Expert în securitate: „Vulnerabilităţile sectorului energetic din România sunt corupţia şi justiţia aproximativă“

Expert în securitate: „Vulnerabilităţile sectorului energetic din România sunt corupţia şi justiţia aproximativă“

Ionuţ Lăcustă este expert în securitate internaţională şi administraţie publică FOTO: Arhivă personală

România este un stat relativ sigur, iar la capitolul securitate energetică stă mai bine decât vecinii săi, spune Ionuţ Lăcustă, expert în securitate internaţională şi administraţie publică, având studii de specialitate la Georgetown şi Harvard. Specialistul arată că ameninţările în domeniul energetic au ca sursă, în primul rând, corupţia, amintind şi de asimetriile pieţei, influenţate de „băieţii deştepţi“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ionuţ Lăcustă (39 de ani) are o experienţă vastă atât în sectorul public, cât şi în cel privat. A lucrat şase ani, după 2007, în sectorul public, din care cinci ani ca expert şi consultant în relaţii internaţionale la Administraţia Prezidenţială, la Parlament şi o organizaţie regională pentru dezvoltare de infrastructură, şi un an ca diplomat în cadrul MAE. S-a ocupat de problemele privind infrastructura regională de energie şi transport, cele mai importante dosare fiind ale gazoductului Nabucco şi AGRI şi alte interconectoare de gaz şi electricitate, precum şi reprezentarea naţională în grupuri de lucru europene, precum Coridorul Sudic de Gaz sau NSI.
 
A fost coordonator pentru TRACECA (Coridorul de Transport Europa-Caucaz-Asia) pe durata în care România a preluat preşedinţia acestui organism regional destinat dezvoltării infrastructurii regionale de transport. A preferat însă să se desprindă şi a ales mediul academic şi privat, motiv pentru care a acceptat să devină ulterior director pentru politici publice pentru Europa, Africa şi Orientul Mijlociu în cadrul  unei multinaţionale din domeniul tehnologiei cu sediul la Barcelona, după ce a deţinut timp de doi ani o funcţie similară  la birourile Uber din Varşovia.
 
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Ionuţ Lăcustă a vorbit despre noile provocări la adresa României din punctul de vedere al securităţii energetice, dar şi pe plan economic şi social, precum şi despre impactul pe care se preconizează că îl vor avea noile tehnologii şi inteligenţa artificială asupra societăţii, la nivel european şi mondial.
 
„Weekend Adevărul“: Sunteţi expert în securitate internaţională şi energetică, iar din această postură aţi fost preocupat de situaţia României. Cât de bine ancorată este acum România şi în ce măsură se poate spune că e un stat sigur din punctul de vedere al securităţii energetice?
 
Ionuţ Lăcustă: Un răspuns scurt e dificil şi sunt sigur că sunt experţi mai informaţi, mai ales că în ultimii ani n-am urmărit subiectele cu atenţie. Privitor la siguranţa umană, în mod sigur datele privitore la mortalitatea prevenibilă ne arată că mai avem mult de lucru. Progresul faţă de ultimele decenii e clar, dar am aderat la UE tocmai pentru a ne raporta la standarde mult mai înalte.
 
În domeniul energiei, din punctul de vedere al mixului şi al dependenţei externe nete, cifrele arată că stăm în continuare mai bine decât vecinii. Şi, apropo, a-i ajuta pe ei să reducă dependenţa de hidrocarburile ruseşti era oricum o ţintă la fel de importantă ca diversificarea şi mai mare a mixului naţional. Însă mai e mult de lucru pentru a avea surse sigure şi diversificate, iar rezultatul final va depinde esenţial de crearea unei pieţe europene unificate, funcţionale, dar şi solidare – Nord Stream 2 e un exemplu negativ – şi a unei pieţe naţionale fără asimetrii de informaţii sau acces, asimetrii încarnate de „băieţii deştepţi“ din energie. Proiectele asumate naţional şi ţintele nominale ale politicilor energetice rămân relevante, însă capacitatea administrativă de implementare a acestor priorităţi şi de impunere a lor pe agenda regională sau europeană sigur poate fi îmbunătăţită.
 
 
La ce proiecte ar mai fi de lucrat? Ce trebuie făcut în următorii ani?
 
Unele au rămas la stadiul de discuţii şi altele au avansat mult mai puţin decât calendarul vizat iniţial. Dincolo de numele pe care le-au purtat, în ultimii 12 ani ne-am asumat naţional câteva proiecte care, rezumând, încearcă să obţină aceleaşi trei-patru rezultate importante: diversificarea surselor şi rutelor de transport pentru gaze naturale (BRUA, Nabucco, AGRI), interconectarea cu restul pieţei europene de energie – prin Ungaria şi Bulgaria – şi cu Republica Moldova, faţă de care avem şi ne-am asumat o răspundere istorică. Aş adăuga, deşi nu e vorba de o lucrare de infrastructură în sine, proiectul definitivării unei pieţe interne de energie realmente liberă şi conectată la cea europeană. Potenţialul real al energiei regenerabile şi nucleare sunt alte subiecte importante.
 
Din ce cauze nu s-a făcut tot ceea ce era prevăzut?
 
Motivele lipsei de progrese? E greu de făcut o radiografie detaliată, mai ales una care evită locurile comune, dar dincolo de constrângerile externe – reale – cred că sunt în general trei actori care pot schimba lucrurile: decidenţi politici care prioritizează bine şi constant, funcţionari publici care pot aduce experienţă, memorie instituţională şi inerţie pozitivă odată pornit un proiect, şi o societate civilă sau cetăţeni suficient de implicaţi pentru a menţine o presiune constantă pe acest subiect. Doi din cei trei factori, simultan, ar fi suficienţi. Probabil, au lipsit. 
 
Ce credeţi că este de făcut acum?
 
În energie, ar fi nevoie de finalizarea interconectorilor bidirecţionali cu toate ţările vecine, ducerea la capăt a măcar unui proiect major de infrastructură de import de gaz natural – azi, BRUA –,reevaluarea potenţialului energiei nucleare de a acoperi întreg consumul de energie prin mijloace non-poluante, punerea pe agenda europeană a reinterpretării Convenţiei de la Montreux pentru a permite accesul complet al statelor riverane Mării Negre la piaţa globală de LNG (n.r. – gaz natural lichefiat).
 

„Suntem în cea mai fericită perioadă a istoriei noastre“

Sunteţi şi expert în politică şi administraţie. Cum se prezintă România în ceea ce priveşte interacţiunea dintre guverne şi mediul privat de afaceri, în raport cu alte state din UE şi din sud-estul Europei?
 
Am interacţionat cu majoritatea guvernelor din regiune şi o primă impresie ar fi că România stă poate mai bine decât majoritatea vecinilor imediaţi, dar e mereu sub potenţial. În plus, avem o infrastructură tehnică şi umană mai mare şi mai bună, puncte de reper ceva mai limpezi. În minus, avem mai multe şanse ratate.
 
La acest capitol, cred că cel mai eficient indicator imediat al succesului tranziţiei noastre este raportarea la cei care au ieşit din coşmarul totalitar, mai toţi în perioade şi circumstanţe comparabile nouă.
 
E o discuţie lungă privitoare la diferenţele şi similitudinile din acel moment. Mulţi autori le văd prea mari – capital social, cultural, pieţe embrionare, geografii mai fericite etc. – pentru ca analiza să fie relevantă, dar per ansamblu, mie mi s-a părut des o prismă suficientă. Şi concluziile ei sunt, pentru mine, două. Pe de o parte, cred că nu ne-am folosit potenţialul pe deplin, de vreme ce exemple de bune practici ne rămân la îndemână, pot fi replicate cu efort rezonabil, dar nu o facem. Amintesc: digitalizarea serviciilor publice estoniene, saltul istoric al Georgiei în crearea unui mediu de afaceri favorabil, infrastrucura poloneză modernizată cu fonduri europene sunt cele mai vizibile.
 
 
Pe de altă parte, rezist tentaţiei fataliste, uitându-mă la traseul istoric şi la input-ul din geografia imediată – cetăţenii mai tuturor statelor vecine ar da orice să aibă problemele noastre, şi nu doar la Kiev, Belgrad şi Chişinău. Obiectiv, suntem în cea mai fericită perioadă a istoriei noastre. E o percepţie cu echivalent şi în zona de antreprenoriat, şi în cea civică. În context, deşi imperfectă, democraţia românească are picioare mai solide. Deşi dificil, antreprenoriatul e mai uşor la Bucureşti, mai ales dacă te adresezi unei pieţe globale

 

Ameninţări la adresa securităţii României

 

Spuneaţi recent: „Dimensiunea securităţii nu înseamnă doar nişte bărbaţi cu arme“. De unde ar putea veni, începând cu 2020, pericolele la adresa păcii şi securităţii la nivel mondial?
 
Da, securitatea înseamnă mult mai mult decât definiţiile convenţionale. De exemplu, ameninţări la adresa unei societăţi pot veni fie din nesiguranţa accesului la resurse esenţiale, precum apa, în Asia Centrală, fie din dezechilibre majore, precum cel demografic – în China şi India bărbaţii exced femeile cu peste 70 de milioane şi mulţi autori văd aici o bombă cu ceas. Mai sunt şi schimbările climatice. Deşertificarea subsahariană e cel puţin un catalizator, dacă nu chiar o cauză pentru unele conflicte locale: unii autori leagă seceta prelungită de izbucnirea războiului sirian şi chiar a Primăverii Arabe. 
 
În cazul României?
 
Vulnerabilităţile şi riscurile neconvenţionale includ, în primul rând, corupţia, justiţia aproximativă şi, în general, statul de drept încă neaşezat pe deplin. Efectele posibile cele mai grave se pot vedea în Ucraina, de exemplu. Dar efectele pe termen lung ale lipsei acestei fundaţii solide reverberează în aproape orice domeniu care contează – dezvoltarea economică, socială şi civică, în primul rând. Şi vor continua să întârzie sau chiar să blocheze misiunea istorică a generaţiilor actuale: convergenţa cu părţile cele mai dezvoltate ale continentului şi cu potenţialul nostru real. 
 
Ce s-ar putea face pentru a remedia această situaţie?
 
Ţinta noastră trebuie să fie asigurarea pentru cel puţin o generaţie a unui mediu în care 100 sau 1.000 de antreprenori pot construi sau aduce companii competitive global, care apoi aleg să şi rămână aici. Acest lucru se va întâmpla doar dacă investitorii lor existenţi sau potenţiali văd în România un mediu de reglementare comparabil cu cel din Tallinn, acces la pieţe de capital similar celui posibil în Londra şi o mobilitate a resurselor umane relevante apropiată de Amsterdam. Pare greu, dar e un drum pe jumătate parcurs de Lisabona, Berlin şi Barcelona. Însă acest acoperiş e imposibil chiar şi de imaginat fără fundaţia regulilor transparente şi a statului de drept. Preţul decalajului rezultat va fi deplin vizibil doar atunci când va trebui să facem faţă următoarei crize sau provocări istorice.
 

„Fundaţia oricăror politici publice este statul de drept“

Ce ar trebui să facă viitoarele guverne pentru ca România să-şi atingă cu adevărat potenţialul?
 
E o întrebare atât de largă încât impune, chiar şi unui simplu cetăţean, răspunsuri din multiple unghiuri. În rezumat, suntem în plină tranziţie de la un model de stat extractiv, structurat de dorinţa de îmbogăţire a unei elite corupte şi născute din opresiune, către un stat prestator şi facilitator de servicii către cetăţenii săi. Acest proces este ireversibil, însă istoria, mai ales ultimul deceniu, ne arată că nu putem presupune că avem tot timpul la dispoziţie.
 
 
Viitoarele guverne pot accelera acest proces asumând politici maximale, nu doar suficiente, prin raport la cele mai bune practici europene. Înainte de a judeca ideologic dacă ne trebuie un stat mai mare sau mai mic, cred că ne trebuie un stat mai eficient acolo unde funcţionează deja, şi mai prezent acolo unde e nevoie. Prin digitalizare, simplificare administrativă, mutare a resurselor umane şi financiare de la funcţii inutile sau automatizabile către asistenţă socială şi educaţie primară putem creşte cât mai repede o întreagă generaţie care să aibă la Vaslui, Sălaj şi Teleorman oportunităţi comparabile cu regiunile similare din Irlanda, Danemarca şi Spania. 
 
Cu ce proiecte ar trebui să începem?
 
Un prim răspuns este că mai important decât orice listă de proiecte este însăşi metodologia prezentă şi viitoare de selectare a politicilor publice. Întâi ar trebui clarificată ţinta – des pomenitul proiect de ţară – de preferat cât mai tangibilă, limpede şi departe de un narativ vag. Sunt mulţi indicatori posibili, dar o bună aproximaţie a rezumatului ar fi convergenţa tuturor indicatorilor de dezvoltare umană cu media UE15 (Europa de Vest).
 
Riscul periferiei permanente e real cât timp la Cluj şi la Iaşi nu vom avea aceleaşi salarii medii, educaţie, sănătate şi oportunităţi ca la Copenhaga şi Lisabona. Altfel, chiar şi în NATO şi UE, vom fi o ţară-dormitor, fragilă şi coruptă, „suburbie“ europeană de vizitat „seara“.
 
În al doilea rând, ar trebui tranşat faptul că fundaţia oricăror politici publice este statul de drept. Unele măsuri guvernamentale pot da cadrul în care mediul antreprenorial să genereze prosperitate şi în care energia să fie ieftină şi abundentă. Dar ele vor însemna foarte puţin sau nimic pentru un investitor dacă pot fi anulate fără justificare, fără consultare, fără analiză de impact şi fără consecinţe – de exemplu, prin ordonanţe ca OUG13 sau OUG114. În al treilea rând, având o ţintă şi o fundaţie, e logic un mecanism transparent de filtrare a propunerilor de politici. Idei bune sunt mii, dar le putem folosi doar prioritizând constrângerile şi limitările prezente.
 
Văd două criterii, pe care le aud mai rar decât aş vrea: că suntem, ca ţară, într-o competiţie europeană şi globală cu alte state pentru atragerea capitalului, inovaţiei şi experienţei care generează prosperitate şi că timpul nu e musai de partea noastră. Suntem într-o fereastră fericită a istoriei, dar lecţia ultimului deceniu este că nu putem presupune că e permanentă.
 
Totuşi, ce ne lipseşte încă?
 
Prin prisma unei metodologii limpezi şi a transparenţei, exemplele cu politici publice potenţiale s-ar structura automat în quick wins (n.r. – victorii potenţiale rapide). E vorba de proiecte ce impun un cost minimal şi au efecte imediate – precum eliminarea ştampilelor şi recuperarea prejudiciilor suferite de către stat. În plus, e nevoie de proiecte de durată ce ţintesc scopuri transformaţionale, definite în raport cu cele mai bune practici, evoluţii europene şi tehnologice de dincolo de orizontul imediat. Cele mai multe proiecte sunt evidente, mai ales în domeniile critice – justiţie, educaţie, sănătate şi infrastructură –, unde planuri de reformă credibile au fost deja propuse în trecut de unele echipe guvernamentale cu experienţă dovedită, girate de foruri externe credibile. Realizarea acestor planuri ar fi un start rapid suficient.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările