Muzeul de Ştiinţele Naturii se va transforma complet până în 2022. Imobilul în care a locuit moşierul Tatovici era pe vremuri cel mai luxos din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Tatovici
Casa Tatovici

Secţia de ştiinţe ale naturii şi acvariu , cunoscută în Focşani sub numele de Casa Tatovici, a intrat într-un amplu proces de consolidare şi reabilitare

Consolidarea şi reabilitarea au loc în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene de aproximativ 2,5 milioane euro.

Clădirea va fi complet modernizată, dar îşi va păstra specificul oraşului românesc de secol al XIX-lea.

Până acum,  Consiliul Judeţean a intrat în posesia proiectului tehnic, acesta aflându-se în acest moment în procedura de verificare de către Organismul Intermediar, urmând ca după obţinerea Avizului comisiei de monumente istorice, să se emită ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiţii.

Până la această dată au fost aprobate la plata 4 cereri de rambursare, urmând ca în luna decembrie să fie transmisă cererea de rambursare nr.5.

În prezent, conform graficului achiziţiilor publice din cererea de finanţare ne aflăm în procedură de achiziţie publică pentru dotarea şi digitizarea  imobilului. Toate celelalte contracte aferente proiectului au fost încheiate.

Durata de implementare a proiectului este de 48 luni de la data semnării contractului de finanţare, ceea ce înseamnă că în anul 2022 această clădire va fi redată circuitului public.

Despre casa “moşierului” Tatovici, care găzduieşte astăzi Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Vrancea, se ştie că a fost scoasă la vânzare de către stat, pentru recuperarea datoriilor. În Monitorul Oficial din anii 1937-1938, descrierea casei, cea mai frumoasă şi luxoasă de la acea vreme din oraş, era următoarea: “Casă mare, nouă, de locuit, construcţie zid masiv, învelită cu tablă, având un vestibul, hol, birou, salon, un dormitor, sala de baie, alte două camere, culoare, sufragerie, cu oficiu, bucătărie şi cameră. Camera de baie cu plăci de mozaic pe jos, iar pereţii oloiaţi şi jumătate faianţă, cu cadă, lavoar, instalaţie de apă caldă şi rece şi canal de scurgere. Subsolul are trei odăi pentru servitori, o cameră pentru lemne, una pentru spălătorie şi alte două pentru fructe şi zarzavat. Casa are uşi de fier la intrare, iar în curte în faţa acestei case este o alee de ciment”.

După 1984, Muzeul de Ştiinţele Naturii s-a mutat în clădirea care urmează a fi modrnizată.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite