Primele incinerări cu contract din timpul vieţii sunt disponibile online. Incinerarea lui Sergiu Nicolaescu, un precedent important

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru români au încheiat contracte de incinerare prin prima casă funerară care practică incinerarea din România  FOTO: Adevărul
Patru români au încheiat contracte de incinerare prin prima casă funerară care practică incinerarea din România  FOTO: Adevărul

Prima casă funerară de incinerare din România, existentă doar pe internet, sub forma unui site, are deja 4 contracte încheiate, la doar o săptămână de la deschidere. Sociologii nu neagă că Sergiu Nicolaescu, a cărui dorinţă de a fi incinerat a fost respectată de familie, creează un precedent important.

La doar o săptâmână de la apariţia primei case funerare online (www.casa-funerara-amurg.ro)  care practică incinerarea din România s-a încheiat deja patru contracte. Persoanele care au ales  această variantă sunt din oraşele Iaşi – „capitala“ Moldovei şi un puternic centru de ortodoxism, Bacău, Craiova şi Bucureşti.

Prima incinerare cu contract

„Un domn care locuieşte în Ungaria ne-a contactat şi ne-a spus că doreşte ca mama sa, în vârstă de 81 de ani, să fie incinerată. Bătrâna locuieşte la Iaşi şi motivul pentru care aceasta a ales să fie incinerată a fost acela că vrea să fie, şi după moarte, aproape de fiul său“, explică universitarul Marius Rotar, preşedintele Asociaţiei Cremaţioniste Amurg din România, coordonatorul Casei Funerare Amurg şi autorul primei cărţi despre cremaţiune din România.

Femeia de 81 de ani le-a mai spus celor de la Casa Funerară Amurg că nu vrea să ajungă într-un mormânt la care să nu vină nimeni.
La Iaşi s-a încercat în 1928 să se construiască un crematoriu, însă nu s-a reuşit.

Printre cele patru cazuri sunt şi doi adepţi ai incinerării. „Avem un domn la 30 de ani care ne-a spus că este doreşte să fie incinerat fiindcă crede în incinerare“, adaugă Marius Rotar.

Ce este acest contract funerar, în rate

Contractul funerar presupune încheierea unei înţelegeri din timpul vieţii de către cel care doreşte să fie incinerat şi casa funerară. Aceasta promite că îi va respecta dorinţa şi, la deces, va achita tot ce înseamnă cheltuieli.
Un astfel de contract costă între 800 şi 3.000 de lei (în funcţie de vârsta decedatului şi de solicitările familiei), care pot fi plătiţi, inclusiv în rate, când încă persoana trăieşte.

Prin acest contract se asigură şi consultanţă  gratuită în vederea  obţinerii documentelor  pentru  incinerare, transport  funerar oriunde  în România sau  Europa, efectuarea unei slujbe de iertare, urmată  de  incinerare, cât şi sprijin psihologic pentru familiile îndoliate, cu ajutorul unui personal calificat (realizat prin Asociaţia Există Viaţă după Doliu).

Părerea sociologilor

Specialiştii în sociologie sunt de părere că dorinţa de a fi incinerat a unei persoane ţine de mai mulţi factori. Prioritar este opţiunea spirituală, adică credinţa persoanei în incinerare.
„Avem apoi puterea exemplului şi cazul lui Sergiu Nicolaescu, care este unul recent, a creat un precedent important. A fost o personalitate puternică, un vizionar, care a reprezentat, pentru mulţi, un model“, susţine sociologul clujean Ioan Hosu.

Acesta mai subliniază că aspectul economic al fi al treilea criteriu pentru care se alege incinerarea. „Incinerarea poate fi şi o opţiune economică în cazul familiilor răspândite în toată lumea. Aceasta în condiţiile în care Biserica Ortodoxă respinge în totalitate practica incinerării“, adaugă Hosu.

Deşi cazul lui Sergiu Nicolaescu este cel mai recent, au fost şi alte mari personalităţi româneşti care au ales să fie incinerate. Alţi sociologi nu cred că „modelul Sergiu Nicolaescu“ va fi urmat de o „avalanşă“ de incinerări.

„Practica incinerării a câştigat teren mult în societăţile occidentale. Nu cred că dorinţa lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat va crea o epidemie de incinerări pentru că această alegere ţine de liberul arbitru“, este de părere Vasile Dâncu. 
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite