întuneric, groază şi mizerie. De ce rămâneau preferatele nobililor

Calvarul traiului de zi cu zi în castelele medievale: întuneric, groază şi mizerie. De ce rămâneau preferatele nobililor

Castelele erau prevăzute cu săli de tortură. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Prizonierii castelelor medievale aveau cel mai mult de suferit, însă nici locatarii obişnuiţi ai acestora nu duceau un trai îndestulat: întunericul, frigul şi mizeria le transformau în locuri înfiorătoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Castelele medievale se animau încă dinainte de răsăritul soarelui, când mulţimea de servitori care le ocupa încăperile reci şi întunecoase trebuia să aibă grijă să facă focul şi să pregătească mâncarea pentru stăpâni. Oricât de romantice ar părea acum monumentele simbol ale vremurilor lor, traiul într-un castel medieval era lipsit de confort şi primejdios.

Castelele miroseau foarte rău
Cele mai multe dintre castelele medievale răspândeau miasme îngrozitoare, susţin unii istorici. Lipsa de igienă a locatarilor lor şi toaletele rudimentare, dotate în cel mai bun caz cu o cisternă în care se adunau deşeurile, băi greu de curăţat din cauza lipsei apei proaspete, făceau din încăperile castelelor locuri lipsite de confort. În unele castele medievale, cum este cel de la Hunedoara, se văd rămăşiţele unor astfel de „toalete”, care aveau scurgerea în afara zidurilor. Cei care îşi făceau nevoile fiziologice din castel puteau fi văzuţi din afara acestuia.

Altele castele au păstrat wc-uri „de epocă”, amenajate în compartimente lipsite de intimitate, cu bănci în care erau realizate găuri, asemănătoare cu cele wc-urile din grădinile de la ţară. Castelele au fost construite din piatră, ca locuri de apărare împotriva duşmanilor, astfel că stăpânii lor puneau mai puţin preţ pe confort. Cele mai multe aveau ferestre mici, care nu lăsau să intre lumina soarelui, iar zidurile groase făceau ca încăperile întunecoase, ale căror podele erau acoperite cu fân, să poată fi cu greu încălzite. Locatarii, în special servitorii, duceau greul traiului în castel. Bolile cauzate de frig, umezeală, murdărie erau frecvente, iar lipsa tratamentului le aducea moartea.

Castelele nu ofereau intimitate
Deşi multe dintre castelele medievale impresionează şi în zilele noastre prin măreţia lor, ele nu lăsau aproape niciun spaţiu pentru intimitatea locatarilor lor, cu excepţia unor încăperi destinate stăpânilor lor, care puteau fi folosite ca băi şi dormitoare. Familiile slujitorilor trăiau împreună zi şi noapte, împărţind încăperile întunecoase şi mizerabile ale castelelor, pentru a îngriji de bunăstarea nobililor. Unii proprietari de castele aveau peste 100 de slujitori, susţin istoricii, la care se adăugau şi garnizoanele. Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai strălucite monumente medievale, a ajuns la circa 40 de încăperi, în care, la vremuri de restrişte, puteau fi înghesuiţi mii de oameni.

În toamna anului 1784, Castelul Corvinilor a devenit loc de refugiu pentru familiile nobililor puse în pericol de răsculaţii conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan. „Spaima şi zăpăceala nobililor refugiaţi şi a familiilor lor nu suntem în stare a o descrie. Mai mult de 3.000 de oameni de amândouă sexele se află în castel şi avutul lor adus aici spre situare depăşeşte desigur ca valoare 100.000 de florini”, informa Iosif Leithner, administrator la acea vreme al castelului. Tot atunci, în temniţa sa au încăput peste 100 de iobagi, luaţi prizonieri.

Sălile cele mai întunecoase, folosite la tortură
Cele mai înfiorătoare încăperi ale castelelor medievale erau rezervate prizonierilor. Beciurile fără lumină în care oamenii erau lăsaţi să moară şi camerele de tortură intrau adesea în proiectele de construcţie ale aşezărilor maiestuoase.

Torturile erau adesea justificate ca mijloace de purificare a trupurilor şi sufletelor celor condamnaţi, însă modurile în care erau realizate scoteau la iveală sadismul fără margini al unor medievali. O astfel de practică era forţarea condamnaţilor să înghită şobolani vii, astfel încât rozătoarele să le poată devora intestinele. La intrarea în castelul Hunedoarei, vizitatorii sunt invitaţi să vadă două camere întunecoase, din secolul al XV-lea, folosite în trecut ca locuri unde prizonierii erau torturaţi. Se mergea până la jupuirea oamenilor de vii, susţin istoricii, iar o legendă a castelului vorbeşte de uciderea unei domniţe, decapitată de călău cu ajutorul unui piron. Faţă în faţă cu poarta camerelor de tortură, o uşă veche, singura rămasă intactă în urma incendiului care a mistuit monumentul în 1854, reprezintă intrarea într-un alt loc înfiorător, temniţa.

Ea se prezenta ca o groapă adâncă de patru – cinci metri, unde erau coborâţi, cel mai probabil, condamnaţii la moarte. În Sala cavalerilor, învecinată vechii închisori, o trapă duce spre un coridor subteran, care făcea legătura cu temniţa. Catacomba era folosită, de asemnea, ca închisoare, iar trapa putea fi acţionată, astfel încât prizonierul cădea în gol, câţiva metri, în beciul de sub Sala Cavalerilor. Multe dintre castelele medievale au fost folosite mai târziu ca închisori, pentru că era greu de intrat şi ieşit din ele.

Castelele rămâneau cele mai sigure locuri în faţa invadatorilor
În ciuda traiului plin de greutăţi, castelele medievale ofereau siguranţă locuitorilor lor. Chiar şi depăşiţi adesea numeric de invadatori, cei care se adăposteau în interiorul monumentelor beneficiau de o mulţime de avantaje încât să prelungească durata asediului. Castelele păstrau frecvent cantităţi enorme de hrană în hambare şi aveau cisterne cu apă în interior. În caz de invazie, porţile le erau blocate, podurile le erau ridicate, iar numeroasele ziduri, înalte şi groase, împiedicau pătrunderea atacatorilor.

De pe metereze, arcaşii puteau ţine la distanţă armatele aflate la porţi, iar unele castele medievale erau dotate cu catapulte şi baliste. Şanţurile de apă din jurul cetăţilor îngreunau, de asemenea, cucerirea castelelor, chiar şi atunci când zidurile de apărare erau distruse. De asemenea, adesea, castelele au fost ridicate în locuri greu accesibile. Unele erau prevăzute cu tuneluri secrete, care puteau fi folosite de stăpânii lor pentru a se salva. Castelului Corvinilor a fost împodobit cu opt turnuri, cele mai multe dintre ele fiind construite în scop militar, care l-au transformat-o într-o aşezare aproape imposibil de cucerit, potrivit istoricilor.


Vă recomandăm şi:

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroină“ care l-a făcut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Castelul Corvinilor ascunde un mare secret: o criptă veche de şase secole, construită pentru Ioan de Hunedoara

Cele mai ascunse secrete ale Castelului Corvinilor: domniţa decapitată, beciul celor uitaţi, omul găsit mort în fântână


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: