Jocurile patriarhului Kirill al Rusiei. „Fost ofiţer KGB, a «binecuvântat» armata invadatoare a lui Putin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi patriarhul Kirill foto: Patriarhia Moscovei
Vladimir Putin şi patriarhul Kirill foto: Patriarhia Moscovei

După şase zile de război, patriarhul Kirill, cel care păstoreşte şi peste majoritatea ortodocşilor din Ucraina, nu a ieşit cu nici un mesaj clar de condamnare a invaziei ruse. Mai mult, în predicile sau rugăciunile sale din aceste zile, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse pare că încurajează acţiunea militară dictată de Vladimir Putin.

Kirill (76 de ani) conduce spiritual cea mai mare comunitate ortodoxă din întreaga lume, din BO Rusă făcând parte credincioşi din Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia şi din alte ţări care au aderat la ea. Cu numele de cod „Sviatoslav”, Kirill a fost ales în 1960 să conducă Departamentul de relaţii externe al Patriarhiei, un departament despre care se spune că reprezenta implicarea KGB-ului în sânul Bisericii.

Patriarhul Kirill a transmis câteva mesaje în ultimele zile, în contextul războiului din Ucraina, un teritoriu în care are zeci de milioane de credincioşi. Mai întâi, cu o zi înainte ca Putin să ordone atacarea Ucrainei, patriarhul Moscovei le-a vorbit soldaţilor ruşi, în cadrul unui eveniment public, despre faptul că „nu există război fără victime”. El a arătat că Rusia este supusă unor „ameninţări”, iar armata este cea care protejează poporul rus. 

După invazia în Ucraina, patriarhul Moscovei nu şi-a schimbat discursul foarte mult, deşi mulţi credincioşi, mai ales din teritoriile atacate, se aşteptau ca el să condamne războiul. „Să ferească Dumnezeu ca actuala situaţie politică din Ucraina frăţească să aibă ca scop dominaţia forţelor răului, care au luptat întotdeauna împotriva unităţii Rusiei şi Bisericii Ruse”, a predicat Kirill, duminică, 27 februarie.

patriarhul kirill si vladimir putin foto patriarhia moscovei

Patriarhul Kirill şi Vladimir Putin sursa foto: Patriarhia Moscovei

 

Jocurile patriarhului la Kremlin

Teologul şi diplomatul Teodor Baconschi arată că „de la Petru cel Mare, trecând prin Stalin şi până la Putin, BO Rusă e un simplu instrument al imperiului: nu are libertatea de a fi creştină. E doar «patriotică», adică supusă agendei interne şi externe de la Kremlin. Revizionismul geopolitic al lui Putin e preluat în imperialismul canonic al Patriarhiei de la Moscova”.

Dorin Popescu, fost diplomat al României în Rusia şi Ucraina, consideră că Biserica Ortodoxă Rusă se aliniază fără rezerve la politica militaristă şi imperialistă a regimului de la Kremlin, încercând să confere acestuia o legitimare spirituală de consum intern. El consideră că patriarhul Moscovei este deplin angajat în dispozitivul de luptă spirituală al actualului război hibrid împotriva Ucrainei şi împotriva Europei. Rolul lui Kirill ar consta în crearea sau menţinerea solidarităţi interne în Rusia şi propagarea tezelor aparatului de stat de la Kremlin, pentru justificările interne de care Putin are nevoie pentru a-şi menţine imaginea de lider spiritual al lumii ruse.  

„BORu nu poate ieşi din această aliniere nocivă. Justificarea agresiunii militare împotriva Ucrainei este bazată pe narative de consum intern menite a solidariza populaţia rusă cu deciziile belicoase ale lui Vladimir Putin (de exemplu: «salvarea etnicilor ruşi şi a poporului ucrainean de regimul nazist de la Kiev»). În acest fel, factorul spiritual, sluţit şi manipulat ideologic de către biserică, este unul care însoţeşte şi justifică narativele politice”, spune fostul diplomat.

Pentru specialişti nu este nicio surpriză faptul că patriarhul Moscovei nu condamnă atacurile armatei ruse în Ucraina. Printr-o astfel de atitudine, BO Rusă s-a discreditat în toată lumea creştină, fiind un pericol imediat pentru unitatea spirituală a lumii ortodoxe, arată Teodor Baconschi. 

„Nu e aşadar o surpriză faptul că Patriarhul Kiril – fost ofiţer KGB pentru relaţiile externe bisericeşti – a «binecuvântat» armata invadatoare a lui Putin şi le-a explicat ucrainenilor că sunt călcaţi cu tancul, bombardaţi şi obligaţi să se refugieze în alte state doar pentru că Rusia îi iubeşte foarte mult: doare un pic, dar asta-i calea dreaptă şi merită un mic sacrificiul ca să scapi de ”clica neo-nazistă de drogaţi” care, ca marionetă americană, a acaparat biata Ucraina”, declară Teodor Baconschi.

kirill patriarhul rusiei foto patriarhia rusiei

Patriarhul Kirill foto: Patriarhia Moscovei

 

Tăcerea patriarhului Kirill

În ultimele zile, de sub asediul gloanţelor ruseşti, ortodocşii din Ucraina i-au cerut patriarhului Moscovei să intervină, să ceară oprirea acestui război. Astfel, luni, 28 februarie, sinodul BO Ucrainene (membră a BO Ruse) i-a scris lui Kirill: „Sfinţia Voastră! Vă rugăm să întăriţi rugăciunea pentru poporul ucrainean … să solicitaţi conducerii Federaţiei Ruse să înceteze imediat acţiunile de luptă ce riscă să se transforme într-un război mondial.”

Şi Epifanie Dumenko, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei (desprinsă din BO Rusă), i-a scris lui Kiril cerându-i să se implice în oprirea războiului şi să aibă grijă de trupurile militarilor ruşi ucişi în Ucraina. De astfel, conform şefului adjunct al Departamentului de Externe al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, există informaţii de la serviciile secrete precum că Epifanie ar fi printre ţintele pe care Putin vrea să le elimine.

„Ca urmare a războiului început de conducerea ţării dumneavoastră, milioane de oameni suferă (…) Vă cer să luaţi măsuri pentru a opri imediat agresiunea împotriva Ucrainei (… ) Dacă nu vă puteţi ridica glasul împotriva agresiunii, ajutaţi, totuşi, la repatrierea cadavrelor soldaţilor ruşi ale căror vieţi s-au stins pentru ideile <lumii ruse> – atât de dragă dumneavoastră şi ale preşedintelui dumneavoastră”, scrie Epifanie Dumenko.

Cu toate acestea, patriarhul Moscovei continuă să vorbească despre „Rusia istorică” în ieşirile sale publice. Preotul Radu Preda crede că patriarhul Kirill nu condamnă războiul pornit de Rusia, „nu pentru este loial lui Putin, ci pentru că a trădat Evanghelia lui Hristos.”

Consecinţele acestei tăceri şi supuneri a BO Ruse în faţa politicilor Kremlinului se vor vedea. „Prin agresiunea lui Putin, BO Rusă a pierdut şansa de a mai avea credincioşi ucraineni sub ascultarea ei canonică. Eşecul imperialismului ecleziastic rusesc e garantat de acum în tot spaţiul Ortodoxiei”, conchide Teodor Baconschi.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, în faţa soldaţilor: „Nu există război fără victime”

Patriarhul rus Kiril îi cataloghează pe opozanţii Moscovei din Ucraina drept „forţe ale răului”

Patriarhul Kirill al Rusiei a căzut în dizgraţia lui Putin. O facţiune antivaccinistă a Bisericii Ortodoxe Ruse vrea să scape de el

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite