Gălăţeanca Eliza Leonida-Zamfirescu, prima ingineră din lume, a infirmat concepţia potrivit căreia „locul femeilor este în bucătărie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A îndurat cu stoicism discriminările la care a fost supusă într-o epocă în care se considera că domeniile tehnice şi ştiinţifice sunt rezervate bărbaţilor. Calităţile sale incontestabile au ajutat-o să-şi urmeze vocaţia, fiind cea dintâi femeie care a absolvit o instituţie de învăţământ superior cu profil tehnic.

În istoria omenirii, sunt menţionate numele multor femei celebre, regine, scriitoare, actriţe şi chiar luptătoare pe front, însă cele care s-au remarcat în domeniile ştiinţei şi ingineriei sunt puţine.

Printre acestea din urmă se numără şi gălăţeanca Eliza Leonida-Zamfirescu, unanim recunoscută drept prima femeie din lume care a făcut carieră în profesia de inginer.

S-a născut la Galaţi, în noiembrie 1887, într-o familie numeroasă; a avut nu mai puţin de zece fraţi. Tatăl său, Anastase Leonida, ofiţer de armată, şi mama sa, Matilda Gill, fiica unui inginer chimist de origine franceză, s-au ocupat atent de educaţia celor 11 copii ai lor, patru fete şi şapte băieţi.

A absolvit şcoala gimnazială în oraşul natal şi, deşi a urmat cursurile liceale la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, a susţinut cu brio examenul de maturitate la secţia reală a Liceului „Mihai Viteazul”.

A infirmat concepţia: „Locul femeilor e la bucătărie”

Opţiunea sa pentru o carieră într-un domeniu tehnic, unică la vremea ei, a fost determinată de exemplul bunicului său, al unui frate şi unui unchi, toţi trei ingineri.  A încercat să se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele, în România, dar, din cauza prejudecăţilor vremii, a fost refuzată pe motiv că este femeie şi „nu se cade”.

Cu mare greutate a fost acceptată la Academia Regală Tehnică din Berlin. Cadrele didactice, evident toţi bărbaţi, au încercat s-o convingă că opţiunea ei este neobişnuită şi deci inacceptabilă. Conducerea Academiei a fost pusă în faţa unei situaţii inedite: era prima candidată din istoria instituţiei de învăţământ, dar avea calităţi de neignorat: cunoştea la perfecţie limba germană cultă şi avea cunoştinţe solide de matematică, fizică şi chimie. Pentru acestea a fost admisă dar, cu siguranţă, a contat şi faptul că fratele său, Dimitrie Leonida (cel care avea să devină fondatorul Muzeului Tehnicii din Bucureşti), era deja un eminent student al Academiei.

După ce a fost acceptată, unul dintre profesori, văzând-o în amfiteatru i-a strigat: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la Politehnică!“. Eliza a îndurat cu stoicism toate discriminările la care a fost supusă doar pentru că era femeie. Meritele sale au fost recunoscute la absolvire, în 1912, când profesorul Hoffman, decanul Facultăţii de Chimie şi Metalurgie, a caracterizat-o spunând că a fost: „cea mai silitoare dintre silitori“.

Deşi i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Eliza s-a întors în ţară unde, cu greu a reuşit să obţină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din Bucureşti.

A lucrat până la începerea războiului când a plecat pe front, ca infimier voluntar şi, pentru abnegaţia şi curajul dovedit, a fost decorată cu „Medalia de Război a Republicii Franceze“.

Tot pe front, l-a cunoscut pe Constantin Zamfirescu, doctor în chimie, cu care s-a căsătorit în 1918, în comuna Ghidigeni, lângă Mărăşeşti. La nuntă au participat regina Maria şi principesa Ileana.

Şi-a dedicat ingineriei 42 de ani din viaţă

La Institutul de Geologie tânăra ingineră a elaborat multe metode şi tehnici de analiză a substanţelor minerale, a petrolului, a gazelor, a cărbunelui, a apelor potabile şi a apelor minerale pentru a determina valoarea economică a acestora.

A făcut cercetări privind extragerea potasiului din glauconite, zăcămintele de grafit din Munţii Olteţului şi compoziţia chimică a ţiţeiurilor din România

În  1963, a fost pensionată, la vârsta de 75 de ani, din care 42 i-a dedicat ingineriei demonstrând că această profesie nu este una rezervată bărbaţilor.

În semn de recunoaştere a drumului pe care l-a deschis, în 1997, a fost instituit „Premiul Eliza Leonida-Zamfirescu”, care se decernează anual unei personalităţi feminine pentru merite în domeniul ştiinţei şi tehnicii.

S-a stins din viaţă la 86 de ani, pe 25 noiembrie 1973.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite