Rusaliile Negre. Mărturii cutremurătoare despre deportarea în Bărăgan: Am plecat cu un cal, Cezar îl chema

Rusaliile Negre. Mărturii cutremurătoare despre deportarea în Bărăgan: Am plecat cu un cal, Cezar îl chema

17 iunie 1951, un moment cumplit în istoria deportărilor FOTO memorialsighet.ro

Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă unul dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. Totul se întâmpla în noaptea de Rusalii.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 17/18 iunie, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte).
 
După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă.
 
Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă. În anii următori şi-au construit case mai arătoase şi au desţelenit pământurile virgine. 
 
Au reuşit astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea, supravieţuind ca nişte Robinson Crusoe ai secolului XX.În Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet se păstrează mărturii cutremurătoare din noaptea Rusaliilor negre.
 

Au luat şi maşina de cusut…

Într-un  fragment dintr-un interviu cu Rodica Botez, născută Gărdăreanu, realizat de Gabriel Catalan, în 2005, aceasta povesteşte prin ce momente cumplite au trecut în deportarea la Rubla.
 
Rodica Botez: Noi, familia Gărdăreanu, părinţii şi noi copiii, eu un an şi opt luni, fratele cinci ani,  am fost deportaţi în Bărăgan pe 18 iunie 1951. Împreună cu bunicii dinspre mamă. Locuiam în Floreşti, judeţul Mehedinţi. În iunie 1951 aveam un an şi opt luni. Îmi amintesc de 18 iunie doar din povestiri. Ne-au înconjurat, mama plângea, activistul de partid: „Nu lua nimic, n-ai nevoie, acolo îţi dă de toate.” Şi, spre uimirea noastră, un ofiţer de Securitate a venit la mama şi i-a spus: „Ai doi copii, nu ţi se dă nimic acolo, nu mai plânge, şi pune ce ai nevoie.” Noi am plecat cu un cal, Cezar îl chema, iar bunicii de pe mamă au plecat cu un car cu boi. Ei au fost mai cu capul pe umeri şi au luat mai multe. Au luat şi maşina de cusut…

G.C.: Şi cam cât timp au avut părinţii să încarce?
R.B.: De la trei noaptea până dimineaţa, când s-a luminat au pornit.
G.C.: V-au spus să vă prezentaţi la o anumită oră, într-un anumit loc.
R.B.: Nu. A ieşit toată lumea în şosea şi s-a dat pornirea.
(…)
G.C.: V-au dus în Bărăgan, în ce judeţ?
 
Familie deportată în Bărăgan FOTO memorialsighet.ro
 
R.B.: În Bărăgan, chiar la Rubla, unde a fost domnul Coposu. Satul Călmăţui, Însurăţei, deci terenul era între Însurăţei şi Viziru, pe drumul între Însurăţei şi Viziru, un câmp acolo, ne-au dus noaptea de la gara Batogu, parcă Batogu…. Ne-au dus în câmpul acela unde erau bătuţi ţăruşii. Primul petec de pământ a fost al nostru. Probabil, pentru că pe bunic îl chema Basica, era în ordinea alfabetică, nu ştiu, şi chiar în colţul satului, spre Viziru, nu, spre Însurăţei, în spate era Viziru, ne-au spus că ăla este terenul nostru.

Am locuit în bordei

Ne-au spus să începem să facem case, de fapt, ai mei au făcut bordei întâi. Am locuit în bordei, în prima noapte a fost o ploaie torenţială şi ne-am băgat sub căruţă acopertă cu nişte cergă. De ce luase bunicul cerga aia de pus grâul, din cânepă, nu pot să ştiu. Niciodată n-am ştiut! Nici de căldură nu ţinea aia, era aspră. Putea să ia plapuma, putea să ia altceva, dar a luat acea cergă.
 
…. Unii nu voiau să construiască, tot aşteptau că le dă drumul. Pe urmă, au venit cu presiuni, i-au scos la munca bumbacului şi, de fapt, au făcut muncă patriotică să construiască primăria, dispensarul, căminul cultural, toate instituţiile. Şi făceau cu rândul, munceau la casa noastră. Noi am avut o casă mare, aşa s-a spus, pentru că tata era destul de tânăr, bunicul în floarea vârstei şi au construit o casă mare cu trei camere…
 
Imaginile durerii FOTO bcut.ro
 
…Bunică-miu s-a angajat şef de echipă la construcţii, era brigadier, iar taică-miu a mers la câţiva kilometri la Lişcoteanca, era un I.A.S., avea depozite de grâu, avea vie, avea pomi, avea angajaţii lui, paznici, bucătăreasa, care gătea muncitorilor.
 

Am pus frâie la cal şi în termen de-o oră am fost în stradă

Aristotel Untaru, un alt deportat în Bărăgan a rememorat evenimentele cumplite prin care trecut alături de fmailia sa. A fost  deportat la vârsta de 18 ani împreună cu familia din Cireşu (jud. Mehedinţi) în Pelican (jud. Călăraşi). Fragment din interviul nr 138; rep. Liana Petrescu;  iun. 1995, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet:
 
În momentul deportării, în ‘51, luni dimineaţa, 18 iunie, ne-am pomenit în zorii zilei cu armata, Miliţia a fost (…) şi ne-a somat ca în termen de două ore să fim cu bagajul gata pentru a fi deportaţi, destinaţia necunoscută. A spus că-i ordin din minister să-l execute. Pe ăi bătrâni, bunicii în vârstă de 60 de ani, i-a luat aşa o panică încât n-au ştiut că să mai facă. Am pus la căruţă ce-am crezut că ne trebuie, strictul necesar, alimente, haine şi vase de bucătărie. Le-am pus la căruţă, am pus frâie la cal şi în termen de-o oră am fost în stradă. Am fost aşa de zăpăciţi încât am înjugat şi boii, fără să băgăm de seamă, boul de stânga în dreapta şi ăl de dreapta în stânga. Am văzut că nu merg, dar de ce nu ştiam. Şi nu ni s-a dat voie din stradă să ne mai întoarcem înapoi şi să ne luăm ce ne mai trebuie.
 
 Şi am mers la marginea satului, unde am stat. Şi la marginea satului au stat ăi bătrâni jos, că bunicul suferea de hernie. Şi ne păzea santinela, care atâta de fiară a fost încât a luat pe al bătrân pe după cap şi l-a luat în sus şi l-a avertizat: „Te uiţi încotro să fugi?”. Şi l-a înjurat, şi i-a dat cu genunchele în spate: „Stai la căruţa ta de unde eşti!” Şi până când s-au adunat ceilalţi din localitate, au încărcat la maşini, iar căruţele au mers goale până la destinaţie, unde am încărcat la vagoane.
 

Modelul sovietic, sursă de inspiraţie

Deportările din Banat (1951-1956) au avut ca sursă de inspiraţie modelul sovietic al dislocărilor în stepă, iar în acest context, câmpia Bărăganului, dominată de secetă şi de ierni geroase, constituia zona geografică propice pedepsirii şi „reeducării” elitelor provenite din mediul rural, măsurile de dislocare fiind pregătite de Securitate încă din anul 1950. 
 
La muncă în Bărăgan FOTO Arh.pers.prof. Nicolae Ţiripan
 
Toate aceste „elemente negative” au fost îmbarcate în vagoane de marfă, împreună cu animalele pe care le-au putut lua în grabă şi au  pornit spre necunoscut. După 10-12 zile de mers cu trenul, au fost debarcaţi în Bărăgan, în 18 localităţi nou-înfiinţate, iar la coborârea din vagon, fiecare familie a primit un ţăruş şi un număr, care indicau locul unde urmau să îşi ridice noile case şi, lăsaţi sub cerul liber, deportaţilor li s-a interzis să se deplaseze mai  departe de 15 km de locul respectiv.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările