Asociaţia Elevilor cere demiterea Monicăi Anisie. „Şcolarii din mediul rural au fost puşi pe ultimul loc”

Asociaţia Elevilor cere demiterea Monicăi Anisie. „Şcolarii din mediul rural au fost puşi pe ultimul loc”

Fundaţia Orange a dotat mai multe şcoli cu tablete şi programe educaţionale  FOTO: Arhiva Adevărul

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) consideră că măsurile luate de autorităţi nu rezolvă deloc problema accesului la educaţie, în aceste condiţii de criză, a copiilor care nu au internet sau calculator.

Ştiri pe aceeaşi temă

Asociaţia Elevilor din Constanţa consideră inadmisibil comportamentului Monicăi Anisie, „ignoranţa de care a dat dovadă lăsând fără acces la educaţie zeci de mii de elevi”, transmite AEC, într-un comunicat de presă.

După anunţul de vineri, 27 martie, prin care şeful cancelariei prim-ministrului României, Ionel Dancă, a afirmat faptul că, pentru a sprijini copiii care desfăşoară în această perioadă lecţiile în sistem online, a fost aprobată o hotărâre de guvern în vederea acordării unui ajutor financiar cu scopul achiziţionării de device-uri necesare continuării procesului de învăţare, AEC susţine că Guvernul trebuie să ia măsuri urgente, nu unele care se aplică din luna octombrie.

„Această măsură nu vine nicidecum în sprijinul elevilor, bonurile valorice pentru achiziţionarea de calculatoare ajungând în posesia acestora abia în luna octombrie a următorului an şcolar. Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să îşi asume nişte măsuri concrete pentru elevii care, în momentul de faţă, sunt privaţi de dreptul la educaţie, cum ar fi cei care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse şi din mediul rural, unde rata de sărăcie creşte de la un an la altul”, spun elevii.

De asemenea, AEC atrage atenţia că Ministerul Educaţiei nu a comunicat datele privind centralizarea numărului de elevi fără acces la un device care poate fi conectat la internet şi a ignorat toate solicitările făcute de ei.

„Autorităţile au ignorat propunerile reprezentanţilor şi au încercat să dea impresia că au rezolvat problema, prin adoptarea unor măsuri lipsite de eficienţă, precum proiectul numit “Euro200” sau donaţia primită din partea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, prin Fundaţia USAMV de 500 de tablete”, afirmă elevii.

Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită premierului Ludovic Orban demiterea actualului ministru al Educaţiei, Monica Anisie, şi numirea unei persoane competente care să ia măsuri de urgenţă, în vederea asigurării faptului că toţi elevii din România beneficiază de acces la educaţie în aceste momente caracterizate printr-o stare de panică şi incertitudine generală în ceea ce priveşte viitorul lor.

„Ne-am săturat de amânarea în mod continuu a soluţiilor. De fiecare dată trebuie să ne rugăm de decidenţi să îşi treaba? La semnalarea problematicii proiectului “Euro200”, într-o conversaţie telefonică cu doamna ministru, aceasta  a menţionat că acum elevii reprezentanţi ar trebui să se preocupe de sănătate. Prioritatea ministrului educaţiei trebuie să fie educaţia şi faptul că ne aflăm într-o situaţie dificilă nu reprezintă o scuză. Elevii din mediile rurale şi din cele defavorizate au fost puşi mereu pe ultimul loc, iar acum trebuie susţinuţi mai mult ca niciodată”, spune Andreea Sabina Spătariu, preşedintele AEC.

Pe aceeaşi temă:

Asociaţia Elevilor cere închiderea şcolilor. „Cu vieţile copiilor nu te joci”

Asociaţia Elevilor, către primarul Constanţei: „Tinerii pleacă din oraş, iar şcolile sunt întreţinute pe banii părinţilor” 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: