Atelier de joacă şi creaţie la Teatrul „Gulliver”. Noile activităţi surprind prin interactivitate şi entuziasm

Atelier de joacă şi
creaţie la Teatrul „Gulliver”. Noile activităţi surprind prin interactivitate şi entuziasm

Foto: Teatrul Gulliver

La Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, duminica vine acum cu şi mai mult chef de joacă distractivă şi creative. E timpul pentru muzică, dans şi voioşie, completate din plin cu inspiraţie, creativitate şi multe alte surprize într-un Atelier special de joacă şi creaţie.

Noile activităţi de la Teatrul „Gulliver” care încep duminică, 30 august, la ora 10,30, sunt prinse şi desăvârşite într-un concept inedit, ce surprinde prin culoare, creativitate, interactivitate, entuziasmul jocului, atractivitate, energie şi super chef de construit poveşti magice şi încântătoare, pe placul fiecăruia.

Programul de joacă şi creaţie al evenimentului cuprinde:

- Dansuri şi joculeţe interactive

Realizarea unei teme de creaţie prin care cei mici îşi dezvoltă abilităţile handmade, ingeniozitatea şi creativitatea.

-Momente artistice de dans şi muzică pentru copii

Toţi cei prezenţi la Atelierul de joacă şi creaţie de la Teatrul „Gulliver” sunt aşteptaţi cu o mulţime de surprize. Toate materialele utilizate pentru realizarea temei de creaţie sunt puse la dispoziţie de către Teatrul „Gulliver”. Locurile la Atelierul de Joacă şi Creaţie sunt limitate (30 de locuri pentru copii şi 30 de locuri pentru adulţi), iar desfăşurarea evenimentului respectă toate regulile de siguranţă şi distanţare socială în vigoare.

Biletele pentru spectacol se pot achiziţiona online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentaţiei. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi. Toate detaliile privitoare la activitatea şi programul artistic al teatrului „Gulliver” sunt disponibile pe: www.teatrul-gulliver.ro, precum şi pe pagina de Facebook: @TeatrulGulliver.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările