Ce materii se vor studia în viitor: Marketing 3.0, Matematici avansate şi Securitatea informaţiei. „Profesia de dascăl dispare în 20-30 ani“

Ce materii se vor studia în viitor: Marketing 3.0, Matematici avansate şi Securitatea
informaţiei. „Profesia de dascăl dispare în 20-30 ani“

Tiberiu Socaciu alături de elevii săi Foto: arhiva personală

Conferenţiarul universitar Tiberiu Socaciu este un dascăl vizionar: lucrează, alături de alţi colegi, la înfiinţarea unei noi instituţii de învăţământ superior, unde să fie admişi cei mai buni elevi, ce vor fi pregătiţi în domenii la mare căutare în acest moment, scopul fiind să deprindă competenţe şi nu doar să acumuleze informaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tiberiu Socaciu (48 de ani) este conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, însă experienţa sa se extinde dincolo de mediul academic românesc. 

A absolvit Facultatea de Matematică, cu specializarea în informatică, la Cluj-Napoca şi are un masterat în proiectarea şi implementarea sistemelor complexe şi un doctorat în Cibernetică. În plus, a absolvit o şcoală postuniversitară la Academia Română, tot în Cibernetică. 

La facultatea din Suceava predă cursuri de programare, de iniţiere în sistemele de operare şi cursuri de programare orientate pe obiecte. Pe lângă activitatea universitară, Tiberiu Socaciu s-a angajat şi profesor de informatică la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ din Suceava.

A descoperit frumuseţea meseriei de dascăl încă din studenţie, când a fost suplinitor la Liceul de Informatică din Cluj, fiind selectat după ce a luat locul doi la Olimpiada Naţională de Informatică. 

În aceeaşi perioadă, însă, a descoperit şi alte medii profesionale: în facultate, a creat software-uri pentru firme, iar ulterior a lucrat ca expert în securitatea informaţiilor la Ministerul Apărării Naţionale şi la NATO. În prezent, face parte din Comisia Naţională de Informatică şi concepe, alături de colegii săi, subiectele pentru olimpiadele judeţene şi naţionale, dar şi pentru lotul olimpic al României.

Educaţia online, o soluţie a viitorului

Reputatul profesor consideră însă că, în viitorul apropiat, şcoala va trece printr-o reformă radicală, care nu va fi neapărat promovată de stat, ci de necesităţi. Crede că, în zece ani, şcoala clasică va dispărea. „Nici tinerii şi nici cei care îi învaţă nu reuşesc să fie vizionari în legătură cu viitorul. Aceasta este o mare problemă, pentru că noi îi pregătim pe elevi şi pe studenţi pentru viaţă. Doar cei care nu vor nu înţeleg că tot mediul universitar s-a opus apariţiei unor noi forme de educaţie“, spune tranşant profesorul. Face referire, de pildă, la învăţământul online, mult discutat în perioada izolării impuse de pandemie.

FOTO arhiva personală

Tiberiu Socaciu subliniază că acest tip de educaţie nu este încă reglementat legal, aşa cum sunt alte forme de învăţământ, ca învăţământul la distanţă sau la fără frecvenţă. Susţine că atunci când acest lucru se va întâmpla, foarte mulţi dascăli vor rămâne fără locuri de muncă. „Când se va trece la învăţământul online, în România vor rămâne doar două universităţi: cea mai ieftină şi cea mai bună“, comentează profesorul, mai în glumă, mai în serios.

O şcoală ca-n Grecia Antică

Profesorul sucevean are, însă, în plan înfiinţarea unei noi instituţii de învăţământ superior, pe care a conceput-o împreună cu alţi colegi matematicieni şi informaticieni: Academia STEM (Science, Tehnology, Engineering and Mathematics). „Este un concept care are în vedere domeniile care îţi oferă o şansă de supravieţuire în viitor“, spune Tiberiu Socaciu. „Noi pornim de la viziunea vechilor greci: discipolii mergeau atunci la şcoală pentru ce se preda şi pentru profesori; nu pentru ce vin astăzi elevii la şcoală, adică pentru diplome.“ În opinia lui Tiberiu Socaciu, diplomele, obţinute uneori destul de facil, le asigură absolvenţilor accesul pe piaţa muncii în sfera publică, însă nu îi echipează cu un set de competenţe necesare în domeniul lor.

FOTO arhiva personală

Profesorul explică faptul că Academia STEM a fost gândită, în primul rând, pentru a le dezvolta tinerilor competenţele în matematică, tehnologie, ştiinţă şi inginerie de nivel foarte avansat, pentru ca absolvenţii să ajungă să lucreze în acele companii unde au acces doar cei mai buni. „Îi vom învăţa, de pildă, să folosească ceea ce se numeşte digital market pentru un potenţial business cu o componentă online. Digital marketingul este marketing 3.0. Marketingul 1.0 este cel clasic, cu reclame, cu fluturaşi; marketingul 2.0 este cel online; când discutăm de marketingul 3.0 şi 4.0, vorbim deja de introducerea conceptelor de inteligenţă artificială.“ O altă specializare care va fi disponibilă în cadrul academiei este securitatea informaţiei, care este unul dintre cele mai sensibile şi mai căutate domenii din acest moment.

FOTO arhiva personală

Tiberiu Socaciu estimează că universitatea privată va fi funcţională în cel mult doi ani. „Lumea vrea lucruri gratuite. Când şcoala te costă – şi o simţi –, altfel priveşti lucrurile. Nu vreţi să ştiţi câţi elevi şi studenţi au venit la cursurile online în perioada izolării! Ce s-ar fi întâmplat, însă, dacă ar fi plătit pentru acele cursuri? Ar fi venit toţi, pentru că îi ustura la buzunar şi ar fi vrut să obţină cât mai multe cunoştinţe pentru acei bani.“

Profesorii-roboţi, o realitate nu foarte îndepărtată

Tiberiu Socaciu face şi câteva previziuni legate de învăţământ: consideră că locul profesorului la catedră va fi luat de computer. Îşi bazează afirmaţia pe faptul că primele cinci universităţi din lume, printre care se află Stanford şi MIT (Massachusetts Institute of Technology), au început deja să transfere o bună parte din materia predată la clasă în mediul online. „Uşor, uşor, profesia de dascăl dispare – poate în 20-30 de ani. Nu sunt lucruri ce ţin de science fiction. Există deja astfel de sisteme. Dacă se va întâmpla treptat, tranziţia va fi uşoară; dacă se va întâmpla brusc, s-ar putea să fie mici tragedii.“

Vă recomandăm să citiţi şi:

Fenomenul educaţional creat de un profesor de informatică în România şi Diaspora

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările