Arhiepiscopia Tomisului repetă slujba de Înviere. Credincioşii sunt chemaţi să ia, din nou, Lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodosie aduce Lumina Sfântă                                                     FOTO: Arhiepiscopia Tomisului
Teodosie aduce Lumina Sfântă                                                     FOTO: Arhiepiscopia Tomisului

ÎPS Teodosie apare din ce în ce mai des în prim-planul opiniei publice. De data aceasta, credincioşilor constănţeni li se pregăteşte o nouă slujbă de Înviere, după obiceiul bisericilor din Grecia.

Slujbă de Înviere cu repetiţie, la Constanţa. Arhiepiscopia Tomisului anunţă că miercuri, 27 mai, este Odovania (Încheierea) praznicului Învierii Domnului, „când rânduiala slujbei prevede acelaşi început ca în noaptea Învierii”. 

„Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii,  Învierea Domnului,  are consacrată o slujbă specială, săvârşită în fiecare an la miezul nopţii, în cadrul căreia credincioşii primesc de la clerici Lumina lui Hristos, simbolul Învierii Domnului, esenţa credinţei creştine. Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgenţă în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioşii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.

Astfel, Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului, condusă de Teodosie, a decis ca „în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti.”

Pentru ca totul să fie în regulă, arhiepiscopul de Tomis a instituit şi trei zile de post în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 şi 26 mai, în care credincioşii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtăşanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai.

„Sunt dorinţe neîmplinite ale credincioşilor de a se împărtăşi la Liturghia Învierii din noaptea de Paşti şi de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcuşului spre Înviere”, explică Arhiepiscopia Tomisului decizia de a repeta o parte a slujbei din noaptea de Înviere, obicei care s-ar practica în bisericile din Grecia.

Preoţii de la Constanţa asigură că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioşilor este Lumina ce a fost adusă de Paşti de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Şi Paştele Blajinilor se repetă la Constanţa, aceeaşi Arhiepiscopie hotărând că joi, 28 mai,„ întrucât Înălţarea Domnului este şi ziua pomenirii eroilor, preoţii pot pomeni în cimitire pe cei adormiţi precum la Paştele Blajinilor.”

Pe aceeaşi temă:

Plângere penală pe numele ÎPS Teodosie pentru împărtăşirea credincioşilor cu aceeaşi linguriţă. Ce spun procurorii

ÎPS Teodosie către presă: „Aţi venit degeaba. Dumnezeu nu se îmbolnăveşte şi nu îmbolnăveşte pe nimeni!“ VIDEO

Arhiepiscopia Tomisului, despre gestul ÎPS Teodosie: „Fiecare ierarh, în eparhia sa, are o anumită autonomie”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite