Ce imens scandal amoros s-a ascuns în spatele uneia dintre cele mai mari fraude electorale din istoria României

Ce imens scandal amoros s-a ascuns în spatele uneia dintre cele mai mari fraude electorale din istoria României

FOTO Arhivă Adevărul

Intrigile politice s-au împletit în mod cât se poate de ciudat cu rivalitatea personală dintre două personaje de prim-plan. Soţul încornorat a încercat să falsifice alegerile pentru a-i pune beţe în roate amantului soţiei lui.

Animat de  dorinţa nestăvilită de a ajunge domnitor al Moldovei, dar şi de furia împotriva lui Cuza (care era amantul soţiei lui), caimacamul  Nicolae Conachi Vogoride a falsificat la scară largă alegerile pentru divanul ah-hoc din anul 1857. Mascarada electorală a adus Europa în pragul războiului şi a dus la refacerea alegerilor.

Evident, manualele de istorie s-au aplecat doar asupra lucrurilor vizibile din perioada premergătoare Unirii Moldovei cu Ţara Românească, insistând asupra laturii politice şi geostrategice şi asupra faptului că întreaga suflare românească, cu excepţii insignifiante, era favorabilă Unirii Principatelor.

În realitate, însă, după cum arată cercetările aprofundate ale unor istorici, opozanţii Unirii (şi nu erau deloc puţini şi deloc neinfluenţi) au recurs la un adevărat arsenal de tertipuri pentru a bloca  formarea României moderne, iar peste rivalităţile cu substrat politic şi economic s-au suprapus şi o serie de poveşti de alcov, cu soţi încornoraţi şi răzbunări ca-n filme.

Miza banilor şi puterii

Cea mai importantă miză a momentului era legată, fără îndoială, de bani şi de privilegiile ce derivau din Putere. Comasarea celor două tronuri nu era privită cu ochi buni mai ales de cei care aveau deja o tradiţie în a obţine girul marilor puteri europene (dar mai ales al Imperiului Otoman) pentru a cârmui, adică pentru a-şi spori averile.

În perioada premergătoare Unirii, adversarul cel mai înverşunat al unioniştilor s-a dovedit a fi prinţul Nicolae Conachi Vogoride, un personaj colorat, cu caracteristici de beizadea modernă, de bulevard, dar şi cu o lăcomie proverbială.

Prinţul Nicolae se trăgea dintr-o influentă familie din Fanar şi chiar dacă originile familiei lui erau, totuşi, bulgăreşti - cel puţin aşa afirmă  profesorul Mihai Cojocariu în volumul „Partida naţională şi constituirea statului român (1856-1859)”, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” , Iaşi, 1995 - pusese ochii pe tronul Moldovei. Intenţia lui Nicolae Vogoride era, de fapt, un fel de moştenire, căci tatăl lui, Ştefanache Vogoride, avusese o carieră administrativă importantă în statul moldovenesc, ajungând, la 1821, caimacam (un soi de guvernator), funcţie din care a fost dat jos în iulie 1822, după ce administraţia otomană l-a acuzat de delapidare. Mai exact, fusese prins că furase o parte din birurile colectate pentru Înalta Poartă.

Cuza şi Vogoridide FOTOCOLAJ Adevărul

Este lăsat în viaţă  după ce dă o miză consistentă (de altfel, nici otomanii nu mai erau chiar aşa de violenţi ca altădată) şi scapă doar cu un surghiun în Asia. Familia lui rămâne, însă, la Iaşi, iar toate ambiţiile de mărire ale lui Ştefanache se transferă la fiul său Nicolae, asta cu atât mai mult cu cât scandalul delapidării îi adusese pe Vogorizi la sapă de lemn.

Nicolae este pregătit cu atenţie pentru domnie, căci la 1846 se căsătoreşte, pe baza unui aranjament, cu Ecaterina (Cocuţa) Conachi (fiica boierului poet Costache Conachi), posesoarea unei zestre impresionate, dar şi reprezentantă a unei familii cu aspiraţii la tron.

De aceea, nu mai este nicio surpriză pentru nimeni faptul că, în 1857, Nicolae Conachi Vogoride este numit caimacam al Moldovei, funcţie pe care o va ocupa până în 1858 şi din care va încerca, cu disperare, să saboteze Unirea, dat fiind că îşi cam vedea năruite planurile de fi numit monarh al Moldovei (scopul lui declarat, de altfel).

Miza amoroasă

Deşi istoricii au bătut monedă pe ideea că Vogoride s-a opus Unirii doar din considerente ce ţineau de visurile lui de mărire şi de sporire a averilor, există şi informaţii istorice care arată că, de fapt, principalul resort al luptei antiunioniste a prinţului era gelozia.

Istoricul I.C. Filitti, în cartea „Contribuţii la istoria diplomatică a României în secolul XIX-lea” – Bucureşti, 1935, consemnează faptul că soţia lui Nicolae Vogoride, Cocuţa, a avut un rol important în toată şarada din preajma alegerilor, căci „deşi nu era frumoasă, moştenise inteligenţa tatălui ei şi se pricepea de minune la jocurile diplomaţiei orientale”.

Cocuţa nu stă departe de politică şi devine o aprigă susţinătoare a Unirii (contrar soţului ei), prilej cu care, de altfel, se apropie de un alt unionist înfocat: Alexandru Ioan Cuza, pârcălab de Galaţi, monden de primă mână şi un mare afemeiat.

Ca urmare a acestei relaţii (să nu uităm, soţul încornorat al Cocuţei era caimacam al Moldovei), Cuza este reintegrat în armată, în 16 martie 1857, cu gradul de sublocotenent. Apoi, în  numai 45 de zile, este avansat succesiv locotenent, căpitan şi maior, fiind cea mai rapidă ascensiune militară din istoria modernă a României.

După alte 45 de zile demisionează (unele surse indică faptul că ar fi ca urmare a descoperiri de către Vogoride a infidelităţii Cocuţei, însă oficial ca protest faţă de falsificarea alegerilor de către caimacam), iar pe 24 august 1857 este iarăşi primit în Armată, de data asta cu gradul de colonel.

Cocuţa are rolul determinant în toată această poveste. Ea este cea care fură o parte din corespondenţa soţului ei şi o pune la dispoziţia  lui Cuza, care foloseşte scrisorile compromiţătoare ale lui Nicolae Vogoride pentru a denunţa falsificarea alegerilor din 1857.

Interesant este că Vogoride, deşi dublu trădat de Cocuţa, nu divorţează de acesta, iar motivul rezultă foarte clar chiar dintr-o episolă a boieroaicei către prinţ, pe care-l numeşte „venetic din Fanar”.

„Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”.  George Marcu  („Enciclopedia personalităţilor feminine din România”, editura Meronia, Bucureşti, 2012).

Cum s-au furat voturile

Combinaţia de gelozie şi de dorinţă de mărire avea să-l transforme pe Nicolae Vogoride în autorul uneia dintre cele mai mari fraude electorale din istoria României.  De altfel, descoperirea fraudei a şi dus la anularea scrutinului, la intervenţia marilor puteri europene, care au intrat în conflict deschis cu otomanii, consideraţi ca fiind în spatele  acţiunilor lui Vogoride.

Guvernarea lui Vogoride a încercat într-o primă fază să reprime manifestările unioniste, însă pentru că  acest lucru a atras atenţia  puterilor europene a trecut la metode mai subtile, care ţin de fals, mită şi manipulare.

„Nicolae Vogoride a semnat mii de decrete de boierie, titlurile şi numele rămânând în alb. În momentul alegerilor, prefecţii aveau dispoziţie să-i cheme pe alegatori şi să le arate ce oferea guvernul în schimbul unui singur vot împotriva unirii”, scrie profesorul Mihai Cojocariu în volumul „Partida naţională şi constituirea statului român (1856-1859).

Formarea listelor electorale a fost înconjurată de un mare mister, ceea ce a dat ocazia unor noi abuzuri. Făcute de către prefecţi, ele au fost apoi „examinate” o săptămână de către oamenii lui Vogoride, care au făcut o atentă epurare, eliminându-i pe votanţii cunoscuţi cu simpatii unioniste.

La 16 iunie 1857, listele au fost publicate în „Gazeta de Moldavia”, iar falsurile au provocat proteste vehemente. Dintre cei 3.600 dintre preoţii din evidenţele Mitropoliei, doar 205 erau pe liste, iar dintre marii proprietari, doar o şesime figurau ca având drept de vot.

Până şi numărul de deputaţi a fost stabilit arbitrar. Bunăoară, unionistul Galaţi, al doilea oraş al Moldovei ca număr de locuitori figura ca având dreptul să trimită în adunare un singur deputat, iar Huşiul separatist avea dreptul la doi deputaţi, deşi avea mai puţin de un sfert din populaţia  oraşului de la Dunăre.

Explicaţia oficială a fost că Galaţiul, deşi este foarte mare, este locuit în mare parte de străini fără drept de vot.
Criza provocată de falsificarea alegerilor în Moldova ajunsese atât de departe, încât Europa părea în pragul unui război. La 5 august 1857, cele patru puteri europene, prin reprezentanţii lor la Constantinopol, prezentau o nota prin  care declarau ruperea relaţiilor diplomatice cu Poarta.

La 24 august 1857, Ali Paşa trimitea lui Vogoride ordinul privind anularea alegerilor, revizuirea listelor electorale şi procedarea la noi alegeri, organizate în 29 august/10 septembrie 1857 şi care au dat câştig de cauză unioniştilor, după cum bine se ştie.

Vă mai recomandăm şi:

Povestea fabuloasă a românului care a pus bazele expansiunii coloniale a Italiei. Era fiul eroinei Unirii din 1859

Povestea singurului român care a fost propus să devină rege al Bulgariei. Era născut dintr-un mariaj controversat dintre doi duşmani de moarte

Eroina Unirii de la 1859. Mărturii inedite despre Cocuţa Conachi, românca fără teamă care a distrus intrigile otomanilor 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: