Ce sunt „onania“ şi „malahia“, două păcate menţionate în Biblie, pe care Biserica le pedepseşte aspru

Ce sunt „onania“ şi „malahia“, două păcate menţionate în Biblie, pe care Biserica le pedepseşte aspru

FOTO Adevărul

În paginile Bibliei se regăsesc pasaje care vorbesc despre păcate sau patimi de natură sexuală şi despre modul în care divinitatea îi pedepsea pe cei care le săvârşeau. Onania şi malahia au fost dintotdeauna teme pe care Biserica le-a abordat într-un mod categoric.

În cartea Facere - Vechiul Testament - regăsim la capitolul 38 istorioara lui Onan, care este pus să se căsătorească cu soţia fratelui său şi să aibă copii cu aceasta. În lumea iudaică, această căsătorie se chema „de levirat“ şi se înfăptuia în cazul în care un bărbat căsătorit murea înainte de a avea moştenitori. În acest caz, fratele bărbatului, dacă era necăsătorit, trebuia să o ia pe văduvă de soţie şi să aibă cu aceasta copii.

„Atunci a zis Iuda către Onan: <<Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!>> Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta“, se relatează în Cartea Facere.

Aşadar, pedeapsa pentru păcatul lui Onan a fost moartea, iar de atunci încolo, o astfel de practică s-a numit „onanie”. Însă, mulţi părinţi ai Bisericii, în istorie, au ajuns să confunde onania cu masturbarea sau malahia, un alt păcat pedepsit aspru.

„Onan practica de fapt coitus interruptus, nu masturbarea. Specialiştii susţin că abia pe la începutul secolului al XVIII-lea s-a produs confuzia între cele două acţiuni… Iudaismul şi creştinismul au interzis cu stricteţe onanismul, termen care numeşte acte sexuale care nu au ca finalitate procreaţia (masturbarea, coitus interruptus etc.)“, scrie Andrei Oişteanu în volumul „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură.”

În Pravilele Bisericeşti, onania este definită ca fiind „păcatul care-l fac doi soţi căsătoriţi care întrebuinţează mijloace de a nu face copii. Acest păcat se canoniseşte ca şi avortul şi malahia până la vindecare, căci fără îndreptare nu există iertare.“

În Noul Testament, în prima Epistolă către Corinteni a lui Pavel, acesta le scrie: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” Aşadar, apostolul face referire directă la păcatul malahiei sau masturbării.

În aceleaşi Pravile Bisericeşti, malahia este definită ca fiind „păcatul pe care-l face cineva singur, artificial, împins fiind de poftele trupeşti aţâţate de o imaginaţie neînfrânata, excitată de gândurile rele, cultivate cu lecturi din romane pornografice şi lipsa de educaţie. Unii ca aceştia pierd memoria, devin nervoşi, le tremura corpul, iar în căsătorie obţin copii slăbănogi şi la trup şi la suflet. Pentru vindecare se cere stăpânire de sine, înlăturarea cauzelor păcătoase, ocupaţia necontenită a timpului şi deasa spovedanie“.

Sfântul Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului, spune că „Cel ce a făcut malahie se canoniseşte 40 de zile petrecând cu mâncare uscată şi făcând câte 100 de metanii în fiecare zi”. În Pravila bisericească a arhimandritului Nicodim Sachelarie sunt date mai multe canonisiri pentru păcatul malahiei: ,,Cine-şi face slobozenie cu mâna şi aceasta este curvie şi să aibă pocanie trei ani şi metanii câte 24 pe zi…Este şi malahie muierească că ele lucrează una cu alta şi aceasta se cade duhovnicului foarte să întrebe şi să le dea lor pocăinţă de un an“.

Vorbind despre acelaşi păcat, Preotul Constantin Necula, în volumul „Creştinism de vacanţă”, scrie: „Ştiţi ce ne înfrânge pe noi la malahie? Lipsa bucuriei de a trăi! În general, patimile astea ascunse pe care le trăim noi prin colţuri de budoar - mai ales cele legate de sex — sunt o urmare a singurătăţii în care singuri ne-am izolat. Un om bucuros de Hristos nu se teme să rămână singur nicăieri, pentru că nimeni, nimic, niciodată nu îi poate sta împotrivă. Suntem înfrânţi de noi înşine — până la urmă, malahia e o bătaie cu mâna stângă peste mâna dreaptă. Noi ne batem pe noi, pentru că nu identificăm corect duşmanul pe care îl avem“.

Pe aceeaşi temă:

Ce greşeli facem când îi pomenim pe cei morţi. Obiceiuri păgâne în tradiţia slujbelor ortodoxe de parastas

Ortodocşii au intrat în săptămâna a 5-a din Postul Mare. Slujbe speciale în toate bisericile


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările