Compania căţeilor, cel mai bun medicament. Ce beneficii aduce un animal de companie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beneficiile unui animal de companie sunt psihice şi fizice
Beneficiile unui animal de companie sunt psihice şi fizice

Cine are un animal de companie poate spune cât de mult reprezintă acesta în viaţa unui om. Câtă bucurie şi veselie aduce şi cum este o modalitate frumoasă de a primi şi oferi dragoste necondiţionată. Dintre toate animalele de companie, pe primul loc în topul preferinţelor este căţelul. Cunoscut ca un adevărat prieten al omului, câinele aduce nenumărate beneficii în viaţa stăpânilor. Care sunt aceste beneficiile aflăm de la specialişti.

Potrivit istoricilor, câinii au apărut prima oară în Eurasia acum peste 10.000 de ani în urmă. Cel mai probabil ei sunt urmaşii unui lup de talie mică. Au fost prima oară domesticiţi de oamenii cavernelor în Paleolitic. Nu există documente despre cât de devreme s-au împrietenit primii câini cu oamenii, dar nu există îndoilă că relaţia s-a format la început dintr-o necesitate mutuală.

Căţeii au fost şi sunt folosiţi la cele mai diverse activităţi – de pază, de vânătoare, de companie sau pentru a ajuta oameni cu dizabilităţi. Au şi simţurile suficient de dezvoltate pentru a aduce o îmbunătăţire în viaţa omului. De exemplu, în cazul auzului ei pot înregistra 35.000 de vibraţii pe secundă comparativ cu oamenii care înregistrează 20.000. Şi simţul olfactiv este foarte dezvoltat – căţeii au 220.000.000 de senzori de miros în timp ce omul are doar 5.000.000. În prezent, s-a demonstrat ştiinţific că prezenţa câinelor în viaţa noastră este o sursă constantă de confort psihic, cu efecte benefice în dobândirea şi menţinerea sănătăţii fizice şi psihice.

Mai multă mişcare, o sănătate mai bună

Trăim într-o lume puternic tehnologizată, în care mersul pe jos este rareori o practică, drumul spre locul de muncă fiind făcut cu maşina sau un mijloc de transport în comun. Uităm de momentele de recreere, iar atunci când ieşim în oraş preferăm spaţiile aglomerate şi poluate. Am devenit mai sedentari, iar stările de agitaţie, uneori şi de depresie nu ne sunt străine. Un câine schimbă însă multe dintre aceste situaţii. Şi asta pentru că el readuce în viaţa noastră mişcarea zilnică.

În momentul în care îţi asumi responsabilitatea de a primi în familia ta acest animăluţ, îţi asumi şi o plimbare în ritm alert, de mai multe ori pe zi. Această nevoie a câinelui devine un obicei cu consecinţe favorabile pentru sănătatea stăpânului. Astfel, plăcuta şi relaxanta companie a câinelui contribuie la îmbunătăţirea calităţii somnului, la prevenirea problemelor cardiovasculare sau la scăderea tensiunii arteriale. Totul datorită mersului pe jos.

„Beneficiile sunt şi pentru spirit şi pentru trup. Nu este deloc o noutate. Totul se numeşte Pet Therapy, iar efectul benefic pentru psihic are o explicaţie pentru fiecare segment de vâstră în parte. La cei mici rezolvă problemele de comportament, la adulţi reduce stresul, pe bătrâni îi ajută în lupta cu singurătate”, a declarat Cornel Gingăraşu, medic veterinar.

Stresul dispare cum câinele apare?

Studiile au confirmat că animalul de companie poate linişti spasmele, poate stabiliza tensiunea arterială şi poate alunga stările depresive. Jumătate de oră de mângâiat şi joacă, iar starea de bine şi de relaxare se instalează. Toate aceste beneficii sunt confirmate şi prin numărul tot mai mare de persoane care au în preajma lor un câine. Cercetătorii au dovedit că un câine reuşeşte să înlăture stresul şi oboseala şi că îl ajută pe stăpânul său să facă mai bine faţă celor mai grele încercări, printr-un psihic mai puternic.

Simpla prezenţă a animalului are un efect calmant şi relaxant. O explicaţie ştiinţifică a acestui efect, valabilă pentru orice activitate plăcută, este că interacţiunea cu animalul de companie scade nivelul de cortizon din organismul nostru şi creşte nivelul serotoninei şi al dopaminei. Cortizonul este hormonul stresului, serotonina este hormonul responsabil de starea de bine, iar dopamina este hormonul asociat plăcerii.

Câinele şi beneficiile aduse celor mici

Şi în cazul copiilor sunt nenumărate beneficii pentru care să păstrezi în casă un animal. Un studiu la care au participat copii cu vârste cuprinse între cinci şi şapte ani a arătat că aceia care deţineau animale de companie se îmbolnăveau mai puţin şi mergeau la şcoală cu trei săptămâni mai mult decât cei care nu trăiau acasă alături de un patruped.

Academia Americană de psihiatrie a copilului şi adolescentului încurajează părinţii să-i crească pe cei mici alături de un animal de companie. Beneficile de ordin psihologic sunt multe – un copil care învaţă să aibă grijă de animalul său şi pe care îl tratează cu blândeţe şi răbdare, va adopta acelaşi comportament şi în relaţie cu semenii săi. Mai mult, studiile au demonstrat că cei care provin din familii deţinătoare de animale de companie au un grad ridicat de empatie şi aptitudini sociale superioare celor care nu au un animal în casă. Pentru cei care au până în patru ani nu este recomandată pisica. Pentru că cel mic o poate maltrata din curiozitate, aşa cum face unei păpuşi, şi este destul de riscant. La căţei nu sunt probleme dacă nu este unul de talie mare. În schimb, este recomandat copiilor să crească alături de un animal de companie datorită faptului că ei devin mai rezistenţi la alergeni. În caz contrar, ei vor putea dezvolta mai uşor boli de piele sau alergii”, ne-a explicat medicul veterinar Cornel Gingăraşu.

Ajutor pentru cei cu dizabilităţi

Un alt tip de terapie cu animale este cel în care animalele lucrează ca asistenţi pentru persoanele cu dizabilităţi sau persoanele în vârstă. Câini pot deveni ghizi pentru orbi, pot asista persoane în scaune cu rotile, persoanele în vârstă şi persoane cu deficienţe senzoriale sau alte deficienţe fizice. Mai nou există şi o nouă formă de terapie numită „whispering horses”, o terapie ce te învaţă profunzimea comunicării. Vorbim de această dată de comunicarea non-verbală. Se face doar cu ajutorul cailor şi la această terapie apelează tot felul de persoane, de la curioşi şi până la directori de firme”, ne-a explicat Cornel Gingăraşu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite