Sucevean reţinut de poliţiştii din Constanţa. A ieşit cu maşina în oraş şi a comis cinci infracţiuni

Sucevean reţinut de poliţiştii din Constanţa. A ieşit cu maşina în oraş şi a comis cinci infracţiuni

Poliţist rutier

Bărbatul are 48 de ani şi este din judeţul Suceava. poliţiştii din Constanţa spun că a comis cinci infracţiuni în momentul în care a ieşit cu maşina în oraş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aventura suceveanului a început pe 26 februarie, în jurul orei 18.30, când poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Lirei din municipiul Constanţa, din care a rezultat avarierea a 10 autovehicule, iar conducătorul auto nu se află la faţa locului.

„Poliţiştii Serviciului Rutier au demarat cercetările, iar în scurt timp s-a stabilit identitatea persoanei care a condus, fiind vorba despre un bărbat, de 48 de ani, din judeţul Suceava”, transmite IPJ Constanţa.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma prelevării de mostre biologice a rezultat o valoare de 2,04 mg/l alcool pur în sânge.

De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat faptul că plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale autovehiculului au fost retrase, iar în locul acestora au fost montate alte plăcuţe false.

Totodată, din investigaţii a reieşit faptul că autoturismul i-a fost încredinţat de către o altă persoană, doar pentru păstrare, nu şi pentru a-l conduce.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulaţie a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare şi furt în scop de folosinţă”, arată poliţiştii.

În cursul zilei de duminică, 28 februarie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi:

Avansări în grad la ISU Dobrogea. Cei vizaţi sunt toţi subofiţeri

Peste 700 de militari NATO se antrenează în Marea Neagră. Exerciţiul „Poseidon 21”, organizat de Forţele Navale Române


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările