Epistola sfâşietoare trimisă în Parlament de fiica unor bătrâni măcelăriţi de un criminal eliberat înainte de termen: „Vă consider părtaş la această dublă crimă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Constanţa a trimis parlamentarilor PSD, ALDE şi UDMR o scrisoare deschis prin care le cere să abroge de urgenţă legea recursului compensatoriu. Părinţii femeii au fost ucişi cu bestialitatela sfârşitul lunii august în localitatea vasluiană Zorleni de către un recidivist.

Femeia care le cere parlamentarilor să abroge de urgenţă legea se numeşte Maria Dumitru şi este din Constanţa. Potrivit petentei, citată de G4 Media, scrisoarea a fost trimisă pe 9 octombrie 2019 tuturor parlamentarilor care au votat legea recursului compensatoriu, dar a primit răspuns în ultimele cinci zile doar de la un singur parlamentar, care i-a transmis că este ”o lege criminală, care trebuie abrogată”.

”Părinţii mei, Neculai (86 de ani) şi Elena (82 de ani, handicap grad 1) Coşer, au fost ucişi în noaptea din 21 spre 22 august 2019 cu mai multe lovituri de cuţit şi obiecte contondente de către un individ eliberat mai devreme (la sfârşitul lunii martie) datorită acestei legi. Părinţii locuiau în comuna Zorleni, judeţul Vaslui, unde premierul Viorica Dăncilă a fost de curând în vizită”, a declarat Dumitru, pentru G4Media.ro.

Iată, mai jos, scrisoarea integrală adresată de Maria Dumitru parlamentarilor care au votat legea 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

”Domnule parlamentar,

Aţi votat în data de 9 mai 2017 DA pentru legea recursului compensatoriu (Lege 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), în baza căreia au fost eliberaţi până acum 21.000 de infractori.

Unul dintre aceştia, eliberat la sfârşitul lunii martie, a intrat în noaptea din 21 spre 22 august 2019 în scop de jaf în curtea şi casa părinţilor mei – Neculai (86 de ani) şi Elena Coşer (82 de ani, handicap grad 1), doi bătrâni fără apărare şi i-a ucis cu sălbăticie, cu mai multe lovituri de cuţit şi obiecte contondente.

Cei care se ocupă de caz spun că nu au mai văzut până acum asemenea violenţă şi agresivitate. Vă invit sa citiţi dosarul, dacă aveţi acelaşi sânge rece ca atunci când aţi votat DA pentru legea recursului compensatoriu, fără să vă gândiţi la consecinţele reale.

Chinul şi durerile prin care au trecut părinţii mei puteau fi schimbate de o secundă. O secundă în care aţi ales altfel. O secundă care le putea salva viaţa.

Dacă această lege nu ar fi intrat în vigoare, ucigaşul s-ar fi aflat şi acum în închisoare, părinţii mei s-ar fi bucurat în continuare de bătrâneţea lor, iar eu şi fratele meu, copiii şi nepoţii noştri i-am fi avut în continuare alături de noi, aşa cum ar fi trebuit să fie cursul normal al vieţii, întrun stat care ar trebui sa ne apere de infractori, nu să îi pună în libertate.

Când aţi votat DA ştiaţi care este numărul celor care vor fi eliberaţi, ştiaţi ce fapte au săvârşit, ce caziere au? V-aţi gândit că mulţi dintre ei vor recidiva? V-aţi întrebat ce mesaj le transmiteţi, reducându-le pedeapsa ad-hoc, fără nici un fel de verificare în prealabil? V-aţi gândit ca aţi semnat poate şi pentru sfârşitul părinţilor sau copiilor dumneavoastră?

De ce trebuie să plătim noi, cetăţenii, pentru lipsa dumneavoastră de interes? Poate că dreptul deţinuţilor trebuie respectat, însă nu cu preţul vieţii tuturor victimelor a căror voce sunt convinsă că o reprezint. Şi vă întreb: dreptul la viaţă al părinţilor mei şi al celorlalte victime cine l-a apărat?

Vă consider părtaş la această dublă crimă şi sper ca această vină să vă urmărească până la sfârşitul vieţii, aşa cum durerea de a-mi pierde părinţii în cel mai crud mod cu putinţă va fi cu mine pentru totdeauna. Nu există noapte în care să nu mă gândesc la suferinţa fizică şi mentală din ultimele lor minute.

Nu mai pot schimba cele întâmplate, dar fac un apel la dumneavoastră: dacă mai aveţi măcar o fărâmă de umanitate şi înţelegeţi rolul şi responsabilitatea pe care le aveţi ca parlamentar, şi anume acela de a aproba legi care să ne permită nouă, copiilor şi părinţilor noştri, cetăţenilor acestei ţări, să trăim în siguranţă în România, ABROGAŢI în cel mai scurt timp legea recursului compensatoriu, care a distrus deja nenumărate vieţi.


Cu multă durere şi revoltă in suflet,
Maria Dumitru“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite