Statistică alarmantă a bolilor neurologice. „Avem senzaţia că suntem nemuritori şi că mâine va fi la fel ca şi astăzi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100.000 de noi cazuri de accidente vasculare cerebrale (AVC) se înregistrează în fiecare an în România, iar ţara noastră este considerată cu risc înalt din acest punct de vedere. Specialiştii atrag atenţia că putem face multe lucruri pentru a preveni bolile neurologice.

Două evenimente academice din domeniul cercetării ştiinţifice neurologice, a-VIII-a ediţie a Cursului European de Neuroreabilitare-RoNeuro Brain Days şi cea de-a –XIII-a manifestare a Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie, vor transforma, pentru o săptămână (29 iunie-5 iulie), staţiunea de la malul Mării Negre, Eforie Nord, în Capitala Mondială a Neurologiei.

Se reunesc academicieni, profesori şi cercetători ştiinţifici de top, medici neurologi (primari şi specialişti), precum şi medici rezidenţi din aceeaşi specialitate medicală, pentru a descoperi şi a dezbate împreună, noutăţile din cercetarea ştiinţifică neurologică apărute la nivel mondial.

Statistica bolilor neurologice

Potrivit studiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Boala Parkinson îşi poate dubla numărul pacienţilor până în 2030, în prezent această afecţiune afectează aproximativ 6,3 milioane de persoane în întreaga lume, dintre care 1,5 milioane de europeni, iar  în ţara noastră însumează peste 70.000 de bolnavi.

În ceea ce priveşte Accidentul Vascular Cerebral, aproximativ un milion de cazuri se înregistrează anual în Europa, studiile fiind raportate la o populaţie  de 500 de milioane de locuitori. La nivel mondial, AVC  constituie o a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer şi, conform ultimei raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost înregistrate în întreaga lume peste 15 milioane de cazuri noi de AVC, aproximativ 5 milioane dintre aceşti pacienţi decedează, iar alte 5 milioane rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă. România este plasată, potrivit ultimelor statistici, în primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare, precum şi mortalitatea de cauză cerebrovasculară. Prevalenta AVC in Romania este de 0,1% pentru grupa de varsta sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de varsta 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de varsta 55-70 ani şi 13,9% la varsta de peste 70 de ani.

Scleroza multiplă sau „boala cu 1000 de feţe” este o afecţiune cu o etiologie încă neelucidată, fiind determinată de distrugerea mielinei la nivelul sistemului nervos, atât la nivel cerebral, cât şi la nivelul măduvei spinării, precum şi degenerarea axonală, fapt ce determină un tablou clinic foarte variat. La nivel mondial există aproximativ 2,1 milioane de pacienţi cu SM, iar în România, numărul acestora este de aproximativ 10.000. Statisticile arată că, la nivelul UE, numărul bolnavilor de SM s-a dublat în ultimii şase ani, ajungând la circa 600.000.  

O altă afecţiune neurologică gravă o reprezintă Traumatismul Cranio Cerebral de care suferă anual, aproximativ 10 milioane de oameni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii preconizează că până în anul 2020, accidentele rutiere, principala cauză a traumatismelor craniocerebrale, vor deveni al treilea mare contributor la povara globală a bolii şi dizabilităţii, după bolile cardiovasculare şi depresie. În Europa 1,6 milioane de pacienţi sunt internaţi anual , cu diagnostic de traumatism craniocerebral, iar dintre aceştia 66.000 decedează. În România, numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale este în creştere - 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, principala cauză fiind accidentele rutiere, 75% dintre persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism craniocerebral. Anual, în ţara noastă, se înregistează peste 60.000 de noi cazuri de TCC.

Despre boala Alzeihmer, statisticile arată că în România există astăzi peste 500.000 de pacienţi care suferă de aşa zisa boală a uitării. Dacă la nivel mondial numărul pacienţilor cu boala Alzheimer este astăzi de aproximativ 25 de milioane, anual înregistrându-se circa 5 milioane de pacienţi, estimările arată că, în 2050, numărul acestora va depăşi 44 de milioane de persoane afectate.

„Avem senzaţia că suntem nemuritori şi că mâine va fi la fel ca şi astăzi”

Profesorul Dafin Mureşanu, preşedintele Fundaţiei Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, consideră aceste cifre alarmante pentru România. „Aceste cifre sunt alarmate, în ceea ce priveşte bolile cerebro-vasculare - accidentul vascular cerebral - în sensul în care noi rămânem o ţară la nivel de risc înalt. Astăzi am ajuns să ne luptăm cu aproximativ 100.000 de cazuri noi de AVC pe an.

E bine ca oamenii să cunoască factorii de risc şi să înţeleagă că unii sunt modificabili, iar alţii nu, de exemplu vârsta nu se poate modifica. Putem face foarte multe, să ne controlăm periodic, să ne luăm tensiunea, să avem o viaţă mai activă, să ne controlăm nivelul şi profilul lipidelor, să vedem dacă avem un risc de diabet sau nu.”

Profesorul atrage atenţia, totodată, că românii nu au o cultură medicală în acest sens. „Suntem obişnuiţi să neglijăm, suntem neglijenţi cu propria sănătate. Mergem cumva într-o inerţie şi, din cauza stresului zilnic şi a senzaţiei că suntem nemuritori şi că mâine va fi ca şi astăzi, ne scapă acest lucru care este esenţial şi generator de asemenea lucruri nefericite cum sunt creşterile acestea alarmante.”

Manifestările ştiinţifice de la malul mării sunt organizate de Fundaţia Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), împreună cu Societatea de Neurologie din România (SNR) şi Academia de Ştiinţe Medicale din România, precum  şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR).

Pe aceeaşi temă:

Premieră medicală la Spitalul Judeţean Constanţa. Procedura a durat o oră şi a fost un succes








 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite