În dimineaţa acestei zile, când am revenit în fata computerului pentru a formula o concluzie şi a pune punctul final după ultima propoziţie, am fost tentat să schimb titlul considerând că celebrul avocat personal al preşedintelui Donald Trump a avut un puseu de sinceritate şi a recunoscut că banii pe care-i câştigă pe căi doar de el ştiute nu au miros.

Cum această recunoaştere îmi confirma intuiţia că la mijloc este vorba de încurajarea unei răfuieli politice murdare din ţara noastră, titlul a rămas aşa cum am intuit: Dragnea a primit un ajutor nesperat din partea lui Rudolph Giuliani, care a semnat o ţidulă scrisă în stilul lui Gâdea, Chirieac, Cristoiu, Ciutacu, Nistorescu et. comp., cu dictare de la modestul arbitru şi propagandist PSD Cătălin Dancu, consulul general al României la New York acum şi anterior avocatul mai multor afacerişti şi politicieni autohtoni oneroşi.

O scrisoare, deci, cu un conţinut pe gustul, sufletul şi aşteptările ayatolahului PSD, semnată de american în schimbul unui purcoi de dolari. Verzişori care ari fi ajuns la casa lui de avocatură din conturile unor potentaţi români aflaţi în aceeaşi situaţie judiciară ca şi Dragnea: condamnaţi de instanţele române sau fugiţi din România ca să nu ajungă la pârnaie.

Impactul scrisorii cu pricina părea să fie un atu al lui Dragnea întru salvarea onoarei sale pătate (de către „statul paralel“ şi justiţia lui nedreaptă, desigur). Mai ales că „formatorii de opinie“ sus pomeniţi sunt pe zi ce trece tot mai sleiţi de resursele de inventivitate şi credibilitate prin care manipulează de ani de zile un segment de electorat captiv. Se ştie care: cel format din alegători care au votat cu stomacul în decembrie 2016. Adică acel procent de 18% pe care se bazează coaliţia PSD+ALDE în actul de guvernare.

Aşa se explică spectacolul grotesc din toată după-amiaza şi noaptea zilei de luni spre marţi, de la Antena 3 şi România TV, care ar fi continuat fără pauze şi în zilele următoare dacă bomba lui Giuliani nu ar fi făcut fâs. Astfel, minciuna despre sprijinul Americii în favoarea necesităţii unei amnistii şi graţieri urgente în România, deci şi în favoarea lui Dragnea, Vâlcov şi a altor penali din toate taberele politice, ni s-a arătat în toată hidoşenia ei.

Nu OFICIALITĂŢILE americane ai venit în sprijinul penalilor din România, ci nişte indivizi de acolo care se închină la singura icoană adorată de ei: dolarul. 

A fost a doua oară în decurs de o săptămână când Adevărul a triumfat asupra Minciunii (slobozită din gura lui Dragnea şi a echipei sale de zgomote), după ce s-a fâsâit şi telenovela hazlie despre tentativa de asasinat asupra aceluiaşi păpuşar de partide şi guverne, vedenie/obsesie de care s-a amuzat până şi partenerul său de luptă, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, zis şi „inimă zburdalnică“.

Cauza acestor eşecuri de credibilitate are o explicaţie pe care ei nu o iau în calcul: în prostia (şi ticăloşia) lor, aceşti politicieni de proastă calitate se înşală când îi iau de proşti şi pe cei ce nu le-au acordat votul.

După atâtea dezvălui „senzaţionale“ din ultimele luni, de nu mai pridideau echipele tehnice ale televiziunilor de toate orientările ideologice să afişeze pe burtiere breaking news-urile presante - terminate însă mai toate cu „noutatea“ informării privind Nimicul -, în spaţiul public au apărut numeroase opinii care avansau necesitatea ca legislaţia privind selecţia candidaturilor pentru funcţiile politice eligibile şi de desemnare în posturi tehnice publice de conducere să cuprindă şi o componenta juridică: controlul medical psihiatric obligatoriu privind starea reală de sănătate a aspiranţilor.

La fel ca în cazul ce primesc arme în dotare spre a apăra, la nevoie, Patria, ordinea şi siguranţa publică internă, sau care dau examen pentru obţinerea carnetului de conducere a tuturor mijloacelor de transport: auto, feroviar, naval, aerian. Nu de alta, dar cazurile de deraiere de la un comportament politic normal s-au multiplicat continuu şi au devenit alarmante. 

În ceea ce-l priveşte pe Dragnea, lucrurile par a fi mai mult decât îngrijorătoare. Omul nu se rezumă la declaraţii, puncte de vede, analize; el ameninţă. Ceea ce face el se poate lăsa cu grave consecinţe în plan politic, economic, juridic, social în general, pentru că deciziile pe care le ia afectează o ţară întreagă. Se vede din ce în ce mai clar că el merge pe arătură şi bate câmpii(le), dar fără graţie (pentru că aceasta-i apanajul artiştilor de geniu).

În tot acest timp, unii dintre apropiaţii lui în privesc în extaz, alţii sunt consternaţi şi nedumiriţi de ce urmează să facă mai departe, în timp ce partidul, în întregul lui, se comportă ca o masă amorfă. 800.000 sau câţi or fi membri de partid cu carnet în buzunar nu aud, nu văd, nu au nici o reacţie…

…Şi totuşi, gravele „afecţiuni politice“ de care suferă Dragnea pot fi vindecate numai de către partidul pe care îl conduce. Doar el are „tratamentul“ adecvat.

P.S. Nu am dorit să închei aceste rânduri fără a-mi exprima opinia şi în legătură cu intervenţia ministrului nostru de Externe, Theodor Meleşcanu, vis-a-vis de scrisoarea lui Giuliani şi reacţia normală a ambasadorului nostru în SUA, George Maior. Ieşirea prăfuitului şef al diplomaţiei româneşti mi-a adus aminte de ceea ce gândea el în zilele sângerosului decembrie 1989. Aflat cu treburi de serviciu pe la Viena şi întrebat despre ce se întâmplă la Timişoara şi în alte oraşe din România, insul a răspuns, senin, că în ţara lui e linişte şi pace. Percepţia acestui domn îndoctrinat încă din tinereţe cu ideologie roşie este că „linişte şi pace“ a fost şi în ziua de 10 august 2018, la mitingul de la Bucureşti al Diasporei româneşti.