Ambele cazuri au apărut pe prima pagină a Adevărului, dar nu fac remarca din invidie, să nu vă treacă prin cap asta, ci pentru că au fost în aparenţă două exemple comune de spirit civic. Desigur, exemple despre cum trebuie să acţionăm fără să aşteptăm să ni se dea, fără să aşteptăm nuca pentru cioară, firimitura pentru vrăbiuţă sau potârnichea pentru vulpe. Aş fi putut spune găina, dar găina trebuie furată şi se fură mai greu iarna, pe viscol.

În unul dintre cazuri, un student la filosofie, enervat pe autorităţile bucureştene că nu acţionează eficient, dar şi pe cetăţeni că aşteaptă să li se facă cărări, a pus mâna pe lopată şi a început treaba.

Ceea ce a vrut să transmită, a fost un mesaj simplu ce cu siguranţă a depăşit limita înţelegerii unora care au râs despre el şi demersul acestuia, precum că ar fi inutil să te apuci să faci treaba altuia, care este deja plătit pentru asta.

Evident este foarte greu, filosofic vorbind, să accepţi că cei care sunt plătiţi pentru asta doar primesc banii mizând, totuşi, pe razele soarelui să le mai acorde şansa la nemuncă, iar alţii să muncească pe gratis, din dorinţa de a putea circula pe stradă.

Studentul este vrăbiuţa naivă, care se va alege doar cu firimiturile „celebrităţii” temporare, cu aprecierile prietenilor care l-au încurajat, dar nu au avut lopeţi la îndemână şi cu croncănelile ciorilor care aşteaptă toamna să se coacă nucile. Cu siguranţă  vrăbiuţa va rămâne mândră, cu conştiinţa curată şi împăcată şi cu multă speranţă că spiritul civic al cetăţenilor nu va dispărea complet.

Aceste vrăbiuţe care rezistă şi iarna şi vara, fără teama frigului sau a foamei, reprezintă totuşi speranţa de mâine, cea a generaţiei viitoare, la fel ca şi cei care îşi adună forţele zilnic, să protesteze pentru salvarea Roşiei Montane sau a efectelor exploatării gazelor de şist.

Probabil că sunt cauze pierdute, acestea ale obiectivităţii sociale, dar dacă ne-am pierde cu toţii speranţa, ce ar trebui să facem? Să stăm cu toţii la căldură şi alţii ne-ar lua şi ultima firimitură din farfurie, pentru a-şi hrăni potârnichile, ce vor fi servite calde, scoase din cuptor şi stropite cu unt?

Pe de altă parte, la extrema cealaltă, diverşi oportunişti şi diversionişti, găsesc prilejul înzăpezirii ca pe un bun motiv de a arunca cu câteva lopeţi de zăpadă în incompetenţa autorităţilor. Un alt prilej de bălăcăreală politică, mai ales că se apropie noile campanii şi trebuie asigurate locurile călduţe de la gura sobei.
Da şi? ce mare scofală? Ţi-ai deszăpezit singur strada, ai cheltuit 4 litri de benzină şi autorităţile sunt incompetente, dar mult mai corect ar fi să vorbim despre incompetenţă în general, pentru că s-a răspândit precum ciuma sau eventual, să nu te lauzi doar pe tine, ci să aminteşti de toţi cetăţenii oraşului care au contribuit la deszăpezire, doar cu lopeţi şi fără maşinuţe speciale.

Chestiunea asta cu „vai am făcut un mare efort pe banii mei şi nu ai tăi”, ţine la opinia publică şi aduce vizualizări, însă se ştie că, deseori, cel care ţipă hoţu poate fi unul dintre promovaţii politic pe scaunul încălzit, cu blană de vulpe întoarsă de la vânătoare de potârnichi.

Cazuri de bălăcareli politice sunt peste tot şi cu orice prilej. Prefer totuşi să văd că se munceşte în echipă şi nu se arunca vina tot timpul pe celălalt de dragul campaniei politice favorabile sau nefavorabile. Mă gândesc iar, ce se vor face din nou autorităţile după dezgheţ, când se vor prăbuşi din nou şantierele locale, lăsate baltă odată cu venirea iernii.

Până la urmă, munca nu a omorât pe nimeni, iar cei care ar trebui să se plângă despre acţiunea de deszăpezire pe gratis în timp ce firmele au încasat banii de pomană , sunt jandarmii şi militarii.

Doar că ei nu se plâng  pentru că li se arată de fiecare dată că este de datoria lor să răspundă la nevoile statului.

Mizerie de curăţat există peste tot. Intrebarea este alta. Unde înclină balanţa?  Există suficienţi oameni să cureţe ceea ce alţii murdăresc?