Paştele în temniţele comuniste: „Drept lumânări, erau prinse lămpaşe pe ţevile pe care venea aerul comprimat“

Paştele în temniţele comuniste: „Drept lumânări, erau prinse lămpaşe pe ţevile pe care venea aerul comprimat“

Închisoarea de la Râmnicu Sărat FOTO

Memorialistica arată că deţinuţii politic închişi în timpul dictaturii comuniste nu şi-au abandonat credinţa nici după gratii, nici în pustiul Bărăganului şi nici în lagărele de muncă, sărbătorind Învierea prin improvizaţii şi sacrificii mari.

Flămânzi, bătuţi şi umiliţi, opozanţi oprimaţi ai regimului comunist şopteau în colţurile întunecate ale celulelor „Hristos a înviat!“ sau se rugau lui Dumnezeu prin sistem Morse, pentru a nu fi prinşi de torţionari. În preajma Paştelui, pentru a celebra Învierea, mulţi dintre ei îşi făceau torţe din lămpaşe, cozonac şi pască din pâine şi cafea, agheasmă din apa stătută.
 

Virgil Totoescu (1921-2016) a fost a fost arestat în 1948 pentru că făcea parte din „Frăţiile de Cruce“, organizaţia de elevi a Mişcării Legionare. Soţia sa era însărcinată în trei luni. Pe fetiţa lor a apucat s-o cunoască abia după 14 ani, la eliberare. Cea mai mare parte a detenţiei a efectuat-o în Penitenciarul Aiud, dar a cunoscut teroarea şi în coloniile de muncă de la Baia Sprie şi Periprava.

Învierea la 400 de metri sub pământ

Într-un interviu publicat în urmă cu câţiva ani în volumul „Experienţe carcerale în România comunistă“, publicaţie a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Totoescu a povestit cum a sărbătorit Paştele în minele de la Baia Sprie în 1951. A fost ultima Înviere pe care au putut s-o celebreze deţinuţii, după aceea sărbătoarea fiind interzisă de autorităţile comuniste.

Totoescu povesteşte că deţinuţii din mină au improvizat clopote din sfredele de oţel. „Acelea mai scurte aveau un sunet, celelalte mai lungi alt sunet şi în felul acesta, la un anumit semnal, oamenii au lăsat lucrul şi s-au îndreptat spre puncte care erau stabilite dinainte“, descrie deţinutul Învierea petrecută în 1951 la 400 de metri în subteran. S-au adunat toţi deţinuţii într-un loc din mină şi început slujba Învierii. „Preoţii în vârstă ştiau slujba pe dinafară. Şi, ca nişte lumânări, pe ţevile pe care venea aerul comprimat şi pe conducta de apă erau prinse lămpaşele. Erau ca nişte candelabre“, mai povesteşte Totoescu Paştele din adâncuri.

Ieşeau din mină cântând „Hristos a Înviat!“

La slujbă au participat şi artificierii, care făceau parte din personalul civil: „Când au venit, au îngenuncheat şi ei alături de deţinuţi în timpul când s-a oficiat Sfânta Înviere“. Cu toţii au ieşit din mină, deţinuţi şi civili, cântând „Hristos a Înviat!“. „Era chiar ca o Înviere. Daţi-vă seama: să vii de la 400 de metri în sus cântând «Hristos a Înviat»... Deasupra puţului era o gură acoperită cu un capac făcut din scândură pe care corfa o ia în sus, iar când se lasă în jos astupă să nu cadă ceva: om sau materiale. Şi ieşeau, domnule, cu corfa în sus cântând «Hristos a înviat!». Şi mergând spre colonie cântau «Hristos a Înviat!»“.

Miliţienii au fost şocaţi de comportamentul deţinuţilor, dar n-au acţionat represiv. Totuşi, în anul următor au coborât şi ei în mină, iar deţinuţii n-au mai putut ţine slujbe. „Sigur, te puteai retrage pe o galerie şi te puteai ruga în voie, dar o manifestare atât de vizibilă sau atât de grandioasă n-a mai fost“, mai spunea Virgil Totoescu (foto dreapta).

La Aiud, povestea el, deţinuţii au transformat celula în chilie de Paşte. „Aiudul a rămas o pagină excepţională în viaţa noastră, în viaţa celor de acolo, şi cu un ecou deosebit în afară, pentru că preocupările noastre spirituale n-au putut fi înfrânte. Am suferit de foame, de frig, dar legătura cu Dumnezeu n-am rupt-o. M-a ajutat pe mine, şi pot spune şi pe ceilalţi, ne-a ajutat Dumnezeu să transformăm celula în chilie“, îşi amintea el. 

 

Slujba ţinută în lagăr de 100 de preoţi

Nicolae Purcărea (1923-2015) a fost arestat în două rânduri: la 19 şi la 26 de ani, pentru apartenenţa la „Frăţiile de Cruce“. În timpul vieţii, a povestit într-un interviu pentru revista „Veghea“ că „în Săptămâna Patimilor şi de Înviere, ne încadram în tradiţiile creştine, cu singura deosebire că noi nu aveam bucuria materială. N-aveam ouă să mâncăm, n-aveam cozonac sau alte bunătăţi, dar trăirea şi bucuria Învierii era copleşitoare pentru noi“. Purcărea povestea că cea mai înălţătoare Înviere a petrecut-o în lagărul de la Caracal, în 1945. „A fost o Înviere oficiată de 100 de preoţi, în toate limbile. Au participat mii de persoane. În curtea lagărului s-a făcut o slujbă de Înviere care într-adevăr te făcea să evadezi din cadrul strâmt al lagărului. Îţi dădea aripi, te transfigura“.

Paştele în pustiul Bărăganului

Şi deportaţii din Bărăgan reuşeau să-şi lumineze Paştele. Elena Spijavca (1918-1990) a fost deportată din Banat în Bărăgan în sinistra noapte a „Rusaliilor Negre“ împreună cu doi copii: unul în vârstă de 10 ani şi celălalt de doi ani. După eliberare, a povestit drama deportării în cartea „Munci şi zile în Bărăgan“, a Fundaţiei Civice. Din jurnalul ţinut în primăvara anului 1952, aflăm că femeia originară din Basarabia încerca să se gospodărească în coliba din Bărăgan aşa cum făcea acasă. Curăţenia de Paşte a început-o pe 10 aprilie. Marea problemă era legată de lipsa banilor şi, la 12 aprilie, scria: „În fine, am dat şi pe afară cu var şi cu pământ şi am terminat cu curăţenia. Mare frământare pe la noi, căci n-avem nici de unelea, până şi făina am terminat-o complet. Mereu aşteptăm pachet de la Victor, care nu mai vine“.

 
 
Elena Spijavca, împreună cu familia deportată în Bărăgan FOTO Memorialul Sighet 
 
 

La 19 aprilie, în Ajunul Paştelui, „Liusic (n.r. - soţul ei) s-a dus la piaţa Viziru şi a cumpărat 10 kilograme de făină integrală cu 3 lei kilogramul. Până în seară am şi copt 3 pâini. Am cumpărat 2 kg carne de oaie şi am făcut mâncare până la 12 ore din noapte“, descrie ea zilele triste şi grele departe de casă.

Jurnalul continuă cu sărbătorirea tristă a Paştelui: „N-am fost deloc la biserică de aceste sărbători! Zile vesele cu soare, dar triste pentru noi! De mâncare am făcut totuşi ceva. Cozonac din 5 ouă şi aşa-zisă plăcintă. Apoi din carne am făcut o ruladă, supă şi sos, de ne-a ajuns pe 3-4 zile. În prima zi de Paşte am fost la pădure unde ne-a prins o furtună cu mult praf“, sunt amintirile ei triste din primăvara anului 1952.

 
 
Pască din pâinea deţinuţilor 
 
Octav Bjoza (80 de ani), preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost arestat în timp ce era student pentru că făcea parte din „Garda Tineretului Român“, o organizaţie cu opinii liberale şi deschisă spre Occident.
 
 
Condamnat la 15 de ani de muncă silnică, Octav Bjoza a cunoscut oroarea din mai multe închisori. Fostul deţinut politic retrăieşte perioada de teroare din perioada Sfintelor Paşti când gardienii erau cu ochii pe deţinuţi ca să nu sărbătorească în vreun fel Învierea. Cu toate acestea, spune el, preoţii transformau pâinea primită în pască, iar apa în agheasmă: „Luau apă într-o căniţă, se rugau şi, cu degetele împreunate, căci n-aveau busuioc, băgau de trei ori mâna şi sfinţeau apa. Stropeau apoi acele cubuleţe, iar după aceea fiecare dintre noi trecea prin faţa preotului şi lua numai câte un cubuleţ“.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: